Provocări literare 2018
Provocări literare 2018
În fiecare an promit solemn că duc tradiția mai departe și mă pun cu burta pe carte. Este minunat să pot adormi seara cu gândul la cartea pe care tocmai am răsfoit-o. Nici nu contează genul, importantă este senzația de după, zâmbetul pe buze și relaxarea simțurilor.
În 2018 mi-am pus multe dorințe, dar acum a sosit timpul să dau startul provocărilor literare.
1. O carte de peste 450 de pagini
Aș încerca Dan Brown. Toată lumea îl recomandă, dar eu m-am mulţumit cu ecranizările. A venit momentul să intru în formă și mă gândeam c-ar trebui să aleg Conspirația.
2. O carte după care s-a făcut un film
Absolut tot de Nicola Yoon. Da, știu, am cumpărat-o în ediție tie-in și nu i-am dat nici măcar o șansă, dar am o scuză: clona mea este în vacanță, n-are chef să citească.
3. O carte recent publicată
Au apărut destule în ultima vreme, dar dintre toate, Cinder de Marissa Meyer îmi flutură un steag roșu în fața ochilor.
4. O carte care are o cifră în titlu
Cavalerul celor Șapte Regate de George R.R. Martin. Dacă n-ar fi fost acest autor, oamenii n-ar fi descoperit că Vine iarna. A sosit vremea să experimentez fenomenul R.R. Martin.
5. O carte scrisă de o autoare aflată la debut
Jocul coroanei de Evelyn Skye. La pomul lăudat, chiar merg cu sacul.
6. O trilogie/Serie
Seria Gemini de Monica Ramirez. Are un strop de romantism, adrenalină și apare în 2018.
7. O carte a cărei acţiune se petrece într-o ţară asiatică
Mi-aș dori continuarea cărții Warcross de Marie Lu. Pentru prima dată am simțit din primele 16 pagini că merită citită. Dacă se va menține stilul autoarei, atunci a mea să fie.
8. O carte recomandată de o prietenă
Iasmina deja mi-a făcut capul calendar cu primele două volume ale autoarei Mirela Oprea. Dragoste eternă și Duelul inimilor în curând vor ajunge și la mine. Sunt historical romance, au substanță, dialogurile sunt incitante și dacă le recomandă, atunci sigur le voi aprecia. Gusturile ne sunt asemănătoare și rar se întâmplă să dea greș.
9. O carte scrisă de autoarea ta preferată, pe care nu ai citit-o până acum
Cred că orice de Raluca Butnariu și Lisa Kleypas. Mai am titluri de recuperat și întotdeauna mă întorc cu drag la ele.
10. O carte bazată pe fapte reale
Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys. Dacă ar fi fost o lectură ușoară sigur o citeam demult, dar efectiv îmi este teamă de ceea ce voi găsi.
11. O carte cu povestiri scurte
Zile & nopți de vară de Leigh Bardugo, Francesca Lia Block, Libba Bray, Cassandra Clare, Brandy Colbert, Tim Federle, Lev Grossman, Nina LaCour sauuu Femei Periculoase de Gardner Dozois, George R.R. Martin
12. O carte care să te facă să plângi
Minunea de R.J. Palacio. Îmi doream să văd filmul, dar în ritmul acesta cred că mă voi mulțumi cu cartea.
13. O carte plină de magie
Aleasa dragonului de Naomi Novik. Recomandare de la Alina. Mereu mă provoacă să aleg ciudățenii.
14. O carte despre un triunghi amoros
Anna Todd apelează de obicei la nebunia din cuplu, competiție, gelozie și sunt mari șanse ca în cartea Nimic mai mult să regăsesc acest aspect.
15. O carte a unui autor de care nu ai auzit
Etajul o mie de Katharine McGee
16. O carte pe care ai început-o, dar nu ai terminat-o
Second Life de S.J. Watson. Am abandonat-o și încerc să reiau firul acțiunii.
17. O carte pe care o poţi termina într-o zi
Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee
Super! Mult succes! ^_^ Am citit „Tatal celuilalt copil” si mi-a placut mult, mult.
Am auzit pareri foarte bune despre carte, inclusiv mama a terminat-o repejor.
Numai eu am ramas in urma.
N-am o listă cu provocări literare, că oricum nu mă țin de ea :). Dacă o să am timp, o să mă gândesc totuși la asta :).
Dorina, eu sunt sadica. La sfarsitul fiecarui an analizez lista si vad cum am plusat sau ratat la milimetru. 🙂
Ar trebui sa incerci, vei avea de ce sa zambesti la final.
Daaa,majoritatea bifat deja!iti vine sa crezi?eii,cateva puncte,de exemplu seria neinceputa a Monicai,dar astept.Punctul 10nu vreau,deci chiar nu,dar,sunt mai bine de jumate deja citite!
Un triunghi amoros?asteapta seria cumintica!
O carte intr-o zi?pai,am bifat 2in unu-Raluca autoarea,si cartea ei din Seria Nascuti sub zodia tacerii!
Nicol, tu esti cititoare de cursa lunga, dar de mare viteza. Faci ce faci si mereu devorezi repejor tot ce prinzi. 🙂 Eu sunt ca melcul, am ritmul constant.
Super provocare, Mili! Am citit cateva dintre cărțile alese de tine.
Ohh, bravo. Se pare ca multi sunt inaintea mea, dar nu ma las asa usor.
O provocare încântătoare 🙂 Să sperăm că o vei respecta!
Eu am citit deja ,,Absolut tot”, ,,Minunea”, ,,Jocul coroanei” și ți le recomand cu drag 😀
Cos, lista mea are legatura si cu opiniile tale. :p In special Absolut tot.
Frumoasa provocare. Sper sa reusesti sa te tii. Eu nu mi-am propus nimic special, in afara unui lucru: anul asta musai sa citesc Trilogia Secolului, care sta de mai bine de un an in biblioteca mea.
Eva, ai ganduri marete si chiar iti doresc sa le citesti cat mai repede. Eu sunt restanta si am de recuperat, tu stai mult mai bine la acest aspect.
Multumesc, Mili! Stai linistita, impartim restanta. Nu-ti vorbesc de zecile de carti necitite, care isi asteapta randul. Dar incerc sa ma abtin de la cumparat de carti noi, pana nu mai avansez cu cele pe care le am deja. In ultima vreme, cam asa am reusit sa mai ajung putin la zi cu ele.
Lectura placuta!Eu am o problema cu planurile…asa ca…vedem.
[…] de pe net, cât și din cele culese de Mili de la Literatură pe tocuri. Vă invit să vedeți ce alegeri literare a făcut ea. De asemenea, eu nu voi scrie de-acum lecturile ce vor răspunde la cele 12 provocări, […]