Himere de Teodora Matei - Editura Tritonic - recenzie

Himere, de Teodora Matei – Editura Tritonic – recenzie

Himere de Teodora Matei

Editura Tritonic 

Apariție: 2021
Număr pagini: 274

  “Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) s-a născut în 1971 la Ploiești. Din 1990 lucrează într-un institut de proiectări. A debutat literar în 2012 și, de atunci, a scris numeroase povestiri și cărți în genurile SFFH, crime și romance. Volume SFFH: Omul-fluture (2015, cu Lucian Dragoș Bogdan), Stăpânul castelului (2016), Cel-ce-smte (2016), Maya (2016, cu Lucian Dragoș Bogdan), Sindromul Charlotte (2017, cu Lucian Dragoș Bogdan, Aripile tatălui (2017), Un străîn în Regatul Assert (2018, cu Lucian Dragoș Bogdan). Volume crime: În mintea comisarului (2017), Lumânări vii (2018).
Volume romance: Tot timpul din lume (2017), O noapte la castel (2018).
Textele sale au fost incluse în numeroase antologii și volume colective. Împreună cu Lucian Dragoș Bogdan, a realizat antologia Schițe de iubire (2018). Un roman din seria Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan”

  Recunosc că îmi era dor de comisarul Anton Iordan și inspectorul principal Sorin Matache, personajele principale din seria “Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan” a autoarei Teodora Matei

Cu fiecare volum nu numai cazurile sunt mai complicate, ci și personajele mai complexe.

  Viețile personale ale polițiștilor, aventurile, gândurile lor se îmbină perfect cu cercetările pentru elucidarea crimelor. Mai mult o parte din investigatori – comisari sunt femei puternice, extrem de pricepute, la fel de intuitive ca bărbații detectivi, cum spune chiar Iovan:

“E clar, asta e cazul politically-correct din punct de vedere al investigatorilor implicați.”

Povestea se bazează pe un concept medical “Sindromul geamănului dispărut”, numit și “himera”:

“…himerele sunt oameni care pot avea două profiluri ADN diferite.”

  “Himera poate avea chiar două grupe de sânge, dar și organe sexuale aparținând ambelor sexe, dacă geamănul era de sex opus.

  Cazul este declanșat de o reclamație făcută de fiica uneia dintre victime. Sofia  Vaida era îngrijorată că nu dădea de tatăl ei, plecat în delegație de câteva zile. Mai mult, primise un mesaj pe whatsap de la soția tatălui ei, mesaj direcționat greșit care spunea:

Mulțumesc din suflet. Abia aștept să fiu liberă, să scap de dobitoc. Nu știu cum vor trece zilele astea.  Sper că Roz e mulțumită cu noua viață. Pup. Alb

Un mesaj criptic, iar fâstâceala femeii când este  confruntată dă și mai multe motive de spaimă.

  Iordan are o presimțire, femeia ștersese mesajul, apoi menționarea culorilor, așa că-l roagă pe Sorin să o ajute pe tânără. Căutarea lui și apoi a colegilor din Buzău îl salvează pe Ion Vaida, găsit inconștient în camera de hotel.

  Pare un infarct, dar legistul găsește o urmă de ac înconjurată de-o arsură și analizele duc la o substanță ce poate provoca decesul, determinând oprirea inimii.

Legistul spitalului își amintește de un alt decedat și când verifică identifică aceeași urmă.

  În toată țara se vor mai găsi câțiva decedați în condiții suspecte, oameni destul de tineri, cu stare de sănătate bună. La fiecare fusese remarcată înțepătura de ac și urma roșiatică din jurul ei.

  Se ia legătura și se discută cu fiecare soție în parte. Anchetatorii constată că le leagă doar apartenența pe net la un grup literar, existența unor cărți deosebite în bibliotecă și o bijuterie comună tuturor – un inel cu o piatră mare de culoare diferită.

  Ultimul tip atacat scapă, rămânând cu  un smoc de  păr în mână, smuls de la cea care-l atacase.  Declarațiile lui duc ancheta pe un nou făgaș.

Se recoltează de la toate soțiile probe de ADN, se iau inelele pentru a fi analizate.

  Cercetările desfășurate și pe internet, în grupurile pe care ele le frecventau, discuțiile femeilor pe Whatsap, urmărirea lor, toate duc la încheierea cu bine a operațiunii și aflarea adevărului.

Cine organiza totul și de ce ?

Ce le motiva pe femei să aleagă calea asta?

Cum procedau?

Ce semnificație avea inelul?

Ce secret ascundeau inelele?

Cine le procura și de unde?

Veți afla totul și bineânțeles mult mai multe citind cartea.

  Teodora Matei nu ne spune doar o poveste polițistă, ci prin periplul lui Sorin și a lui Iordan  prin locațiile unde s-au găsit cadavrele, ne face și un tur al orașelor, fiecare cu frumusețea lui, cu locurile turistice, barurile, localurile lor.

  Mai mult, ne vorbește despre cărțile unor autori români din bibliotecile femeilor și chiar date despre ei: Lucian Dragoș Bogdan, Daniel Timariu, Bogdan Hrib, Ana Maria Ionescu, Dănuț Ungureanu, Alexandru Lamba.

  Interesante și uneori amuzante sunt și interacțiunile lui Sorin cu potențialele iubite, dar și primele semne de îndrăgostire. La fel și relațiile lui Anton Iordan cu cei de acasă, dar și cu iubita mai tânăra, frustrările, nemulțumirile sau momentele de liniște.

  Teodora Matei a scris un nou roman care te ține lipit de filele cărții până la final, un roman interesant ca acțiune și adrenalină, dar și o frescă a societății și vieții din jurul nostru.

Felicitări Teodora Matei!

Carte disponibilă pe site-ul Tritonic

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

Himere de Teodora Matei – Editura Tritonic – recenzie

 

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

5 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.