Ultima vînătoare de Jean Christophe Grange - Crime Scene Press - recenzie

Ultima vînătoare, de Jean Christophe Grange

Ultima vînătoare

Jean Christophe Grange

La derniere chasse

Crime Scene Press – 2021

Traducere din franceză  Horia Nicola Ursu
Număr pagini: 405

  “Jean-Christophe Grangé (n. 1961) este reporter internaţional, scriitor şi scenarist. A colaborat cu publicaţii prestigioase, printre care Paris Match, Sunday Times sau Național Geographic. După o activitate intensă în presa franceză şi internaţională a înfiinţat propria agenţie de presă, L&G. În 1991 şi 1992 a primit Premiul Reuter şi respectiv Premiul World Press, două distincţii importante în lumea jurnalismului.
Reportajele realizate de-a lungul anilor constituie o însemnată sursă de inspiraţie pentru cărţile sale. A publicat romanele “Le Vol des cigognes” (1994), “Les Rivières pourpres” (1998), “Le Concile de Pierre” (2000), “L’Empire des loups” (2003), “La Ligne noire” (2004), “Le Serment des limbes” (2007), “Misèrere” (2008), “La Forêt des mânes” (2009), “Le Passager” (2011).
La Editura Trei a mai apărut romanul “Pasagerul”.

La editura Crime Scene Press au apărut două cărți ale autorului :”Tărâmul  Morților” și “Râuri de Purpură”

“Trupul neînsuflețit al unui bărbat e descoperit la câțiva kilometri de lacul Titisee. Victima, Jürgen von Geyersberg, moștenitorul uneia dintre cele mai mari averi din Germania, a fost mutilat.

Comandantul Pierre Niémans și colega lui, locotonentul Ivana Bogdanoviç, membri ai unui organism nou care ajută poliția și jandarmeria în cazurile dificile, sunt trimiși în Munții Pădurea Neagră. Ancheta îi poartă pe urmele Vânătorilor Negri, un batalion de nelegiuiți înrolați de Himmler în 1941, specializați în vânătoarea de oameni.

Pe măsură ce se întorc în trecut la sursa răului au parte de întâlniri tot mai stranii – o preoteasă a apelor termale, crescători de câini, vindecători. Însă fiara ucigașă nu e ceea ce cred ei…

Ultima vânătoare a început.”

  Îl întâlnim pe comandantul Pierre Niemans, pe care l-am urmărit și în “Râuri de Purpură”, doar că de data asta are și o colegă, pe locotenentul Ivana Bogdanovic.

  După ce a zăcut în spital, mai întâi în comă, apoi să se recupereze, își revine miraculos. Fusese vizitat de șefii poliției și jandarmeriei, dar rana lui urâtă și perioada petrecută în apropierea morții îi aduc din partea medicilor un grad de invaliditate, deci urma să nu mai lucreze pe teren. I se oferă un post de profesor la școala de poliție, dar părerile lui ferme despre bine și rău, despre recuperarea infractorilor și reacția îndreptățită a polițiștilor la atacuri armate, îl “descalifică” pentru acest post. După trei ani este adus la sediu, apoi mai mult pentru a-i da ceva de lucru este numit “șeful” departamentului de cercetări, un birou central care să-și poată trimite oamenii de la Paris în întreg Hexagonul, pentru a veni în sprijinul jandarmilor și polițiștilor în cercetări. Deocamdată biroul avea doar 2 oameni pe el și Ivana, dar Niemans era bucuros că are de lucru și mai ales că face ce-i place. Poate că cei care avansaseră ideea o spuseseră în glumă, dar Niemans o luase în serios cerând și un ajutor.

Acum primise o misiune pentru care trebuia să meargă în Alsacia și Germania.

  Fusese ucis un tânăr bogat și de succes, Jurgen Geyersberg. Împreună cu sora lui Laura conducea Grupul VG, un partener important pentru producătorii de mașini și avea o avere imensă. De câteva ori pe an  organizau partide de vânătoare pentru clienți și parteneri în pădurea Trusheim, aflată în stăpânirea lor, în Alsacia, la granița cu Germania. De fapt casa familiei se afla pe partea Rinului din Germania și moșia continua cu pădurea aflată peste Rin în Alsacia. Acolo organizau tipuri de vânătoare interzise în Germania printre care vânătoarea la goană și cea numită “pirsch” și care aparent nu se mai practica.

  Jurgen fusese găsit mort, cu capul tăiat, eviscerat, organele fuseseră găsite îngropate, exact ca în cazul unei vânători “pirsch”.

  Influența familiei făcuse ca medicul legist oficial să fie asistat de medicul familiei, dr.Schuller, care le explică polițiștilor francezi cum a fost găsit cadavrul, care este particularitatea acestei vânători și relațiile de familie ale victimei.

  Completările le aduc polițiștii germani cu care trebuiau să colaboreze, deși comisarul superior Fabian Kleinert nu este prea încântat, mai ales că cei doi discutaseră cu doctorul și cu contesa Laura fără prezența lui.

  După discuția cu frumoasa Laura, Niemans e din ce în ce mai convins că autorul este cineva care are  “de plătit niște polițe”.

  Sigur că sunt cercetate  toate pistele: parteneri de afaceri, prieteni, rude, oameni care lucrau pentru familie. Kleinert le spune că s-ar fi predat vinovatul, un activist de mediu care își recunoscuse fapta, dar discuția cu el îi convinge că nu are nici un amestec.

  Laura, contesa, îi convinge pe cei doi polițiști francezi să locuiască la ea pe parcursul cercetărilor.

Oare pentru că era o gazdă bună sau pentru a-i avea sub ochi? Vom vedea!!!

  La cină vin și ceilalți doi veri, frați și ei, Max și Udo, iar Niemans și Ivana realizează că aceștia sunt mult mai puțin inteligenți decât Laura, că erau niște oameni care-și trăiau viața, având foarte mulți bani și sigur nu doreau conducerea grupului.

Noaptea Laura iese la plimbare, Niemans o urmărește, dar este  atacat de un câine imens pe care-l omoară.

Laura îi spune că a vrut să se reculeagă la capela din pădure la mormântul lui Jurgen.

  Doctorul Schuller îi lămurește în privința câinelui, o rasă despre care se credea că a dispărut demult, rasa “roetken”. Se știa că rasa fusese eradicată la finalul războiul, fiind câini dresați să ucidă. Cel mai suprinzător lucru este că pe laba câinelui era tatuat semnul unității speciale a nazistului Oskar Dirlewanger, două grenade încrucișate. Brigada acestuia numită “Vânătorii Negri” era formată din vânători și braconieri și câinii dresați să ucidă. Oamenii erau mascați, ca cel  pe care-l văzuse în noaptea în care omorâse câinele, aveau ținute de camuflaj, automate și aruncătoare de flăcări. Așa erau reprezentați în imagini din cărți și se știa că ucisesera foarte mulți oameni femei, bărbați, copii cu un sadism ieșit din comun. Povestea pe care le-o spune și dr Schuller referitoare la război, la rasa de câine, poveștile despre familia contesei, despre Vânătorii Negri, îi șochează. Mai mult se spunea în legende că strămoșii contesei le oferiseră naziștilor care conduceau acest grup și oamenilor lor adăpost pe moșie.

  Deși  pare greu de crezut totuși Niemans are convingerea că între trecut și prezent este o legătură. Ivana vorbește cu fosta guvernanta a copiilor care îi povestește modul dur și spartan în care înțelegea capul familiei să-i crească și să-i educe pe copii.

Intervine un nou element, moartea lui Max, cam în același mod ca a verișorului său Jurgen.

Discuția cu Franz, unchiul infirm al tinerilor nu aduce prea multe lămuriri doar scene de furie din partea Laurei.

  Apoi polițiștii sunt atacați de niște motocicliști cu câini cu fețele acoperite cu cagule. Niemans e chinuit de frica de câini dar și de întrebarea: de fapt pe cine voise câinele să atace atunci pe Laura sau pe el? Și cine sunt motociclistii cu cagule, dar și motociclete de război modificate?

Din aproape în aproape găsesc locul unde erau crescuți câinii, găsesc câțiva membrii ai găștii și întrebările lor supără multă lume.

Și totuși cei trei continuă…

  Citind o grămadă de articole despre istoria familiei Geyersberg de-a  lungul secolelor, ajung la niște concluzii interesante legate de adopțiile de copii în familie, despre moartea acestora de tineri, despre rolul Vânătorilor Negri, despre adăpostirea lor cu tot cu câini la finalul războiului pe moșie.

Dr Schuller pe care Niemans  îl rugase să verifice A.D.N.-ul lui  Jurgen și Max este ucis.

Sunt oare Jurgen și Max adoptați?

  Convinși că Laura este în pericol cei trei polițiști se  îndreaptă spre moșie când sunt atacați de motocicliști și răsturnați de o mașină mare de teren. Aceștia dispar și Niemans reuşeşte să-i scoată din mașină pe Kleinert, care este mai greu rănit, și pe Ivana. O trimite pe Ivana să caute semnal,deoarece pe moșie erau bruiate telefoanele, și să cheme ajutoare, iar el, convins că e vânat de aceea nu fuseseră uciși când erau în mașină, se ascunde în pădure, atrăgându-i pe vânători ca să-l salveze pe Kleinert. Și într-adevăr este “vânat”, dar oare cine e vănătorul?

Va reuși Ivana să aducă ajutoare?

Va scapă Kleinert cu viață?

Va afla Niemans cine orchestrase totul?

Va scăpa cu viață ? Dar Ivana?

Care este povestea Vânătorilor Negri și a familiei?

Veți află totul citind cartea!

  Este o poveste halucinantă, legată de trecut, de război, de orgolii, lăcomie, avere, descendenți, minți bolnave și mai ales de ideea că “trăiește cel mai puternic” exact ca în sălbăticie.

Sigur că vom afla și de ce se teme Niemans de câini, povestea vieții lui, dar și a Ivanei.

Dar istoria familiei Geyersberg, diferența între ce par și se arată a fi și ce sunt în realitate este înspăimântătoare și copleșitoare.

Jean- Cristophe Grange este surprinzător cu fiecare roman

Iată câteva  parei avizate:

O carte care te captivează, te tulbură, te devorează încă de la prima pagină.”(Le Monde)

O acțiune cizelată, un cadru bine închegat care întră direct în subiect. Nu are niciun timp mort.”(Laurence Caracalla, „Le Figaro”)

O poveste orchestrată magistral care, pe rând, te tulbură și te entuziasmează și se dovedește teribil de eficientă.”(François Vey, „Le Journal du dimanche”)

Cu o mână de maestru, Grangé reușește să ofere un roman bulversant. Când termini să-l citești ești în stare de șoc și, deja, în sevraj.”(Le Point)

Mulțumesc editurii Crime Scene Press pentru ocazia de a citi noul roman al lui Jean Christophe Grange.

Carte disponibilă pe site-ul Crime Scene Press

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

Ultima vînătoare de Jean Christophe Grange – Crime Scene Press – recenzie

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

7 COMMENTS

  1. Bravo, interesant! Astfel de lecturi imi fac serile mai frumoase. Multumesc de recomandare.

      • Ambele dar dozate corespunzator. Pornografia siropoasa nu ma pasioneaza. Vulgaritatea are rostul ei in anumite stiluri dar este necesar sa fie capabila sa activeze acea latura viscerala a sexualitatii. Sa mearga direct la sursa. Sa te intrige fara sa-ti poti explica neaparat de ce.

  2. Jean -christoohe Grange este surprinzator cu fiecare roman.Mai are cred ca 2 traduse la noi aparute la editura Trei.

  3. Frumoasă recenzie! Felicitări! Am trecut romanul pe listă! Mulțumesc pentru recomandare!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.