Lipie cu ou și bacon la cuptor, Supă de roșii cu găluște...

Lipie cu ou și bacon la cuptor, Supă de roșii cu găluște de brânză, Pui umplut, Ștrudel cu dovleac

by -
0
Lipie cu ou și bacon la cuptor, Supă de roșii cu găluște de brânză, Pui umplut, Ștrudel cu dovleac

Lipie cu ou și bacon la cuptor, Supă de roșii cu găluște de brânză, Pui umplut, Ștrudel cu dovleac

1.Aperitiv: Lipie cu ou și bacon la cuptor (Iliuţa):

-într-o tavă pentru cuptor tapetată cu hârtie de copt așezăm o lipie peste care adăugăm pastă de ardei roșu (cea făcută în casă este cea mai potrivită), două ouă întregi (dacă adăugăm deasupra lor sare cu ierburi aromatice și piper obținem un plus de gust), 4-5 feliuțe de bacon și 4-5 felii de mozzarella;
-se dă tava la cuptorul preâncălzit la 180 grade Celsius pentru aproximativ 15 minute;
-la final putem presăra busuioc verde sau alte tipuri de verdeață, după gust.

2. Supă de roșii cu găluște de brânză (Iliuţa):

-un kg de roșii decojite în prealabil și tăiate pe jumătate se așează într-un bol;

-condimentăm cu sare, piper și busuioc uscat;
-adăugăm 2 linguri ulei de măsline și amestecăm bine totul;
-le așezăm într-o tavă pentru cuptor tapetată cu hârtie de copt și le dăm pentru 60 minute la cuptor la 180 grade Celsius;
-4 cepe verzi tocate, 2 morcovi tocați cubulețe și 5 căței de usturoi răzuiți se sotează pentru 5-6 minute cu puțin unt la foc mic;
-adăugăm roșiile și 500 ml apă și le lăsăm să fiarbă pentru 15 minute;
-pasăm compoziția într-un blender la viteză mică;
-pentru găluște avem nevoie de 3 ouă bătute bine, 50 g telemea răzuită și 2 linguri griș;

-amestecăm și lăsăm pentru 5 minute pentru ca grişul să absoarbă umiditatea necesară;

-formăm găluștele, le punem în supa pasată și le mai lăsăm pentru 10 minute să fiarbă la foc mic;
-la final adăugăm busuioc verde tocat;
-noi o servim cu lipii picante făcute în tigaie.

3. Pui umplut:

– 2 pui mai mici se curăță, se spală, se condimentează bine și-i lăsăm să stea până pregătim umplutura;
-2 cepe se curăță, se taie mărunt și se călesc în ulei;
-după ce s-a înmuiat ceapa adăugăm 2-3 felii de pâine muiată și stoarsă+pătrunjel tocat fff mărunt+4-5 ouă crude întregi =omogenizăm bine, luăm de pe foc și lăsăm să se răcească;
– cu compoziția umplem puiul (pe sub piele);
-umpleți pe la gât și coaseți pielea(cu ață colorată);
-în fiecare pui băgăm 1 bucată de măr+1-2 felii de portocală sau lămâie;
-punem puii în tavă, adăugăm 1 pahar de apă, acoperim cu folie și dăm la cuptor;
-să întoarceți puiul să se pătrundă bine, apoi luați folia, ungeţi puii cu miere amestecată cu muștar și puneți tava la cuptor să prindă crustă;
-aveți grijă să puneți câte un pic de apă în tavă sa nu se ardă.

4. Ștrudel cu dovleac (Vero):

-Aluat= făină, sare, ulei, zahar vanilinat, bicarbonat, unt;
-Cantitățile le alegeţi singuri, eu am făcut 32 de ștrudele;
-700 gr faina, puțină sare, 2 pliculețe zahar vanilinat, 100 ml ulei, 1 linguriță rasă de bicarbonat pe care-l stingem cu lămâie și apă călduță cât cuprinde;
-frământăm bine;
-împărțim în 2 și întindem;
-ungem cu unt moale fiecare bucată o împăturim în 2, mai ungem o data și o mai împăturim;
-apoi o dăm la frigider 1 oră;
-pentru umplutură pregătim dovleacul ras, zahăr și griș;
-tăiem aluatul în felii și facem biluțe mai mici ca un ou de găină, întindem fiecare biluță foarte subțire;
-punem un rând de dovleac, apoi 1 lingură și jumătate de zahăr și deasupra presărăm puțin griș;
-rulăm și punem în tavă pe hârtie de copt;
-când băgăm la cuptor ungem fiecare ștrudel cu ou și presărăm puțin zahăr brun sau când sunt reci adăugăm zahăr pudră.

Reţete culinare

Culinar

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.