Războinicii iernii – Olivier Norek – blog tour
Războinicii iernii – Olivier Norek – blog tour
Titlu: Războinicii iernii
Autor: Olivier Norek
Traducător: Mihaela Racolța
Anul apariției: 2025
Număr de pagini: 400
Titlu original: Les guerriers de l’hiver
“Olivier Norek s-a născut la Toulouse în 1975. A fost lucrător umanitar în Guyana și în fosta Iugoslavie. A fost polițist timp de 18 ani, ajungând la gradul de căpitan în poliția judiciară din districtul Seine-Saint-Denis. Romanele sale de suspans au devenit bestsellere în Franța și a fost răsplătit cu mai multe premii literare.”
“Premiul Renaudot des Lycéens 2024
Premiul Jean Giono 2024
Povestea legendarului lunetist finlandez Simo Häyhä
O țară minusculă învecinată cu un colos.
O încleștare acerbă.
În miezul uneia dintre cele mai crunte ierni, în mijlocul celui mai sângeros conflict din istoria sa, un popor se pregătește să-și înfrunte inamicul.
Pe schiuri, înarmați cu cocteiluri Molotov și folosind tactici de gherilă (motti), soldații așteaptă ceea ce avea să se numească Talvisota – Războiul de Iarnă.
Printre ei se naște o legendă.
Legenda lui Simo Häyhä, supranumit Moartea Albă.”
Evenimentele descrise în această carte s-au petrecut în 1939 la Kollaa în Finlanda.
Două țări…
De-o parte o țară minusculă, care multă vreme a aparținut altora: mai multe secole a fost parte a regatului Suediei, apoi un secol a trecut sub conducerea Rusiei. Abia în 1917 și-a câștigat independența, deci o națiune tânără de doar 22 de ani.
De cealaltă parte o țară uriașă Rusia, care în 1939 a hotărât că trebuie să cucerească și să supună Finlanda. Motivația părea a fi intenția de a-l opri pe Hitler să cucerească Rusia, și mai ales Leningradul, aflat cel mai aproape de granițe. Rușii se temeau că Hitler va cuceri țările nordice și din Finlanda vor ajunge ușor la ei. Dar pe lângă asta mai era și megalomania lui Stalin, care-și pusese în gând să alipească Finlanda, iar cei din jurul lui erau hotărâți să-i ofere victoria ca un cadou de ziua lui – 21 decembrie. Cu toții erau convinși că lupta asta dintre “un uriaș “ și o “furnică” va dura doar câteva zile. Și era chiar normal să gândească așa: rușii erau mulți, cu o armată enormă, bine echipată militar. Doar că Marea Epurare a lui Stalin închisese în gulaguri sau ucisese o mulțime de ofițeri de carieră, slăbind puterea armatei. Chiar și acum un cuvânt sau doar o intenție puteau aduce moartea.
Finlandezii erau puțini cu o armată mică, cu armament aproape inexistent, dar cu o dorință puternică de a-și apăra țara și familiile, cu acel puternic “Sisu” , după cum recunoșteau chiar coloneii ruși:
“- ….Dar ceea ce știu sigur este că le-am trezit blestematul de sisu.
-Nu vorbesc limba lor, tovarășe, se scuză Molotov.
-Nici nu-ți pot traduce cuvântul. Nu are echivalent nicăieri în lume. Sisu este sufletul Finlandei. Este starea de spirit a unui popor care trăiește într-o natură sălbatică, într-un frig cumplit, cu puțină lumină solară. O viață austeră, într-un mediu ostil, le-a forjat spiritul dintr-un oțel care azi ne opune rezistență. Ți-aș spune că are legătură cu curajul lor, dar tot ar lipsi multe cuvinte ca să definesc ce înseamnă Sisu.
Ar trebui să adaug: încăpățânare, tărie, forță interioară, tenacitate, rezistență, fermitate, voință… Și pe deasupra, un caracter cel puțin complex, căci sunt reci și sălbatici ca inimile pădurilor lor”
Cele mai grele bătălii s-au purtat la Kollaa, pe șoseaua de la Loimola, un teritoriu plin de păduri, râuri, mlaștini.
Romanul ne descrie două perioade: înainte – o țară cu tineri veseli, care își îngrijesc fermele, animalele, își întâlnesc prietenii, se distrează, iubesc; și după – o țară în care aceiași tineri sunt chemați să lupte pentru a-și apăra pământurile și familiile. Puțin instruiţi, deși făceau parte din Garda Civilă Finlandeză, obișnuiți totuși cu armele și vânătoarea, având armament redus, dar inimi și voințe mari, tinerii din sate sunt hotărâți să reziste. Guvernul le asigură uniforme călduroase cu salopete albe de camuflaj și mâncare, dar, din păcate, prea puțin armament. Avantajul lor era că viața grea dusă la ferme, temperaturile extrem de scăzute și furtunile de zăpadă, îi obișnuiseră cu condițiile, iar folosirea schiurilor le ușura viața și deplasarea.
De la părinți învățaseră să aștepte vânatul, să-și calculeze șansele și să tragă, așa unii dintre ei deveniseră lunetişti foarte buni, la fel ca Simo. Până și natura și animalele pădurii erau alături de ei. Erau conduși de ofițeri cu diferite personalități, dintre care se disting Aarne Juutilainen-fost legionar, poreclit “Teroarea”, sau Karsson, care știau să planifice și să-și conducă trupele la luptă. Finlandezii aplică o tactică de gherilă (Motti), apărând pe schiuri, aruncând bombe artizanale, pe care le-au numit cocteiluri Molotov, sau pur și simplu indicându-i lui Simo Hayho pozițiile lunetistilor ruși. Simo trăgea, ucidea chiar de la 500 m, nevăzut și neauzit, rușii îl porecliseară “Moartea Albă” Soldații mergeau în patrulare în grupuri mici, în liniște, îi atacau pe ruși și făceau rost de armament.
Rușii erau mulți, bine înarmați, dar prost îmbrăcați, în uniforme subțiri de vară, pe un ger de -40 grade, cu mulți soldați tineri, neinstruiţi, adevărată “carne de tun”. Amuzant, oarecum, era că la fiecare transport de armament, în mașină era și un tablou enorm al lui Stalin. Ofițerii mai vechi și experimentați își dădeau seama de enormitatea greșelilor, dar nimeni nu avea curaj să vorbească. Orice intenție sau părere era pedepsită pe loc de ofițerii politici cu un glonț în ceafă, indiferent de gradul sau funcția celui considerat vinovat.
Vedem moralul soldaților, comportarea lor în luptă, discuțiile dintre ei, calmul, curajul sau frica, ordinele ilogice, comploturile.
Rușii porniseră războiul în 30 noiembrie 1939, atacând și ucigând soldații din propria lor garnizoană de la Mainila, dând vina pe finlandezi. Sigur că atacatorii, aleși din gulagul rusesc, au fost uciși, șefii lor nu voiau martori.
Războiul Sovieto-Finlandez, sau Ruso-Finlandez se va termina abia în 13 martie 1940, Finlanda cedând Rusiei 11% din teritorii, dar păstrându-și independența. Și totuși, deși victorioși, rușii au pierdut peste 126000 de soldați, expunand slăbiciunile propriilor militari, în timp ce Finlanda a pierdut doar 26000 de soldați. Mai mult după cum spune și N. Hrușciov totul s-a simțit mai mult ca o înfrângere decât o victorie:
”… și noi toți- și mai ales Stalin – am simțit victoria ca pe o înfrângere în fața finlandezilor. A fost o înfrângere periculoasă pentru că arăta inamicilor noștri că URSS este un colos cu picioare de lut “
Dar cartea nu este numai povestea războiului, ci și a soldaților lui, lăsând în urmă multe mituri și legende, așa cum este cea a legendarului lunetist finlandez Simo Hayho, supranumit “Moartea Albă”.
Romanul lui Oliver Norek pe lângă documentarea extraordinară a evenimentelor este și: “Un roman sublim.” (France Inter)
“O amplă frescă despre curaj.”(Le Point)
“O capodoperă.”(Daniel Pennac)
Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Războinicii iernii
Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
[…] Literatura pe tocuri […]
[…] mai pot fi gasite pe urmatoarele site-uri si bloguri: Analogii – antologii; Anca si cartile; Literatura pe tocuri; Cartile mele si alti demoni; Biblioteca lui […]