Nebunii de Guy de Maupassant-Editura Tracus Arte

Nebunii de Guy de Maupassant

Editura: Tracus Arte
Anul aparitiei: 2015
Traducere și lectură critică de: Dorina Mihaela Donea
Număr pagini: 224
Gen: Proză scurtă

Maupassant este un scriitor complex, față de care am păreri și sentimente contradictorii. Când îmi place, când îl urăsc, când mi se pare interesant, când îmi vine să-i spun: „Fugi, domne, de aici!”. Dar nu îl urăsc pentru că nu mi-ar plăcea opera sa. Nu, îmi plac foarte mult stilul, scriitura și operele în sine. Probabil tocmai pentru că îmi place, îl urăsc în unele momente și cred că ar fi mai trist dacă nu ar trezi niciun sentiment în mine.
De ce îmi place? Pentru claritatea stilului, scriitura frumoasă, artistică, pe care personal nu am întâlnit-o la autorii contemporani. Pentru sensul ascuns și moralizator al operei sale, pentru ironia la adresa societății, pe care o descrie excelent.
De ce îl urăsc? Cum să nu-l urăsc când în unele povestiri sunt ucise animale? Mai de mult am citit o colecție de povestiri, între care se strecurase una despre o pisică. Nu vreau să dau detalii, cert este că nu am terminat de citit acea povestire, revoltându-mă și hotărându-mă să arunc cartea cât colo. Dar nu am procedat așa, ci am citit restul povestirilor, destul de reușite. Cum să nu-l urăsc când îi rezervă un final atât de trist domnișoarei Cocotte din povestirea omonimă? Cum să nu-l urăsc când lasă un nebun să omoare un biet cal și un altul o pasăre? (Bineînțeles, în operă, nu în realitate).
Dar scrie bine, fir-ar să fie! Reușește să trezească în mine sentimente contradictorii. Îmi place, îi dau dreptate, îi admir scriitura, îl aprob cu voce tare (la un moment dat, citind ceva de el în metrou, am scos o exclamație, la care mai mulți călători s-au întors spre mine mirați), dar câteodată mă enervează precum o persoană reală. Îmi vine să mă cert cu el, să-i cer socoteală, să-l întreb de ce, să-mi exprim o părere nu prea civilizată despre sănătatea mintală a unor personaje. Ah, ce i-aș fi făcut dacă, prin absurd, ar fi fost lângă mine când am citit despre pisică! Nici Sena nu l-ar mai fi spălat!

Dar să lăsăm vorba și să trecem la prezenta operă, pentru că dacă nu mă opresc, aș umple pagini întregi despre stilul său în general.
Nebunii este o colecție de povestiri scurte și nuvele, unele fantastice, altele de altă natură, dar toate vizând sănătatea mintală. Este o colecție de proză scurtă cu și despre nebuni, așa cum ne sugerează și titlul. Opera în sine și lectura critică de la finalul ei compun o adevărată lucrare științifică. Astfel, cartea poate fi încadrată la categoria „beletristică”, dar reprezintă și un material folositor pentru cei interesați din punct de vedere științific de boala psihică. Este genul de lectură ce le poate plăcea psihiatrilor, psihologilor sau studenților în aceste domenii. Obsesii, fetișuri, deliruri, halucinații, psihopatii, autoscopii, întârzieri mintale, întâlniți aproape de toate.
Autorul nu este deloc străin de psihologie și psihiatrie, urmând cursurile doctorului Charcot la școala acestuia, Salpêtriere.
Pe lângă tematica bolii psihice, întâlnim și o tentă de policier, în Micuța Roque și Moiron. În ambele avem de a face cu crime aparent neelucidate. În prima povestire, o fată de 12 ani este violată și ucisă, iar în cea de-a doua, asistăm la moartea suspectă a mai multor copii. Sună dur? V-am spus, e cam sadic Maupassant. De asemenea, în Un nebun avem de a face cu un judecător ce își mărturisește crimele printr-o scrisoare. Cei de specialitate vor recunoaște tipicul psihopat sadic. Este una din povestirile în care autorul m-a „enervat”. De ce? Pentru că acel judecător sadic a murit nepedepsit.
Povestirea mea preferată este Moiron, pentru tenta de policier. Ca orice cititor de romane polițiste, am bănuit adevărul de la început, suspectându-l pe ucigaș de sindromul Munchausen. Am aflat ulterior că motivul a fost altul, dar nu vă spun mai multe, vă las să descoperiți singuri.
Domnișoara Cocotte a atins un punct sensibil. O povestire tristă, dar spusă impecabil. Faptele în sine nu-mi plac și dacă oricine în afară de Maupassant mi-ar fi povestit așa ceva, i-aș fi spus să tacă. Nu știu ce are acest scriitor, dar stilul său impresionează peste măsură.
Noaptea și Cine știe? sunt două povestiri interesante. Ca acțiune, nu avem parte de ceva extraordinar, dar sunt excelent scrise. Conform lecturii critice de la sfârșitul cărții, cele două povestiri reflectă declinul stării autorului. Da, este așa cum bănuiți. Maupassant a avut aceeași soartă ca nefericiții descriși în paginile sale. Revenind la cele două povestiri, Noaptea reflectă starea de confuzie mintală, dezorientarea temporo-spațială, iar în Cine știe? întâlnim semne clare de boală psihică. Este și povestirea pe care citind-o mai de mult, m-am surprins certându-mă cu autorul în gând. I-aș fi spus „Pfff, și te aștepți să cred asta? Ia mai lasă-mă!”. Pentru că este atât de ruptă de realitate, încât pur și simplu nu poți accepta faptele. În aceste condiții, autorul și-a păstrat stilul și scriitura impecabile. Până și cu mințile rătăcite, scriitorul acesta fascinează.
Foarte utilă este lectura critică de la sfârșit. Este analizată în mare fiecare povestire, relevându-se aspectele cele mai importante. Nu știu multe despre Dorina Mihaela Donea, însă simt o formare de psihanalist în cuvintele ei. Bănuiesc ori studii în domeniu, ori o lectură bogată în psihanaliză.

 În continuare, voi exemplifica prin citate frumoasa scriitură a autorului, despre care am vorbit în toată recenzia:
„Lucrurile cele mai simple, cele mai umile sunt uneori cele care ne rod mai mult la inimă.”
„Când moartea a intrat o dată într-o casă, se întoarce întotdeauna aproape imediat, ca și cum ar ști ușa.”
„[…] mă rog ca fiii noștri să nu vadă niciodată războiul.”
„Întâlnim adesea oameni pentru care a ucide este o voluptate. Da, da, trebuie să fie o voluptate, poate cea mai mare; căci a ucide nu seamănă cel mai mult cu a crea?”
„Ar trebui să iubim, să iubim la nebunie, fără să vedem ce iubim.”
„Trecutul mă atrage, prezentul mă sperie pentru că viitorul înseamnă moartea.”
„Un gând bolnav devorează carnea corpului mai mult decât febra sau ftizia.”

Despre autor:

Guy de Maupassant este unul dintre cei mai valoroși scriitori francezi ai secolului XIX. Opera sa de referință este romanul Bel ami, în care ironizează societatea ipocrită și mijloacele de evoluție folosite de unele persoane. Personajul principal este un Dinu Păturică francez.
S-a remarcat și prin proză scurtă, Un caz de divorț și Nebunii fiind colecțiile de povestiri nuvele care demonstrează din plin acest lucru.
Guy de Maupassant a fost atras de bolnavii psihici, scriind despre ei și urmând cursuri la clinica doctorului Charcot. „Nebunii mă atrag” spune el în povestirea Doamna Hermet.
În mod curios, a sfârșit bolnav de sifilis, afecțiune care i-a măcinat facultațile mintale. Spre finalul vieții, avea aceleași simptome descrise în unele opere de-ale sale: halucinații, delir, autoscopii (impresia că își vede dublul).

Cartea  Nebunii de Guy de Maupassant fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată din librăriile online

Autor: Sorina Ciocârlan