Regatul inocenților. Cartea a treia de Theo Anghel - recenzie

Regatul inocenților. Cartea a treia, de Theo Anghel – Editura Quantum – recenzie

Titlu: Regatul Inocenților. Cartea a treia

Seria: Regatul Inocenților

Autor: Theo Anghel

Editura: Quantum Publishers

Anul publicării: 2021

Număr pagini: 508

  Epopee, fantezie sau realism magic? Aceasta este întrebarea…

  Seria „Regatul Inocenților” a debutat cu elemente de realism magic și a trecut rapid la fantezie. E o tehnică originală de introducere a cititorului într-o lume care îi va crea ulterior, o stare de profundă și inevitabilă dependență.

  Mister, suspans, incertitudine… toate acestea sunt ingredientele unei rețete de fantasy excepțional, unde elementele de originalitate se împletesc armonios cu tehnica elevată a scriiturii și cu talentul de povestitor.

  Departe de lumea realității pe care noi o considerăm firească, lumea asamblată de Theo Anghel are alura unei oglinzi care reflectă cele mai întunecate umbre ale caracterului uman: frici, deznădejde, sete de putere, dorința de a-i domina pe ceilalți prin umilire.

  Se spune despre genul fantasy că presupune o perpetuă stare ludică din partea scriitorului, însă intruziunea lui Theo Anghel în lumea imaginară este un proces care scoate la iveală aspecte sumbre ale unei lumi care, deși creată, pare similară prin aspectele negative, cu cea reală. Dacă starea ludică determină, de obicei, un univers fermecat și armonios, în scrierile lui Theo Anghel, elementul de originalitate constă în creionarea unor lumi în care a supraviețui devine un proces tot mai anevoios.

  Theo Anghel s-a remarcat pe piața românească de carte cu genul fantasy într-o perioadă în care acesta nu era atât de popular în rândul cititorilor. A uimit cu seria „Am murit din fericire” și apoi „Păcatele fiului” ridicând ștafeta extrem de sus. Cu aceste scrieri, cititorii au fost captivați de lumi fantastice, au pătruns în uraganul emoțional al traseului pe care fiecare personaj l-a avut până la final, au fost martorii unor adevărate epopei în care fiecare durere și bucurie a fuzionat spre cititor, creând un efect vizual cinematografic excepțional. De altfel, tehnicile cu care Theo Anghel își construiește cărțile sunt atât de fine și de elevate, atât de bine studiate, încât – așa cum spuneam și mai sus – ștacheta genului fantasy s-a ridicat foarte mult. Ce are Theo Anghel în plus față de alți scriitori ale aceluiași gen? Ei bine, Theo Anghel își folosește harul cu care a fost înzestrată, dar forța imaginației sale este însoțită de o muncă permanentă, de o cunoaștere asiduă a tehnicilor narative, de precizia și acuratețea construcțiilor epice, de creionarea personajelor și determinarea destinelor acestora. A fi scriitor de fantasy nu înseamnă a vizualiza o lume și, ulterior, a o așterne pe hârtie… ci a te construi zilnic, a deveni tu însuți un personaj dintr-o epopee a cunoașterii… iar Theo Anghel este, fără îndoială, un scriitor excepțional, capabil să ducă arta scriiturii la un nivel remarcabil.

  Seria „Am murit din fericire” a devenit un adevărat fenomen printre cititori, foarte mulți descoperind măiestria genului fantasy odată cu personajele Oriana, Marc, Abel și Ama. A urmat apoi „Păcatele fiului”, o altă serie fantasy pe care iubitorii genului au găsit-o la fel de uluitoare.

  Cei care au citit primele volume din  seria Regatul Inocenților au așteptat, cu siguranță, apariția celui de-al treilea volum, în care viețile personajelor continuă traiectoriile tumultuoase.

  Cartea a doua a lăsat cititorii în suspans. Nayan îl reîntâlnește pe fratele său, Chandan, însă – așa cum ne-a obișnuit autoarea – scenele armonioase nu au durate foarte lungi, așadar acest moment emoționant este scurtat de o altă scenă, antagnică cu precedenta. Nayan este răpită și ajunge în preajma boierului Nadas, cel care a adus numai suferințe familie sale. Ajunsă într-un templu, Nayan descoperă că se află într-un loc al ororilor, unde femeile sunt folosite pentru satisfacerea nevoilor carnale ale boierilor. Situațiile în care ajunge Nayan sunt la limita închipuirii. Departe de Raeran și de familia sa, fata are momente când disperarea pune stăpânire pe ea și alungă orice urmă de speranță. Dacă va ajunge Nayan în patul lui Nadas, ce se va întâmpla până la final, veți descoperi citind cartea.

  Cert este că traiectoria personajelor din acest volum este interferată de secrete cauzatoare de durere, răsturnările de situație sunt tulburătoare și astfel se insinuează dependența față de lectură.

  În chenarul complex al răsturnărilor de situație, fiecare personaj scoate la suprafață umbre ale caracterului pe care fie le dorea ascunse, fie nici măcar nu era conștient de ele.

  Theo Anghel își conturează personajele în traseul lor spre cădere sau înălțare, totul e o luptă perpetuă între bine și rău, concepte care capătă, în scrierile sale, nuanțe mai mult sau mai puțin accentuate.

  În timp ce citeam cartea a treia din „Regatul Inocenților”, mi-au venit în minte tablourile artistului francez  Gustave Dore, cel care ilustrează, de cele mai multe ori în creion, în alb și negru, condiția efemeră a omului. Același subiect este reliefat și în scrierile lui Theo Anghel. Văzute din această perspectivă, fiecare serie poate fi considerată o adevărată epopee a sufletului, rolul său în existența aceasta și eterna luptă cu umbrele proprii sau cele din exterior.

  Firul epic este fluid, alert, cu mici momente de respiro, în care li se permite personajelor să aibă scurte cugetări despre ceea ce li se întâmplă, pentru ca apoi totul să devină o cursă de supraviețuire, de căutare, de regăsire. În contextul acțiunii cu ritm alert, rolul dialogului este acela de a tempera sau intensifica emoția, de a o transpune de la personaj la cititor. Replicile personajelor sunt captivante, elocvente pentru circumstanțele în care sunt rostite; ele pot ascunde elemete care vor fi folosite mai târziu în cadrul scenelor de răsturnare de situație, folosindu-se astfel tehnica detaliului nesemnificativ, când un element care poate trece neobservat, capătă dimensiuni colosale în capitolele următoare.

  Originalitatea descrierii de tip tablou și a celei de tip portret, relatarea poveștii la persoana I-a sunt elemente care aduc poveștii un farmec deosebit și permit cititorului să devină parte din poveste… pentru că, odată ce deschizi o carte scrisă de Theo Anghel, devii instant, parte dintr-o poveste.

Iată câteva citate:

„O copilă de vreo șase ani, cu chipul dulce înconjurat de cârlionți de aur, roșie în obraji din cauza efortului, apăru din penumbră. Ochii ei vioi ne0au cuprins pe toți dintr-o dată. Ne-a zâmbit cu gura până la urechi, apoi a țopăit veselă până lângă pitic.

-Tai, ia uite ce-am făcut!

Abia mi-am reținut tresărire. Îngerul acela blond îi spunea tată boierului Donsera. Era greu de crezut că un infirm negricios ca el zămislise o ființă atât de minunată.”

„Se opri brusc și îmi prinse palmele între ale lui. Nu se îndura să pomenească de templu, închipuindu-și că povara acelor clipe încă îmi tulbura sufletul. Amintirea neagră a zileleor încarcerării mele nu avea să se șteargă niciodată, dar, după cum chiar el spusese, din ea nu-mi mai hrăneam slăbiciunea, ci tăria.”

  Recomand cartea celor care cu citit deja primele volume din serie, iar pe ceilalți îi sfătuiesc, evident, să înceapă cu prima carte. Cu siguranță, vor descoperi nu doar o lectură deosebită, ci o călătorie fascinantă în lumea fantasy atât de bine construită de Theo Anghel.

  Așadar, epopee, fantezie sau realism magic? Sau poate toate la un loc? Aceasta este întrebarea… la care veți afla răspunsul… cum altfel, decât citind cartea!

Carte disponibilă pe site-ul Editura Quantum

recenzii cărți

Regatul inocenților. Cartea a treia de Theo Anghel – recenzie

 

 

 

 

 

 

 

 

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.