Viața lui Isus de Giovanni Papini - Editura Orizonturi - recenzie

Viața lui Isus, de Giovanni Papini – Editura Orizonturi – recenzie

Titlu: Viața lui Isus

Titlu original: Storia di Cristo

Autor: Giovanni Papini

Editura: Orizonturi

Anul: 2019

Număr pagini: 448

  „Viața lui Isus, lucrare a celebrului enciclopedist italian Giovanni Papini (1881-1956), s-a bucurat de un imens succes editorial, fiind tradusă în numeroase limbi. Există o multitudine de cărți dedicate vieții lui Isus, dar nici una nu degajă forța, patima, consistența și profunzimea celei de față. Publicată în anul 1921 sub titlul Storia di Cristo, această creație este rezultatul reconfigurării spirituale profunde a autorului. Într-adevar, de la condiția de ateu convins, el trece la cea de creștin, asumată public. A scris cartea ca o ispășire a vinovăției de a se îndepărta de Dumnezeu, de a deveni ateu. A simțit că Isus e vândut, dar mai ales dat uitării, că este necesar să-l readucă în memoria colectivă și să-l apere. Orice s-ar face, susține Papini, Isus rămâne un sfîrșit și un început, o genună de taine dumnezeiști la răspântia a două crâmpeie de istorie omenească. Antichitatea și Creștinismul nu se mai pot contopi. Înainte și după Cristos, era, civilizația, viața noastră începe odată cu nașterea lui Cristos. Cartea se adresează celor care nu intră niciodată în biserică, dar intră câteodată într-o librărie, celor care refuză să asculte predica unui preot, dar binevoiesc să o citească dintr-o carte. Și nu numai lor.”

  Giovanni Papini s-a născut pe 9 ianuarie 1881 la Florența și a murit pe 8 iulie 1956, Florența) a fost un jurnalist, eseist, critic literar, poet și romancier italian. A urmat cursurile şcolii elementare, apoi, vreme de patru ani, cursurile Şcolii Normale. Autodidact fervent, îşi satisface pasiunea pentru enciclopedism cu cărţi din bibliotecile florentine. Începe de timpuriu o vastă activitate publicistică, întemeind reviste literare şi filozofice şi colaborând la cele mai importante cotidiene şi reviste italiene. Debutează editorial în 1906 cu volumul de proză scurtă Il tragico cotidiano (Tragicul cotidian) şi cu eseul Il crepuscolo dei filosofi (Amurgul filozofilor), în care dezvoltă pentru prima dată tema iraţionalismului vitalist. Traduce lucrări ale unor importanţi filozofi (G. Berkeley, A. Schopenhauer), editează operele unor gânditori italieni (T. Campanella, P. Sarpi, F. Guicciardini) şi antologii de literatură italiană. Îi apar mai multe volume de proză scurtă, între care Parole e sangue (Cuvinte şi sânge) şi Buffonate (Bufonerii). În 1912 publică romanul autobiografic Un om sfârşit (Un uomo finito), iar în 1915 volumul de eseuri Maschilita (Bărbăţie); un an mai târziu, publică volumul de eseuri Stroncature (Demolări), al cărui titlu exprimă furia critică a generaţiei sale. În deceniul al treilea, publică în paralel mai multe volume de eseuri – între care Storia di Cristo (Istoria lui Cristos), expresia reconvertirii sale la catolicism – şi de poezie, iar în 1931 romanul Gog, cea mai celebră carte a sa. Susţinător al regimului mussolinian, devine membru al Academiei Italiene şi director al Institutului Naţional de Studii asupra Renaşterii. Vederea din ce în ce mai slăbită îl obligă în cele din urmă să-şi dicteze textele, dar publică portrete şi monografii dedicate unor artişti italieni şi străini, eseuri şi articole în presă. Marginalizat după război, continuă să publice proză, eseuri şi articole. În 1951 îi apare Il libro nero. Nuovo diario di Gog (Cartea neagră. Noul jurnal al lui Gog), iar în 1954 Povestiri stranii. Moare în 1956.

  Fără îndoială, Isus este o figură reprezentativă în creștinism, mulți scriitori fiind captivați de povestea vieții sale, de miturile din jurul personalității sale, de puterea sa de a dăinui prin milenii. Cartea lui Papini nu este, după cum susține însuși autorul, o lucrare teologică, ci, mai degrabă, o mărturie de trezire la credință a unui om care avea alte perspective asupra istoriei și religiei umanității. Odată ce l-a descoperit el însuși pe Isus și a înțeles rolul esential al acestuia pentru omenire, Papini a scris și a publicat această carte, în speranța că oamenii – din ce în ce mai îndepărtați de credință – vor restabili legătura cu mântuitorul, indiferent de religia la care au aderat.

  Cartea lui Papini nu are un limbaj pretențios, academic, ci mai degrabă unul accesibil tuturor, astfel încât, scopul său, acela de a promova imaginea lui Isus în lume a fost atins. Așa cum afirmă autorul, cartea este destinată celor care, din diverse motive, nu ajung să-l întâlnească pe Isus prin intermediul slujbelor de la biserică.

  Astfel, dacă Biblia este abundentă în simboluri, Papini descrie și explică evenimente și elemente esențiale, pe înțelesul tuturor, în speranța că, la fel cum el însuși a trecut de la ateism la credință, așa se va întâmpla și cu cititorii.

  Entuziasmul cu care scrie conferă cărții alura unei predici, iar  intensitatea acestui entuziasm a făcut ca după tipărirea a numeroase ediții de-a lungul anilor, cartea aceasta să fie la fel de așteptată, apreciată și bine-primită.

  „Viața lui Isus” a fost prima carte pe care am citit-o de Papini, însă stilul său, povestea vieții sale, faptul că a trecut de la ateism și de la poziția de ferm adversar al bisericii, la vehement promovator al lui Isus, toate aceste elemente m-au convins să îi caut și celelalte cărți. Deasemenea, Luis Borges a spus despre Papini că este un fel de Poe italian și că, pe nedrept, a fost dat uitării și nu este apreciat la adevărata valoare.

  Recomand cartea celor care vor să afle mai multe despre viața mântuitorului, celor care vor să descopere pleiada de simboluri care-l însoțesc, dar și celor care au îndoieli.

Iată câteva citate:

  „Astfel moare un Dumnezeu care i-a scăpat de boli pe slăbănogi, care le-a dat apa vieții celor însetați, care i-a trezit pe morți de pe tărgi și din mormânt, care l-a făcut să umble pe cel încremenit în dambla, care-a izgonit demonii din sufletele îndobitocite, care-a plâns cu plângătorii, care i-a făcut să se mai nască odată pe cei răi, în loc să-i pedepsească și care a propovăduit în graiu de poezie, cu dovezi de minuni, acea iubire neprihănită, pe care freneticii libidinoși, tolăniți în somn și sânge, n-ar fi fost niciodată în stare s-o descopere. A vindecat rănile și rănitu-i-au trupul lui cel neatins; i-a iertat pe răufăcători și-i răstignit nevinovat de răufăcători, între făcătorii de rele; i-a iubit pe toți oamenii în neștire, chiar și pe cei ce nu-i meritau dragostea, iar ura l-a pironit aici, unde ura e pedepsită și pedepsește; a fost mai drept ca dreptatea;  iar ca să-l năpăstuiască pe el, săvârșitu-s-a cea mai vicleană nedreptate; a  mânat vitele  păcătoase pe cale sfințeniei și a căzut în gheara înjositorilor și a demonilor; adus-a viață și-i dau pe ea moartea cea mai de rând.”

  „ Și Isus, după ce mai strigă odată cu glas răsunător, punând capul în piept își dădu sfârșitul. Iar acel strigăt, atâta de puternic că izbuti să-i desferece sufletul de trup, tună prin întuneric și se pierdu în nemărginirile pământului. La acel strigăt, povestește Matei, „catapeteasma Templului plesni în două, din creștet până-n temelie; iar pământul se cutremură, stâncile plesniră, mormintele se deschiseră, trupurile multor sfinți ce dormeau în somnul morții înviară și ieșind din morminte se arătară multora”. Ci inimile celor de față fost-au mai împietrite ca stâncile; acești morți ce aveau în ei părerea vieții, nu înviară la chemarea de pe urmă.

  Peste două mii de ani s-au perindat din ziua în care auzitu-s-a acel strigăt; iar oamenii sporit-au larma vieții lor, ca să nu-l mai audă. Ci în pâcla și fumul cetăților noastre, prin negura tot mai adâncă în care oamenii aprind focurile mizeriei lor, acel strigăt deznădăjduit de bucurie și descătușare, acel strigăt nesfârșit ce ne cheamă în veci pe fiecare dintre noi, răsună încă în sufletul celui ce n-a putut uita.

Cristos a murit. A murit pe cruce, după cum au voit oamenii, după cum ales-a Fiul și Tatăl se învoi.

Carte disponibilă pe site-ul Orizonturi

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.