Sa ne amintim de Mihai Eminescu
Astazi e o zi importanta pentru romani. Sa ne amintim de mostenirea lasata si sa il sarbatorim cu respectul cuvenit pe Mihai Eminescu (nascut Mihail Eminovici)(n. 15 ianuarie 1850, Botosani – d. 15 iunie 1889, Bucuresti). A fost un poet, prozator si jurnalist roman,socotit de cititorii romani si de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana.
Daca doriti sa aflati mai multe detalii, puteti intra aici
Luceafarul
“A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.
Si era una la părinti
Si mindra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfinti
Si luna intre stele.
Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Linga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.
Privea în zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.
…………………………..”
Ce te legeni codrule ?….
“- Ce te legeni, codrule,
Fara ploaie, fara vant,
Cu crengile la pamant?
– De ce nu m-as legana,
Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste.
Bate vantul frunza-n dunga –
Cantaretii mi-i alunga;
Bate vantul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!
Peste varf de ramurele
Trec in stoluri randurele,
Ducand gandurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rand, pe rand,
Zarea lumii-ntunecand,
Si se duc ca clipele,
Scuturand aripele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngan numai cu el!”
Ce e amorul?
“Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Caci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.
De-un semn in treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit sa n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.
Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar si cerul si pământ
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.
Te urmareste saptamini
Un pas facut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.
Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.
Caci scris a fost ca viata ta
De doru-i sa nu-ncapa,
Caci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.”
Sara pe deal
“Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plang, clar izvorind în fintine;
Sub un salcim, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfinta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de ginduri ti-e plina.
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi cesele-n luna ridica,
Scirtiie-n vint cumpana de fintina,
Valea-i în fum, fluiere murmura-n stina.
Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cimp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi imple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! în curand satul in vale-amuteste;
Ah! în curând pasul-mi spre tine grabeste:
Linga salcim sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-voi cât îmi esti de draga.
Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surizind vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcim. – Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?”
Pe langa plopii fara sot
“Pe langa plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii toti-
Tu nu mai cunoscut.
La geamul tau ce stralucea
Privii atât de des;
O lume toata-ntelegea-
Tu nu mai inteles.
De cate ori am asteptat
O soapta de raspuns!
O zi din viata sa-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O ora sa fi fost amici,
Sa ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O ora, si sa mor.
Dandu-mi din ochiul tau senin
O raza dinadins,
In calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trait în veci de veci
Si randuri de vieti,
Cu ale tale brate reci
Inmarmureai maret,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zane ce strabat
Din timpurile vechi.
Caci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani
Parintii din parinti.
Azi nici macar imi pare rau
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce in zadar,
Caci azi le semeni tuturor
La umbra si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia sa te cuprinzi
De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pamant.”
Intr-adevar una dintre cele mai importante voci ale literaturii. Poeziile lui fiind cunoscute si arhicunoscute, si trebuie sa recunoastem f. frumoase, avand mesaje si substanta. Niciodata operele lui nu vor muri. Respect!
Intodeauna ne vom mandri cu Mihai Eminescu,poeziile lui sunt nemuritoare.
Adevarat. Intotdeauna apreciem valoarea unui om dupa ce nu mai este.
Eminescu, va ramane nemuritor! Unele poezii sunt sensibile, iar altele au o poveste frumoasa. Ce ziceti de Srisoarea a-III-a? Frumoasa ca si o legenda. Nu degeaba i-se spune Luceafarul poziei.
Da, e superba si Scrisoarea a III. Am omis-o fara sa vreau. Nu ma puteam decide la cate sa postez.
La cate poezii frumoase are nici nu stii la care sa te opresti si pe care sa ti-o aduci aminte mai repede.
Culmea ca dintre toate eu din Scrisoarea a III imi aduc aminte,mai multe versuri.Adevarat ca toate sunt frumoase si merita fiecare atentie in parte.
nicol, deoarece ,,Luceafarul” si ,,Scrisoarea a-III-a”-au fost material scolar, majoritatea dintre noi le-am avut ca studiu.
Da draga mea,din cauza asta cred ca mi-a ramas in minte,glumesc,sunt frumoase acesta este adevarul.Nu la fel le considera si copii din ziua de azi.
Pai cati dintre copii mai citesc. Probabil ca se mai face ceva in scoli dar nu cred ca se mai da importanta