Un glonte pentru rezident, de Haralamb Zincă – Publisol – recenzie

Un glonte pentru rezident

Haralamb Zincă

Editura: Publisol

Serie de autor

Anul apariției: 1975, 2021

Număr pagini: 429

Gen: Spionaj, Polițist

Cotație Goodreads: 4,58

„Așadar, până la capătul lecturii nimeni nu mai întrerupe! Ordin!”

  Mare dreptate are colonelul Panait, i-am respectat întru totul ordinul. Nu îmi venea să întrerup lectura pentru nimic în lume, nici acum, nici prima dată când am citit cartea.

  Prima oară am citit „Un glonte pentru rezident” acum câțiva ani. De curând, la a doua lectură, nu mai țineam minte acțiunea, dar îmi păreau cunoscute unele nume și detalii. Și faptul că atunci, la fel ca acum, am citit romanul pe nerăsuflate.

Răsturnări de situație, mister, suspans, toate ingredientele unui roman de spionaj de succes.

  Îi reîntâlnim pe colonelul Panait, căpitanii Lucian și Frunză, personaje consacrate ale autorului, cunoscute din alte cărți de-ale sale, cum ar fi „Moartea vine pe bandă de magnetofon”.

  În romanul de față, totul începe cu un telefon primit de căpitanul Lucian într-o frumoasă seară de duminică, petrecută în familie. La capătul firului, un necunoscut îi dă întâlnire în cursul aceleiași seri, la un restaurant de lângă Arcul de Triumf.

Deși în dubii la început, căpitanul acceptă provocarea.

,,„Unde scrie că trebuie? se pomeni Lucian luându-se la rost. Ai primit un telefon. Ei și?! Nu ești obligat să răspunzi oricărui necunoscut…””

Odată ajuns la local, constată că nu este vorba de un necunoscut oarecare, ci de Tiberiu Pantazi, unul dintre cei mai de seamă spioni, vânat mult timp de autorități.

„Domnule Viziru, am fost un mare spion, se spovedi Pantazi cu o tristețe sinceră și sfâșietoare în glas. Am fost ceea ce literatura de specialitate numește un as.”

Marele spion îi propune căpitanului de Securitate un târg, la mijloc fiind informațiile cuprinse în memoriile sale: „Sunt sigur că mă socotiți nebun. Vă înțeleg și recunosc că numai un nebun mai poate să propună Securității Statului un asemenea târg…”

  Numai că ulterior, lucrurile o iau într-o altă direcție. După ce Lucian își alertează șeful și colegii, Pantazi dispare în condiții misterioase. De ce i-ar mai fi propus târgul dacă plănuia să dispară înainte de a întreprinde orice? Ceva este fără sens, nu se leagă.

  Echipa Lucian-Frunză-colonelul Panait încearcă din răsputeri să dea de urma lui Pantazi, însă pe măsură ce investigațiile avansează, parcă intrăm într-un carusel, un puzzle din ce în ce mai greu de descâlcit; alte evenimente și personaje ies la iveală, complicând din ce în ce firul acțiunii.

Vor reuși autoritățile să dea de urma lui Pantazi, să rezolve ițele încâlcite ale cazului?

  Vorbim de un roman de spionaj, cu mister și suspans, așa că nu vă pot dezvălui prea multe, doar că subiectul este legat de evenimentele de la 23 august 1944.

  Romanul este unul atmosferic, redând pulsul Bucureștiului anilor 1960. Autorul descrie vremurile de atunci, strecurând subtil „șopârle” la adresa regimului, una dintre ele fiind aluzia la trecerea sub tăcere a unor fapte istorice de dinaintea instaurării regimului comunist.

„Ascultă, căpitane Viziru, ai auzit vreodată de afacerea Anghelini?

– Nu, recunoscu Lucian abătut.

– Dar de rețeaua „Pro Patria”, în cadrul Serviciului Secret de Informații al lui Antonescu?

– Nu!

– Poftim! se răsti brusc Panait lovind cu palma cristalul biroului. Stăm prost cu istoria, cu propria noastră istorie.”

  Este o carte pentru cei care știu să citească printre rânduri, văd dincolo de Cenzură, pricep aluziile și cunosc puțină istorie, pentru a face legăturile potrivite.

  De asemenea, avem surpriza de a întâlni referințe chiar la adresa autorului, confirmând ceea ce se spunea în epocă, și anume că anchetatorii apelau la Haralamb Zincă pentru rezolvarea cazurilor.

„ – Noroc că mai sunt și scriitori pe lumea asta, aminti șoferul. Din cărțile lor, mai află și nevastă-mea pe unde îmi petrec nopțile.

– Vezi? În aceasta și constă superioritatea mea față de voi, sublinie Frunză, profesoral. Scrie sau nu Haralamb Zincă despre noi, eu n-am probleme. Acasă nu mă ia nimeni la rost să mă întrebe pe unde am umblat. E clar?”

„- Casa scriitorului Z? se interesă Panait.

Cel întrebat exclamă cu o nestăvilită bucurie:

– Ehei! Pe cine aud?Pe Petrică! Mă pușlama, când ai sosit la București? Unde ești? În gară, la hotel?

– M-ai recunoscut deci? se jucă Panait.

– Păi tu ce crezi, mă, că aș mai scrie eu cărți polițiste?…

– …și de spionaj, îl completă colonelul.

– …Da, și de spionaj dacă n-aș avea un auz fin, o perspicacitate înnăscută?”

  Totodată, ca în toate scrierile lui Haralamb Zincă, umorul de situație este la el acasă. Am râs cu lacrimi la unele pasaje:

„„Așa, fetițo, nu știm dacă ți-a mai spus-o careva, dar zău că ești și mai drăguță când te mânii, îi vorbea Frunză în gând. Furia e fardul tău…”

Desigur, femeii nu-i scăpaseră căutăturile provocatoare ale celuilalt ofițer, care o înfuriară și mai mult. Îl privi de sus și-i întoarse spatele, ceea ce pe Frunză nu-l întrista întru totul.”

„De parcă nu l-ar fi auzit, duduia Tereza își întoarse capul spre Frunză și-l repezi:

– Domnule, mă agasează privirea dumitale! Ești în casa mea, și nu pe bulevard. Apoi i se adresă poruncitor lui Lucian: Vă ascult!”

„- Totuși, e necesar să aprindem lumina, zise procurorul cu un glas ușor iritat, de parcă până atunci cineva ar fi susținut ca descinderea să se desfășoare pe întuneric. Iar când se aprinseră becurile, izbucni: Așa, da!”

„- Sper că ai auzit de plicurile explozibile? zise procurorul dorind să-și accentueze ironia.

– Am auzit sau nu, oricum, dacă o fi să fie, tot împreună vom sări în aer, răspunse Lucian cu un glas prevestitor de nenorociri care-l făcu pe administrator să se retragă în vestibul, spre ieșire.

– Stai aici, cu noi, tovarășe Finchelstein, interveni Frunză, să împărtășim aceeași soartă de martiri…

Administratorul se zgribuli, își împinse ochelarii spre rădăcina nasului și murmură:

– Și dacă o să fie explozie, cine o să facă devizul pentru reparații?”

„- Să-ți pui uniforma, îl sfătui Panait. O să fii mai convingător, știi, din punct de vedere psihologic…

Cu gândul la arșița zilei, Frunză se arătă brusc neliniștit:

– Trebuie să mi-o pun și eu?

– Tu o să-ți pui un costum de scafandru.”

  Autorul apelează cu succes la umor, dar în același timp, subiectul este cât se poate de serios. Acțiunea este destul de complexă, iar misterul și suspansul nu ne părăsesc deloc. Nici personajele nu se lasă mai prejos, în fiecare vezi un potențial suspect sau agent.

  Chiar îmi doresc să văd o ecranizare a romanului „Un glonte pentru rezident”, sunt sigură că ar rivaliza cu multe producții de la Hollywood.

Despre autor:

  Haralamb Zincă (1923-2008), pe numele său real Hary Isac Zilberman, este autorul a peste 50 de romane polițiste și de spionaj, considerat părintele literaturii de gen din România, „Sfârșitul spionului fantomă” fiind prima carte de spionaj scrisă de un autor român, iar „O crimă aproape perfectă”, prima carte polițistă.

  A fost unul dintre cei mai vânduți scriitori ai epocii sale, tirajele epuizându-se în câteva zile. De asemenea, anchetatorii profesioniști îi cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale.

  Alte cărți: „Moartea vine pe bandă de magnetofon”, „Ochii doctorului King”, „Soarele a murit în zori”, „Și a fost ora H”.

Carte disponibilă pe site-ul Publisol

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți