Viața e un roman de Guillaume Musso - Editura Trei - recenzie

Viața e un roman, de Guillaume Musso – Editura Trei – recenzie

Viața e un roman

Guillaume Musso 

Titlu Original: La vie est un roman

Traducator: Liliana Urian

Editura: Trei

Anul apariției: 2020

Nr. pagini: 240

Gen: thriller, mystery

   Guillaume Musso se numără printre autorii mei preferați și adesea mi-am declarat admirația față de talentul lui unic de a face din imposibil ceva posibil. De multe ori a reușit să mă surprindă cu niște scrieri originale, intrigi întortocheate și idei fanteziste. Poveștile lui nu au nimic ,,normal”, nu urmează un curs firesc, ci presupun mai degrabă un joc de-a șoarecele și pisica cu cititorii. Totul la el care un caracter imprevizibil. Niciodată nu poți să ști dacă ceea ce citești la început are la bază ceva real sau e vorba de ficțiune în ficțiune. Foarte greu îți dai seama dacă ai nimerit scenariul potrivit pentru că autorul are grijă să-ți strecoare câteva capcane și să te îndrume pe niște piste false.

  Din păcate, ultimele lui romane au fost cam slăbuțe, nu au mai avut acea îmbinare superbă de romance și thriller, iar narațiunea mi s-a părut alambicată, fără nicio noimă. Sincer vă spun, după ce am citit Viața secretă a scriitorilor, dezamăgirea mi-a fost atât de mare, încât mi-am zis că altă carte de-a lui n-am să mai citesc. Totuși, atunci când și-a făcut apariția romanul de față, am zis să-i mai acord o șansă. Însă, ceea ce am descoperit între file, m-a lăsat mască de uimire și în imposibilitatea de a face o conexiune logică între evenimente. Nici acum nu pot să afirm cu certitudine dacă mi-a plăcut sau nu povestea, dacă ,,Viața ca un roman” este cea mai slabă carte a lui sau cea mai ingenioasă.

  Începutul mi s-a părut foarte promițător. Autorul parcă mă îndemna să fac un joc de imaginație, să elucidez misterul dispariției unei fetițe, intriga amintindu-mi de un celebru roman semnat de Gaston Laroux, Misterul camerei galbene. Însă, după aproximativ 80 de pagini, am avut parte de un adevărat șoc, pentru că firul narativ a sărit brusc într-o cu totul altă direcție. Din fericire, am reușit să mă redresez cu ușurință – în trecut, am mai făcut cunoștință cu un scenariu cât de cât asemănător,  și aici mă refer la ,,Fata de hârtie” – și să iau totul ca pe o distracție.

  Pur și simplu, ceea ce la început mi s-a părut a fi un thriller clasic, s-a transformat într-un roman de divertisment, întortocheat, confuz și plin de capcane. Autorul a creat două fire narative, cu aceeași cronologie, dar locații diferite, destinele celor două personaje principale, Flora Conway și Romain Ozorski, ajungând să se întrepătrundă într-un mod inedit și ciudat.

 

,,Realitatea… Ficțiunea… Toată viața am considerat că granița dintre cele două este foarte neclară. Nimic nu este mai aproape de adevăr decất ceea ce e fals. Și nimeni nu se înșală mai mult decât cei care își închipuie că nu trăiesc decât în realitate, căci, în momentul în care oamenii consideră anumite situații ca fiind reale, ele devin reale în consecințele lor.”

   Flora Conway este o romancieră de origine galeză, o persoană deosebit de discretă, care locuiește în Brooklyn, într-un apartament luxos. Suferind de fobie socială și detestând fățiș mulțimile, călătoriile și jurnaliştii, ea n-a apărut niciodată la televiziune, n-a participat niciodată la o emisiune radio, iar editura prezintă mereu singura și aceeași fotografie a ei. A scris numai trei romane care au propulsat-o în vârf, fiind laureată a premiului Franz Kafka.

   În urmă cu șase luni, fetița ei de trei ani, Carrie Conway, a dispărut într-un mod inexplicabil, în timp ce se jucau amândouă de-a v-ați ascunselea în imensul apartamentul din Williamsburg – un soi de cub de sticlă uriaș, de două sute de metri pătrați. Ușa și ferestrele apartamenutului erau închise, iar camerele de supraveghere ale imobilului n-au înregistrat niciun intrus.

 

,,Dacă apartamentul fusese închis din interior, era complet irațional să nu fi fost găsită Carrie. Era pur și simplu imposibil.

  M-am gândit la deducția lui Conan Doyle: când ai eliminat imposibilul, ceea ce rămâne, oricât de neverosimil ar părea, este în mod inevitabil adevărul. Dar atunci care era explicația? Poate că sufeream de o boală mentală, poate că pluteam într-un delir provocat de medicamente sau eram în comă după ce fusesem în moarte clinică.”

 Detectivul Mark Rutelli a făcut o inspecție minuțioasă a apartamentului, a cerut întăriri pentru a face percheziție în clădire, a convocat o echipă de criminalişti, a trimis doi oameni să-i interogheze pe ceilalți locatari, iar la final, a considerat că Flora era principalul suspect al acestei dispariții. Până la urmă, ancheta poliției n-a scos nimic la iveală.

 

,,Din acea zi, ancheta n-a mai înaintat deloc. Lună după lună, îmi petrec zilele într-o nebuloasă ticsită cu medicamente. Așteptând cu disperare să se întâmple ceva: să se descopere un indiciu, să fie arestat un suspect, să se ceară o răscumpărare. Așteptând chiar ca un polițist să vină la mine ca să-mi spună că trupul fetiței mele a fost găsit. Orice în afară de această așteptare lipsită de speranță. Orice în afară de acest neant.“

 Pe de altă parte, Flora a bănuit tot timpul că editoarea ei a avut un rol în dispariția fetiței. Nu de puține ori, Fantine îi împărtășise îngrijorarea în privința următoarei cărți, care bătea pasul pe loc, din cauza că Flora era mai degrabă preocupată să-și crească fetița decât să scrie. Ba mai mult, insensibilă la suferința romancierei, a trecut de mult peste dispariția lui Carrie și nici măcar nu se obosea să se prefacă. Totuși, pe lângă dilema pe care o avea în privința lui Fantine, ceva o nedumerea pe romancieră.

 

,,Ceva îmi scăpa. Nu un detaliu, nu. Ceva mult mai important. Ca și cum, de la bun început, o perdea de fum mă împiedicase să văd realitatea în față. De la bun început, fără să fiu paranoică, avusesem frecvent senzația neplăcută că cineva mă studiază, ba chiar că ia deciziile în locul meu. Senzația era greu de explicat logic, dar, pen- tru prima dată, am simțit că tocmai făcusem o spărtură în suprafața lucrurilor.”

 De partea cealaltă a Atlanticului, Romain Ozorski, unul dintre cei mai populari autori fracenzi, trece printr-o perioadă mai grea. Primul lui manuscris, a fost publicat când avea 21 de ani și încă mai era student la Medicină. De atunci, a scris alte optsprezece romane, care au devenit bestselleruri, iar cel de-al douazecelea, intitulat ,,A treia față a oglinzii”, este în curs de scriere. Din nefericire, este agasat de toată lumea, de editorului lui, de agentul literar, de fisc, de justiție, de jurnaliști, dar și de fosta soție care vrea să obțină custodia exclusivă a fiului lor, Theo. În același timp, el este cel care deține cheia misterului dispariției lui Carrie. Iar Flora îl va scoate din vizuina sa, ceea ce va avea consecințe nebănuite pentru destinul fiecăruia în parte. Dar ce legătură există între Romain Ozorski și Flora Conway? Ce s-a întâmplat cu Carrie? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

,,Scriitorii încearcă să controleze lumea, dar uneori lumea nu se lasă controlată.”

 Ceea ce mi s-a părut interesant la ,,Viața ca un roman”, a fost faptul că autorul s-a folosit într-un fel de această poveste, ca să-și exprime părerea asupra creației literare, asupra rolului și profesiei scriitorului, în poziția lui de demiurg, el fiind stăpânul operei sale, nu invers. Prin intermediul personajului Romain Ozorski, el ne transmite că ,,esența creației este să încerci mereu lucruri noi, fără să le duci neapărat la capăt sau să vrei să păstrezi ceva din ele” și că ,,un roman reușit este mai întăi un roman care-l face fericit pe cel care-l citește… Un roman reușit este ca o poveste de dragoste reușită.”

,,De când mă știu, am avut această predispoziție să pun în scenă personaje plăsmuite de imaginația mea, să mă răzvrătesc împotriva realității, s-o trimit la dracu’ și s-o zugrăvesc după bunul meu plac.

Căci, în esență, asta înseamnă să scrii: să sfidezi ordinea lumii. Să-i înlături prin scris imperfecțiunile și absurditatea.

Să-l sfidezi pe Dumnezeu.”

Carte disponibilă pe Cartepedia.ro

Recenzii cărți

Viața e un roman de Guillaume Musso – Editura Trei – recenzie

***Alina Geambaşu (Alina)***Simplă și complicată în același timp, prudentă și încăpățânată. Compar nevoia de a ști, cu desfășurarea unui mecanism și refacerea lui piuliță cu piuliță pentru a vedea cum funcționează. Când ceva mă depășește, mă simț ca David înainte de întâlnirea cu Goliath, când constată că a uitat să-și aducă praștia. Marea mea pasiune este literatura fantasy, romance și thriller. Posesoare a unei imaginații debordante, reușesc cu ușurință să mă transpun în pielea personajelor din cărți. Din postură de vrăjitoare mai am de lucru cu vrăjile.

6 COMMENTS

  1. Intrigantă recenzia! M-ai făcut suficient de curioasă încât să o citesc înaintea altor cărți deja programate. 😉

  2. Interesanta totusi,desi mie “nici” Fata de hartie” nu mi-a placut in mod deosebit.
    Felicitari pentru recenzie!

  3. Superb! Felicitări pentru recenzie! FOarte frumoasă. Se vede cât ți-a plăcut cartea. Mai ales că știu cât de mult îți place cum scrie Musso.
    Cartea o am și eu în plan. Mulțumesc pentru recomandare.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.