Vrăjitoarea adevărului de Susan Dennard-recenzie

Vrăjitoarea adevărului, de Susan Dennard-recenzie

Editura: Nemira

Titlul original: Truthwitch

Traducerea: Andreea Florescu

An apariţie: 2016

Număr pagini: 494

   Lumea în care trăim este gri, albă ori neagră. A spune că aceea din cărţi este mai roz nu poate fi decât minciună pentru că se află la mila autorului păpuşar care se joacă cu personajele, le învârte de la stânga la dreapta, către centrul sălii de dans şi înapoi. Prin urmare volumele pe care le citim nu pot să fie întotdeauna monocrome, ele arătând ceea ce doreşte creatorul şi ţesând în mintea noastră o aşteptare… Aşteparea devine din ce în ce mai apăsătoare, persoanjul trece prin fel şi fel de întâmplări, pare că îl pierdem, dar revine. Nu ştii la ce să te aştepţi. Aceasta este reţeta succesului unei cărţi: imprevizibilul.

   Cartea scrisă de Susan Dennard, „Vrăjitoarea adevărului” a respectat ingredientele: imprevizibil, acţiune, umor, puţină dramă, dragoste şi furie. Autoarea s-a născut pe 25 februarie 1984 în Georgia, SUA. A studiat statistica, apoi a urmat studii de biologie marină la Great Lakes Institute of Environmental Research din Windsor, Ontario. Din anul 2009a început să scrie beletristică. A debutat în 2012 cu romanul „Something Strange and Deadly”, primul volum dintr-o trilogie. „Vrăjitoarea adevărului”, prima parte din seria „Tărâmul Vrăjitorilor”, a apărut în ianuarie 2016 şi a devenit bestseller New York Times. Următorul volum urmează să fie publicat în anul 2017.

   Titlul dă în vileag subiectul volumului. Este vorba de o vrăjitoare care ştie când anume cineva minte şi când spune adevărul: Safiya fon Hasstrel din oraşul Venaza. Pare un dar cu totul şi cu totul minunat: să cunoşti firea omului, dar în realitate este un chin. Safiya trebuie să îşi ascundă această putere, altminteri ar putea deveni păpuşa din mâinile copilului greşit. Lumea în care trăieşte Safiya se învârte în jurul puterii şi războiului. Singura care mai leagă regatele în pace este o alianţă gata gata a fi doborâtă. Tânăra este o domna din Cartorra care ar fi trebuit să trăiască o viaţă destul de monotonă: să râdă, să înveţe să devină o soţie ascultătoare, să facă parte din rangurile înalte ale societăţii. În fapt ceea ce am arătat este exact opusul vrăjitoarei noastre: ea a fost trimisă de unchiul său să înveţe de la conducătorii de bresle cum să se lupte, să vorbească mai multe limbi, să cunoască varii domenii de cultură. În plus, Safiya nu ştie ce înseamnă austerul: se distrează, joacă cărţi şi trişează folosindu-şi puterile, bea uneori în diferite hanuri şi…se lasă păcălită de dragoste. Aşa se face că s-a încrezut într-un tânăr de la jocurile de cărţi şi a organizat un jaf alături de prietena sa cea mai bună, Iseult. Din păcate prada nu a fost un simplu negustor, ci o persoană de rang înalt apărată de un Vrăjitor al Sângelui care…surpriză surpriză…ar fi trebuit să fie doar un mit, o poveste de speriat copiii înainte de a adormi. El va fi angajat să le prindă pe Iseul şi Safi: vii sau moarte.

   Cum anume le poate da de urmă? Prin mirosul emanat de sângele celor două; există o mică problemă: Iseult nu are miros. Ea este o Vrăjitoare a Firului care şi-a părăsit tribul, casa, pentru a găsi un loc mai bun, mai frumos: o casă. Îşi va găsi nu o locuinţă, ci o soră de Fir, pe Safiya. Ele îşi cunosc una alteia gândurile, se temperează şi ar fi gata să îşi dea şi viaţa dacă una ar fi în pericol. Vor fi despărţite pentru o scurtă perioadă de timp, cât Safiya este aruncată în gura lupilor de la curtea împăratului Henrick şi reintrodusă în societatea de care se adăpostise atâţia ani „putea să fie şi o afurisită de împărăteasă, dacă asta ar fi dus-o înapoi la Iseult şi departe de Vrăjitorul Sângelui”. Va participa la un bal cu prinţi şi prinţese care nu reprezintă decât baza pentru un nou război pentru că „trei imperii se născuseră din haosul provocat de Marele Război şi fiecare îşi dorea acelaşi lucru: mai mult.” Tensiunea se acumulează treptat, autoarea dovedind un real talent în manevrarea sentimentelor şi cadrelor din operă. Întrebarea era de ce anume Henrick o dorea pe Safi acolo?

            Dincolo de toată această incertitudine, lucrarea nu duce lipsă de umor  şi de dragoste: la bal Safiya îl reîntâlneşte pe prinţul Merik care o invită la un dans „eu văd că ţi-ai curăţat găinaţul de pe umăr…Te rog să mă scuzi, dar mă aşteaptă prinţul Leopold…Mă onorezi cu un dans?”,„fiecare tresărire a ei – o mişcare ca fluxul mării înfruntând un râu – ducea la o izbitură violentă când o trăgea înapoi înspre el…vântul se învolbura în jurul lor ca un uragan în creştere, el şi fata fiind în ochiul furtunii.”.

În timp ce Safi se află la palat, Iseult se întoarce la tribul său de nomatsi unde aproape că va fi ucisă. Se va reîntâlni cu Safi la jumătatea drumului: Safi fuge de o căsnicie şi de un Vrăjitor însetat de sânge, iar Iseult fuge de un sat întreg care o consideră o înstrăinată. Salvarea lor? Un vicleşug: Merik încheie un contract prin care se angajează că va duce o persoană într-un loc sigur, cât timp primeşte un acord comercial. Cine să fie persoana? Cred că aţi ghicit J Câte probleme poate să spună un simplu pasager? Ce se poate întâmpla în decurs de câteva zile şi…494 de pagini? Trebuie să citiţi ca să aflaţi…

   Opera este scrisă cu atenţia unui pictor. Nu ştiam de unde recunosc felul acesta de a scrie până a picat fisa: Sarah J. Maas. Există multe asemănări în felul în care autoarele îşi expun poveştile pe hârtie. „Vrăjitoarea adevărului” este redactată la persoana a III-a de un narator omniscient şi obiectiv. Cadrul spaţial este bine conturat, imaginile vizuale şi cromatice umplând fiece rând „domnele în fuste negre, cu volane şi cu corsetele cu guler înalt şi coloratură bogată a o mie de nuanţe de pământ. Pe domii cu vestoane negre şi pantaloni scurţi până la genunchi, bufanţi, de catifea, care le făceau picioarele să arate şi mai noduroase, şi mai caraghioase”, „dincolo de ea străluceau grădinile de la palatul dogelui, umplând încăperea cu sclipirea lor verde şi cu parfumul iasomiei căţărătoare”, „agale de coasta ţinutului său natal, simţea că el, Merik, şi toată Nubrevna se duc la fund. Erau înghiţiţi de valuri şi înecaţi încetul cu încetul, în timp ce priveau lumina soarelui dispărând, până când n-ar mai fi rămas nimic, în afară de mixinele lui Noden”. Personajele sunt complex caracterizate: unele sunt mai curajoase, altele mai temătoare „amândoi mai degrabă înclinaţi să acţioneze decât să stea pe gânduri, să râdă decât să stea încruntaţi…chiar şi fără puterea lui vrăjitorească, Mathew era un infractor de geniu – un pungaş de cel mai înalt nivel…fusese cel care o învăţase să-şi folosească mintea. Cuvintele.”, „Vrăjitoarele Firului nu crâcneau niciodată, ele doar urmau cursul rece al raţiunii lor, oriunde le-ar fi dus”.

   Oare a şti adevărul este un blestem sau o comoară? Un atu sau un beteşug? Oare poţi scăpa de tot ceea ce te ţine legat prea bine de sol? Ce are să se petreacă cu personajele acestea? Au să supravieţuiască? „Regina Liliecilor şi Regele Vulpilor…poate că nici nu suntem suita de tarot, ci doar doi Nebuni”…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Vrăjitoarea adevărului, de Susan Dennard a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti