Noutati in colectia Globus de la Editura Univers

Dupa Speranta: o tragedie, romanul lui Shalom Auslander ce a deschis seria noua a colectiei Globus, la Editura Univers vor aparea in curand urmatoarele doua numere ale colectiei coordonate de LuciaT.

Volumul cu numarul 506, O seara la club apartine lui Christian Gailly si a fost tradus de Claudiu Constantinescu. Odata cu 507, schimbam iar continentul, urmand sa fie publicat romanul brazilianului Jorge Amado, Cizme, roba, camasa de noapte, in traducerea Georgianei Barbulescu.

O seara la club

Simon Nardis (auziti deja muzica?) e salvat. Nu mai bea, nu mai ia droguri, nu se mai arunca in legaturi pasagere cu femei, nu mai canta jazz. E sanatos, are o viata echilibrata, o sotie iubitoare, o situatie respectabila ca inginer specialist in incalzirea halelor industriale. si e mort pe dinauntru.

Dar, intro seara, la un club, intrun mic oras la marginea marii, se asaza in fata unui pian. Cu un pahar in mana. De pian se apropie o femeie. Trec minute. Ore. „Debbie il trasese pe Simon intro zona oarecum sexi, un pic vulgara, de o indecenta, ca sa zic asa, moderata, totul intrun swing cu scandari raspicate. (…) Suna foarte bine. imi imaginez ca Debbie se freca, lasciv, de pian, cu miscari de femeie fatala, stil anii ’40. Pianul lui Simon si vocea si trupul lui Debbie se seduceau reciproc. Publicul era in extaz.” Trenurile pleaca din gara, unul dupa altul, spre casa unde il asteapta sotia rabdatoare si un motan capricios. Simon Nardis pierde toate trenurile, mai putin unul, trenul pasiunii, al recaderii in pacat, al renasterii.

Cizme, roba, camasa de noapte

Cizme – 1940. Doi militari de cariera, unul nazist, unul nu, ravnesc onoruri rezervate scriitorilor. Sunt siguri ca le vor obtine, ca vor intra cu cizmele lor butucanoase intr-un salas al muzelor, primul bazandu-se pe contextul politic, al doilea pe autoritarismul lui.

Roba – La Academia Braziliana de Litere totul e dupa model frantuzesc, incepand cu sediul, palatul Micul Trianon din Rio de Janeiro. Cei patruzeci de nemuritori poarta un costum de gala somptuos, roba cu fireturi aurite si o spada. Dar nu de spada se folosesc ei atunci cand trebuie sa se apere, ci de limba bine ascutita! Se pricep foarte bine, chiar si la 80 de ani, sa manevreze cu viclenie cuvinte care ustura, spinteca, ucid de-a binelea.

Camasa de noapte – Diafana, transparenta, tesuta din lumina rasaritului, camasa aceasta metaforica e singurul vesmant care o acopera pe iubita poetului in versurile lui. Iar versurile ii aduc autorului un binemeritat loc printre nemuritori. Numai ca si nemurirea aceasta e metaforica. Dupa moartea poetului Antonio Bruno, la Micul Trianon se declanseaza un mic razboi. Militarii care asediaza palatul sunt respinsi cu brio de batranii academicieni versati in dueluri verbale si literare, cu ajutorul a patru muze mai mult sau mai putin suave, fostele amante ale lui Bruno.

Cizme, roba, camasa de noapte e un foc de artificii, o jucarie ingenioasa, o fabula pentru aprinderea sperantei, o bagatela incantatoare. Cine-ar mai indrazni, dupa ce o citeste, sa calce cu cizmele pline de noroi voalurile trandafirii ale poeziei? Sau poalele robelor solemne ale unor vulpoi batrani?