Soția pierdută, de Alyson Richman – Editura Litera – recenzie

Titlu: Soția pierdută

Autor: Alyson Richman

Titlul original: The lost wife

Editură: Litera

An apariție: 2020

Nr pagini: 304

   Recunosc că mi-a fost un pic teamă de această carte, pentru că subiectul Holocaustului este foarte des utilizat în literatura zilelor noastre, dar a reușit să mă captiveze. Am citit cu nerăbdare, m-a surprins și m-a trecut printr-o gamă largă de sentimente. Mi-am pus o mulțime de întrebări, cele mai multe la care nici măcar nu vreau să știu răspunsul.

  Povestea începe în Praga zilelor de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Lenka și Josef sunt tineri și îndrăgostiți, cu o întreagă viață înainte, plini de speranță și bucurie. Din păcate viața lor este zdruncinată de întâmplările care iau cu asalt întreaga lume.

  Se văd nevoiți să se despartă și de acolo fiecare pornește într-o călătorie groaznică. Nesiguranță, teamă, neputință și suferință, cam așa arată noua lume care-i forțează într-un colț întunecat. Cehia cade în fața nemților, un moment cumplit pentru acești oameni. Mă gândeam cum supraviețuiești faptului că peste noapte ești nevoit să te schimbi complet și să faci orice doar ca să supraviețuiești. Lenka s-a văzut nevoită să aleagă între a lăsa în urmă familia, sau a încerca să fugă alături de Josef. Este vorba despre decizii imposibile, luate în momente care cu greu pot fi imaginate.

  Trebuie să recunosc că mi-a plăcut stilul scriitoarei, se pricepe de minune la cuvinte și descrieri care te fac să trăiești fiecare moment. M-a făcut să vreau să citesc mai departe, mi-a umblat la curiozitate și la emoții în același timp. Povestea merge înainte și înapoi în timp, lăsând loc cititorului să-și imagineze și să completeze spațiile lipsă.

„Pielea Martei avea albul opac al cremei, iar părul era roșu intens de paprika. Aceste trăsături, pe care le avusese din naștere, s-au accentuat și mai mult cu trecerea timpului. Marta avea aceeași frunte înaltă a mamei – dimpreună cu nasul ei mic și drept și gura cu colțuri ridicate. Privind-o pe Marta cu ochii mei, mă simțeam de parcă aș fi fost martora transformării mamei din prunc în fetiță.”

  Totuși viața merge mai departe, fiecare dintre ei încearcă să-și refacă viața, cu toate că Josef recunoaște că întreaga viața alături de soția lui, Amalia, a fost acoperită de iubirea lui pentru Lenka, soția pe care o pierduse, alături de care nu reușise să trăiască. Și Amalia se lăsase purtată de regretele trecutului și cumva între ei s-a aflat mereu o prăpastie.

  Lenka s-a văzut nevoită să trăiască în lagăr, o viață plină de neliniște în care s-a apropiat și mai mult de arta care a reușit să o facă să supraviețuiască. Trebuie să fie tare greu să te vezi nevoit să lucrezi pentru dușmanul care ți-a luat totul, dar instinctul de supraviețuire este cât se poate de puternic.

  Lenka a trăit momente îngrozitoare, a asistat la moartea prietenilor pe care și i-a făcut în ghetou, a fost transferată în lagăr, a văzut și a simțit toată tragedia aceea care pare greu de explicat în cuvinte. Josef a încercat să o găsească la sfârșitul războiului, însă nu a reușit. Cumva, cândva, amândoi au hotărât că trebuie să meargă mai departe. Este o poveste despre teamă și despre felul în care trecutul poate fi atât de greu și de intens încât nu te lasă să mergi mai departe.

  Am stat și am gândit fiecare moment descris, mai ales povestea Lenkăi. Nu văd să poți reveni după asemenea traume, încercarea de a le depăși trebuie să fie incredibil de grea. Pierderi de tot felul, suferințe fizice și psihice, umilințe de nedescris. Istoria trebuie știută, pentru a evita repetarea ei. Este o pată neagră asupra istoriei, momente în care omul a pierdut tot ce a însemnat umanitate.

  Mari părți din cei doi protagoniști au rămas în trecutul lor chinuit, dar cumva și în momentele fericite, pline de pasiune și iubire tinerească prin care au trecut împreună. Este clar că astfel de momente nu au mai trăit cu altcineva, cu toate că cei doi au fost căsătoriți cu altcineva mult timp, au format familii și au avut copii, nepoți, o întreagă viață. Dar au rămas acolo, unul cu altul, la bine și la rău, despărțiți de viață și de istorie. Sunt sigură că o mulțime de astfel de povești se pot găsi în realitatea acelor timpuri, cu toate că multe dintre ele au rămas nespuse.

  După mulți ani, prea mulți ani, cei doi, Lenka și Josef se reîntâlnesc. Sunt bătrâni și au trăit o mulțime de vieți, au prea multe pe umerii lor, dar niciodată nu au uitat unul de altul. Da, este o poveste dureroasă, dar tare bine scrisă.

„Dar despre fumul de la Auschwitz nu am vorbit. Întunericul, rănile sufletești, din ce cauză mă dureau mâinile – toate le-am păstrat în secret. Ca pe un petic de doliu ascuns sub haine, cusut de pielea mea. L-am purtat în fiecare zi. Dar nu l-am arătat nimănui.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

recenzii cărți

Soția pierdută de Alyson Richman – Editura Litera – recenzie