Silozul de Hugh Howey-Editura Nemira-recenzie
“Spui că ne-a șters cineva istoria ca să ne-mpiedice s-o repetam?”
Silozul, de Hugh Howey-Editura Nemira-Colecția Nautilus–recenzie
Editura Nemira
Colecția Nautilus
Anul apariției: 2018
Titlul original: Wool (2012)
Traducere: Ana-Veronica Mircea
Număr de pagini: 584
“Silozul” scriitorului american Hugh Howey realizează performanța-paradox de a îmbina vertijul dat de nenumăratele scări ale unui turn Babel ce se pierde în înălțimi, cu senzația de claustrofobie a îngropării sub pământ într-un buncăr gigant. Era nevoie de literatura SF pentru a crea combinația asta de trăiri psihice, și de aplecarea ei spre universuri distopice post-apocaliptice.
Când facem cunoștință cu personajele zbuciumate ale romanului, nu aflăm și cum a ajuns lumea să fie redusă la comunitatea aceasta refugiată într-un soi de zgârie-nori construit sub nivelul solului, în stil de adăpost antiatomic. Din ce deducem, e cel mai probabil ca vreun război nuclear să fi lăsat radiații letale la suprafață și locuitorii silozului să fie ultimele rămășițe ale omenirii.
Tot ce știm este ceea ce văd și cei aflați la ultimul etaj/primul de la intrare al edificiului subpământean. Că dincolo de ușile duble etanșeizante se întinde un peisaj cenușiu și deprimant cu delușoare aride și un oraș în ruină profilat în zare. Aerul de afară este considerat toxic, coroziv și ucigător, dar periodic apar indivizi care se îndoiesc de asta. Atât lor, cât și altor genuri de inadaptați ce încalcă legile colectivității, li se găsește foarte practic un rost în obținerea imaginilor din exterior. Sunt expulzați în afara silozului, echipați într-un costum de cosmonaut caricatural, care nu are cum să păstreze prea mult aerul respirabil, cu singura rugăminte de a curăța lentilele senzorilor ce asigură transmisia video de dincolo și pe suprafața expusă intemperiilor a cărora, în timp, s-a depus praf și mâzgă.
Ai crede că expulzații, practic executând o condamnare la moarte, mai degrabă vor distruge camerele alea de filmat, odată văzându-se afară, dar, nu, fiecare dintre ei ajunge să le șteargă parcă într-un ultim gest de milă îndreptată spre cei care au rămas în urmă, nu spre ei înșiși – care vor sfârși sufocați în curând. De ce reacția asta? Ce se întâmplă în mintea proscrișilor? Ce revelații îi așteaptă afară? Sunt întrebările care definesc doar prima poveste a cărții și ce își primesc răspunsul într-un final răvășitor.
Am zis prima poveste, pentru că romanul a fost serializat de autor, înainte de a fi legat în ediția omnibus care ne-a ajuns nouă. Fiecare secțiune este integrată de planul mare, care nu ar fi întreg fără ea, dar este și o povestire ce rezistă perfect de una singură, inclusiv cu încheiere din aia șoc, cum se practică în mai toate scrierile science-fiction memorabile.
Invers decât de obicei, toată construcția narativă pare extrem de complexă și alambicată cu cât e privită mai din înalt: o carte alcătuită din mai multe povestiri (apărând cu titluri separate în căutările pe net) și parte a unei trilogii (ce arată minunat în editarea fastuoasă din noul format Nemira), dar cu cât te apropii și te lași absorbit de conținut și de vitalitatea sa, totul devine clar, fluid, complementar.
Dintre multele personaje ale căror perspective sunt preluate pe rând, trei se evidențiază drept esențiale pentru evenimentele ce vor urma.
Suntem într-o vreme relativ liniștită a existenței Silozului. Periodic, populația sa ajunge să se revolte din motive neînțelese exact de cei de acum, iar aceste confruntări violente duc mereu la arderi de documente, distrugeri de date și ștergerea programatică a serverelor, astfel încât nu se mai păstrează o istorie locală ce să fie studiată și din care să se desprindă învățăminte. Totul e neclar în acest micro-univers izolat și misterul trecutului este potențat de subiecte tabu și interdicții de a rosti idei asociate cu exteriorul, ele aducând automat o condamnare la Curățire.
Totuși, tragedii izolate încep să se cumuleze în jurul posturilor de conducere din administrația buncărului, parcă anunțând inevitabila izbucnire a problemelor generalizate.
Mai întâi soția șerifului Holston alege, în urma unei revelații de scormonitoare-n arhive, să solicite ieșirea-n exterior. După un timp, șeriful care i-a preluat cercetările pentru a-i înțelege logica gestului, decide să facă același lucru, răspunzându-și astfel, într-un mod dramatic, la multe dintre întrebările sale.
Primărița Jahns și ajutorul de șerif Marnes hotărăsc să numească un nou șerif, pe Juliette Nichols, o tânără mecanic foarte perspicace, de la etajele inferioare, cu toată împotrivirea lui Bernard Holland, șeful Departamentului IT.
Doar pentru a avea o discuție cu Juliette, spre a o convinge să preia funcția, primărița și adjunctul trebuie să parcurgă un drum de câteva zile pe scările circulare, peste 140 de niveluri, căci lifturi nu există deloc, transporturile urgente și importante între etaje și sectoare, făcându-se prin hamali, oameni antrenați să alerge cărând greutăți, de-a lungul scărilor.
Această călătorie le dă prilejul celor două oficialități să redescopere lumea pe care o guvernează și pe care nu au mai vizitat-o demult atât de în adânc:
“Lumea din jurul ei era stratificată. Vedea asta foarte clar. Partea din vârf își făcea griji pentru o imagine neclară și considera că sucul savurat la micul dejun i se cuvenea pe bună dreptate. Oamenii care locuiau mai jos, care lucrau în grădini sau curățau cuștile animalelor orbitau în jurul propriei lumi, un univers al solului de cultură, al vegetației și al îngrășămintelor. Pentru ei, imaginea exteriorului era o problema minoră, ignorată până în momentul unei curățiri. Și mai era adâncul, cu atelierele mecanice și laboratoarele chimice, cu pomparea petrolului și cu instalațiile de prelucrare, lumea implicării active, a unghiilor mânjite de unsoare și a mirosului trudei. Pentru acei oameni, lumea exterioară și mâncarea ajunsă la ei, jos, erau simple zvonuri și un simplu mod de hrănire a trupului. Pentru ei, esența silozului consta în a-i ține mașinăriile în funcțiune…”
Diferit de toate celelalte – în tot – este sectorul IT, care ocupă singur un întreg etaj, cel mai puțin populat, dar cel mai bine dotat tehnic și cel mai mare consumator de energie. Există o rivalitate pentru resurse între Juliette, care e conștientă că mașinăriile la care robotește ea cu pasiune țin funcționabilă toată structura vitală a Silozului, și liderii IT-iștilor care vor să-i saboteze numirea.
Aceste contradicții politice aparent banale explodează pur și simplu odată cu radicalizarea unuia dintre actorii jocului electiv și recurgerea la un gest extrem, cum e asasinatul.
Întregul Siloz se cutremură din ciocnirea voințelor între reprezentanta etajelor inferioare, inginera-muncitoare cea inteligentă – numită pe baze pur meritocratice șerif – și conservatorii Departamentului de IT, cu o mare influență în special la etajele superioare.
Dacă până acum, revelațiile despre originile proiectului apăreau individualizat și gradat, odată cu izbucnirea conflictului, ce devine tot mai violent, ele se revarsă în valuri și se constituie în veritabile lovituri de teatru ce afectează o tabără sau alta.
Eu am cutezat să povestesc doar despre partea mai liniștită a scenariului, odată intrați în vârtejul acțiunii, trebuie să descoperim singuri fiecare surpriză rezervată de autor, orice alt spoiler ar fi o afectare nedorită a suspansului.
Pentru iubitorii de SF la curent cu alte apariții foarte bune din domeniu, dar care nu au încercat încă romanul acesta, e suficient să spun că Silozul este un Metro 2033 pe verticală. Aceeași atmosferă claustrofobică, aceeași împărțire și specializare pe sectoare, aceeași primejdie nedefinită venită din exteriorul viciat, ca în universul lui Dmitri Gluhovski.
Recomand călduros primul volum al seriei. Revin curând și cu impresii despre al doilea, care înțeleg că e un prequel. Trilogia completată de Nemira în noua ediție a colecției Nautilus conține titlurile:
Silozul
Silozul. Începuturile
Silozul. Generațiile
Cartea Silozul de Hugh Howey poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti
Recenzii Cărţi SF
Recenzii/Articole Editura Nemira
Silozul de Hugh Howey-Editura Nemira–recenzie
Imi place tare mult ce ai scris, Marius. Mi-ai starnit interesul. Stii ca sunt la inceput de drum in materie de povesti SF. Asa ca te intreb: crezi ca Silozul ar fi si pe gustul meu?
Multumesc pentru marea ispita! 😀 :*
Merci, Alina! 🙂 Cred ca te-ar prinde povestea. 🙂 In afara de ideea ca toata lumea este inchisa in structura aia gigantica subpamanteana, nici macar nu are alte elemente tehnice. E despre natura umana aflata sub presiunea spatiului inchis. Cred ca as putea sa compar cartea si cu romanul „Sub Dom” al lui Stephen King sau cu „Labirintul” lui James Dashner – dar asta are mai putin fantastic si nu e YA. 🙂
Frumoasă recenzie! Cred că mi-ar plăcea și mie cartea.
Multumesc, Tyna! 🙂 Numai aparitii super – sub sigla Nautilus! 🙂
Așa este!
Citind recenzia ta, am avut impresia ca ma uit la un film bun!
Am citit putine carti SF, dar filme am vazut destule.
Foarte interesanta prezentarea cartii, Marius. Felicitari!
Mercic, Vero! 🙂 Cred ca ar iesi un film tare bun, daca ar fi ecranizat romanul. 🙂
poate într-o zi ! 🙂
Stii deja ca nu citesc SF dar prin recenziile tale reusesc sa stiu despre ce e vorba in carte.Felicitari Marius pentru recenzia ta complexa si frumoasa!
Multumesc mult, Arci! 🙂 Daca ai sa te hotarasti totusi sa abordezi si genul asta, o sa stii care dintre bestseller-urile genului ti-ar placea mai mult. 😀
Mersi mult pentru răspuns!
Suna bine!
Multumesc pentru prezentare,ciudat este ca,ma atras recenzia ta si eu nu sunt un fan al acestui gen!Daca ,o sa cada cartea si in mainile mele,clar am sa o citesc!