Salonul Editorial „I.H. Rădulescu” 2015-TârgovişteAFIS - Salon Editorial 2015 - FINAL

Cea mai complexă dintre activităţile anuale de tradiţie ale Bibliotecii Judeţene ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, Salonul Editorial „I.H. Rădulescu” a ajuns la cea de a XIV-a ediţie.

Salonul este organizat în aer liber, în pavilioane speciale, în Piaţa „Mihai Viteazul” din Târgovişte, pe perioada festivităţilor dedicate Zilelor Oraşului, pentru a se obţine o audienţă maximă şi a veni în întâmpinarea dorinţei editurilor de a avea un public cât mai divers şi cât mai numeros.

Fiecare zi are propriul program complex incluzând prezentarea ofertei editoriale a mai multor edituri şi instituţii editoriale, lansări de carte, conferinţe, miniconcerte, dezbateri etc.

Obiectivele Salonul Editorial sunt: crearea cadrului ideal de întâlnire între personalităţi culturale şi public, dar şi între specialiştii din industria cărţii: autori, editori şi critici literari; promovarea culturii scrise la nivelul comunităţii dâmboviţene; formarea şi stimularea gustului pentru lectură la nivelul publicului tânăr; completarea ofertei culturale a oraşului.

Este un program de tradiţie ce s-a bucurat anual de o amplă audienţă şi impact cultural ce vine în întâmpinarea necesităţilor culturale ale comunităţii dâmboviţene, satisfăcând nevoia acesteia de contact cu cele mai recente producţii ale culturii scrise româneşti şi străine.

Editurile şi instituţiile editoare participante la ediţia din acest an sunt: ALL, Arhiepiscopia Târgoviştei, Bibliotheca, Byton Music, Cetatea de Scaun, Corint, Curtea Veche Publishing, Eikon, Humanitas, Litera, RAO, Saeculum I.O., Singur, Tritonic, Univers Enciclopedic, Valahia University Press, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domneasca” Târgovişte, Societatea Astronomică Română de Meteori.

Sursa Biblioteca Judeţeană ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.