John Rain – Sabia samuraiului – Barry Eisler – Editura Meteor Publishing – recenzie

Titlu original: Zero Sum
Traducere din limba engleză: Mihai-Dan Pavelescu
Editura Meteor Publishing
Anul apariției: 2020
Nr. pagini: 350

   Barry Mark Eisler s-a născut în 1964 în New Jersey. După terminarea universității de drept s-a alăturat CIA, unde a deținut o funcție în cadrul Secției de Operațiuni. Demisionează în 1992 deziluzionat de birocrația existentă și se alătură unei firme de avocatură. Lucrează pentru ei în San Francisco-Bay Area, mai apoi în Japonia. În 1999 revine în Bay Area pentru un nou început. Din 2003 devine scriitor cu normă întreagă. Primul său roman “Rain Fall” din seria “John Rain” a luat numeroase premii. După acest roman în 2009 Sony Pictures Japan realizează un film în versiune japoneză. În 2014 Slingshot Global Media anunța realizarea unei mini serii TV după romanul său numit ”Rain” cu Keanu Reeves în rol principal.

  După zece ani în care a luptat ca mercenar în Filipine, John Rain revine în Tokio, unde i se cere să-l elimine pe ruso-japonezul Victor, care controlează lumea asasinatelor din capitala Japoniei. Pentru a se apropia de acesta, intră în echipa lui și este trimis să ucidă un politician japonez. Rain vrea să afle cine îl dirijează pe Victor și de ce dorește moartea politicianului, dar după ce intră într-o relație sentimentală cu soția celui din urmă, lucrurile încep să se precipite.

  Trebuie să mărturisesc că citesc cu aceeași plăcere și interes fiecare carte a lui Barry Eisler, dar misiunile lui John Rain sunt favoritele mele.

   “Lasciate ogni speranza, voi ch’ entrate.”

  Inscripția de la intrarea în “Infernul lui Dante” cred că e cea mai potrivită pentru ceea ce comunică cartea, căci odată intrat în acea viață, în acel cerc al iadului, nu mai poți ieși. Poți doar să faci o delimitare între rău și mai rău, între cât de uman sau inuman poți fi, între merită sau nu merită, e drept e o linie de demarcație cam subțire între viață și moarte.

   Rain o combinație de japonez cu american, a crescut în ambele țări. Până la moartea timpurie a tatălui în Japonia, apoi s-a întors cu mama lui în SUA, dar nu și-a găsit locul nicăieri. A luptat în Vietnam, în Afganistan, a fost asasin în slujba CIA, dar evenimentele, dure și imprevizibile, din viața lui îl fac să fie nevoit să-și insceneze moartea. Lucrează și luptă apoi 10 ani în Filipine instruind trupe de gherilă. După masacrul a 100 de soldați filipinezi cineva îl demască, nu avea altă vină decât că instruise insurgenții. Rezolvă lucrurile, dar hotărăște să se întoarcă în Tokio, să lucreze în misiuni era mai incitant decât în letargia din Filipine. Revenirea în Tokio este legată oarecum și de existența aici a doi oameni pe care-i consideră prieteni Miyamoto și Tatsu, pe care-i ajutase în diferite momente dificile și care îi furnizau informații la nevoie. Știa de asemenea că în Japonia cu veșnicele frecușuri și “lupte” tăcute între partide, soldate cu câte o “moarte accidentală”, dar binevenită în contextul politic, își va găsi de lucru.

   Rain mai lucrase cu și pentru Miyamoto și învățase multe de la el. Doar că acum deciziile lui Miyamoto trebuiau aprobate și de alții, iar lucrurile se puteau rezolva doar prin organizația lui Victor, un fel de “replică slavă” la yakuza. Victor se impusese și preluase toate operațiunile, cei folosiți anterior de Miyamoto dispăruseră sau muriseră, ca de altfel toți cei care i se împotriveau. Deși nu era indicată o asemenea preluare ostentativă toți opozanții sfârșiseră morți în bătaie.

   John îi cere lui Miyamoto să-l recomande lui Victor ca să aibă de lucru. Dar… după ce îl întâlnește și-i vede cruzimea, răutatea, duritatea, indiferența față de viața oamenilor, decide că lumea ar fi un loc mai bun fără el. Mai mult Victor îi amenință și prietenii.

  Victor îi dă prima sarcină, să-l omoare pe Sugihara, un membru important al PLD-ului, dar și al Dietei. Urma să țină legătura cu Oleg, singurul în care Victor avea încredere. Deși cei doi îl presează să acționeze mai rapid, John merge în ritmul lui, vrea să-l cunoască, vrea să știe de ce trebuie să moară Sugihara, dar și cine este cel care-i dă informații lui Victor din interior.

   Faptul că o cunoaște pe Maria, soția lui Sugihara, și are o aventură cu ea, îl întărește în hotărârea de a nu-i omorî soțul, mai ales după ce ea îi mai povestește ce fel de om este acesta și amănunte din viața lor. Maria lucra la muzeu și îi arată lui John toate comorile acestuia, el fiind impresionat mai ales de o sabie veche și valoroasă de samurai.

   După întâlnirea cu Maria, într-un bar destul de retras și apoi la hotel, își dă seama că este urmărit, dar nu erau numai localnicii, uneltele lui Victor ci și americani, afiliați unei organizații de mercenari.

   De la Tatsu află că o organizație condusă de Wilson, fost agent și prieten cu șeful CIA, se ocupă de treburile murdare ale agenției, externalizate, dar supervizate de Casey, șeful cel mare. Wilson și CIA fuseseră cei care-l sprijiniseră pe Victor și-l “plantaseră” în Tokio, folosindu-l dar și dându-i informații.

    Sigur că John scapă de urmăritori.

  Apoi îl omoară pe Oleg și dejoacă ambuscada lui Victor, pe care “simbolic” îl ucide cu sabia de samurai, sustrasă cu câteva minute înainte din muzeu. Polițiștii sunt surprinși când lângă victimă găsesc și sabia scumpă.

   Și pentru că-i omorâse și pe agenții cu care Wilson venise din America, următoarea întâlnire o are chiar cu acesta. Wilson se preface că vrea să-l racoleze, îi spune foarte multe dedesubturi ale afacerii, convins că în final va reuși să-l ucidă, deci nu conta ce și cât știe.

   Doar că “lecțiile” Mariei despre încălțămintea bărbătească și ale angajatului din magazinul cu haine italiene despre ramele pantofilor, îl avertizează așa că nu el este cel ucis.
Dacă vreți să știți mai multe despre “pantofi ca arme letale”, citiți cartea.

   Wilson îi spune destul pentru a înțelege că lupta alimentată în secret de SUA se ducea între două tabere de japonezi, unii care voiau înarmarea Japoniei, alta care nu voia. De aici implicarea SUA cu acordul tacit al președintelui și al CIA, dar și trădările și morțile din rândul oficialităților japoneze. Unele morți și Tatsu, șeful poliției, le conștientizează ca și crime abia după ce John i le sugerează și i le explică.
Sigur că John va identifica și cârtița, va scăpa de ea, dar totuși Sugihara este ucis.

   John realizează că nu va putea continua relația cu Maria, pentru că ar pune-o în pericol, că uciderea lui Victor cu sabia putea fi considerată ca un ritual de-a tăia orice legătură cu viața actuală și de-a continua cu alta în care poate să lucreze pentru Miyamoto.

   Cum își ucide John urmăritorii? Cum mor Oleg și Victor? Cum se deghizează John devenind “invizibil la vedere”? De ce trebuiau să moară Sugihara și John? Ce planuri aveau Wilson și Casey, șeful CIA? Ce planuri aveau americanii și japonezii? Cine e cârtița și ce se întâmplă cu ea? Ce hotărâri ia John pentru viața lui?

    Asta și multe altele le veți afla citind cartea.

    Poate că ce-i spusese Wilson lui John era adevărat:

“Cei ca noi nu au de ales. Noi suntem în joc. Putem fi jucători sau pioni.”

    Și categoric John a fost și va rămâne un jucător!

     Și ….da:

“Când trăiești ceva mai mult vezi lumea așa cum e în realitate. Da, poate fi luminoasă și strălucitoare, însă știi de asemenea că are și muchii tăioase. Iar uneori exact ceea ce-i strălucitor este și tăios. Dacă vrei să te apropii,te va tăia.”

“Există oare un dascăl mai bun, mai răbdător și mai decis ca destinul?”

Cartea John Rain – Sabia samuraiului poate fi comandată de pe site-ul editurii Meteor Publishing