Puterea iubirii de Tim Lahaye, Gregory S.Dinallo
Titlul original: Always Grace
Traducerea: Roxana Georgiana Buzoianu
Editura: Lider
Număr pagini: 507
Tim LaHaye s-a născut la 26 aprilie 1926 în Detroit, Michigan. A activat în războiul din Europa, în Forţele Aeriene în 1944. A activat ca şi mitralior la bordul unui bombardier. Este căsătorit, are patru copii, şi o mulţime de nepoţi. În 1995 familia s-a mutat în San Diego, unde a devenit pastor la Scott Memorial Baptist Church, servind acolo timp de aproape 25 ani.
Acum îmi dau eu seama de ce sunt în carte slujbele întregi ale pastorului din Newbury.
Acţiunea romanului se desfăşoară pe parcursul a 22 de ani, în care Primul şi al Doilea Război Mondial -constituie fundamentul unei epoci care a zdruncinat destinul omenirii. Eroul cărţii, Dylan Cooper, se pare că şi-a găsit fericirea alături de Grace, care îi devine soţie şi muză pentru fotografiile sale. Totul va fi de scurtă durată, căci cei doi vor fi despărţiţi de soartă şi război, dar mai ales de cel în care Grace avea mai mare încredere, fratele său Colin.
Europa se află în război de mai bine de trei ani, în anul 1918. America se pregătea să-şi trimită fii la război, oraşul Boston era mărit cu diverse universităţi, galerii de artă şi saloane. Era o metropolă agitată, cu cartiere etnice rău famate şi facţiuni politice beligerante. Femeile nu vor avea drept de vot decât peste doi ani.
Cooper Dylan îşi croia noul început pentru care venise în America. Veghea prin trenuri pentru a surprinde acel ceva, care să îi aducă recunoaşterea.
Razele soarelui strecurate printre aburii care se învolburau în jurul ei ofereau o scenă de o strălucire cerească, intensificând impactul emoţional. Şi într-o fracţiune de secundă, cu un ţăcănit decisiv al declanșatorului, Dylan Cooper imortaliza acest moment. Chipul neînfricat al tinerei femei, care îndurase umilinţele procesului de imigrare şi îşi croise drum spre oraşele şi metropolele din America, a rămas cu denumirea de-Madona şi pruncul, iar Dylan, încearcă să facă o artă din fotografiat.
Dacă ar fi să îl descriu pe fotograf, aş folosi următoarele: ,,Un tip încrezător, un pic fudul, Cooper avea o coamă de cârlionţi dezordonaţi, cărunţi, care sfidau orice încercare de a-i controla-cam ca stăpânul lor. El nu avea nici cea mai mică îndoială că într-o zi va ajunge să fie recunoscut ca artist, că îşi va permite să aibă o locuinţă decentă şi, mult mai important, o cameră obscură echipată profesional, cu apă curentă şi o chiuvetă în care să spele probele fotografice, ca să nu mai vorbim de încălzitor cu gaz cu cilindru care se roteşte pentru a le usca”.
Astfel că Dylan, va încerca să expună undeva fotografiile sale, şi ajunge la galeria lui Van Dusen, unde Grace era asistentă şi vânzătoare. După câteva schimburi dure la adresa lui Dylan (fotografiile nu aveau ce căuta într-o galerie pe atunci), acesta din urmă îi pune o fotografie pe birou. ,,Se opri ca fulgerat, de parcă auzise un foc de armă, apoi, dintr-o mişcare, o ridică şi o aşeză pe un şevalet aflat într-o parte a biroului său, dându-se înapoi pentru a studia. Era fotografia tinerei mame coborând din tren. Repetă gestul cu o altă fotografie, apoi alta, suspinând emoţionat la vederea imaginilor poetice: chipul inocent al copilului, ochii plini de speranţă; un morman de valize uzate, conţinutul lor ameninţând să se reverse; coasa unui fermier învelită într-o cuvertură cu motive florale; un bătrân ţinând strâns în mână o undiţă şi un crucifix.
-Sunt extraordinare, spuse el şoptind uimit. Cu adevărat extraordinare, domnule…?”
Deşi fotografiile sale sunt foarte bune, organizarea unei expoziții nu îi va aduce vânzări. Relaţia sa cu Grace va înainta, în ciuda piedicilor puse de Colin. Grace şi Colin, fratele ei, au venit în America pentru turneul ei de balet, dar au rămas fără bani, Grace fără slujba de dansatoare, aşa că acum cei doi încearcă să strângă bani de vapor, pentru întoarcerea în Europa.
Dylan, va reuşi să îşi vândă fotografiile la Societatea Naţională de Geografie, Grace se va căsători cu el, chiar înainte de a pleca în război.
Grace va naşte un copil prematur, care nu va supravieţui, Dylan este declarat mort în război.
Cei doi nu se vor mai întâlni timp de 20 de ani, familia lui Grace a avut grijă să nu o găsească Dylan, dar nici scrisorile lui să ajungă la ea.
Acum, când tot hoinăreşte în căutarea fotografiei perfecte, va da peste Alice şi soţul Joe. Aceştia aşteaptă un copil, dar afacerea proprie cu tipografia este în faliment, Dylan, îi va ajuta cu fotografiile sale.
Joe, va încerca să o caute pe Grace pentru Dylan, astfel că, atunci când îi înmânează un bilet de vapor, el va mai pleca pentru ultima oară în căutarea ei.
După mai multe căutări, după aflarea adevărului din gura lui Colin, Dylan, va reuşi să dea de Grace a lui: „Pulsul lui Cooper devenise mai rapid când văzuse şcoala prima dată, dar crescu exponenţial când, deodată, apăru Grace, ieşind din căminul facultăţii cu paşi repezi. Părul ei cu şuviţe cărunte era strâns la spate într-un coc şi echipamentul ei pentru cursul de dans se putea vedea pe sub pelerină care flutura. Cooper ştiu că era Grace în clipa în care o zări-chiar înainte să întoarcă uşor capul, dezvăluindu-şi trăsăturile. Într-adevăr, ştia, doar după mers, după ţinută şi paşii ei rapizi şi largi, iar în momentul acela ştiu fără urmă de îndoială că o găsise în sfârşit pe mult iubita lui Grace şi că de fapt o vedea pentru prima dată după douăzeci de ani”.
Se pare că Grace are pe cineva? Sau este doar un părinte de elevă?
Dylan, îi va trimite o scrisoare în care îi va spune că trăieşte şi că se află pe insula unde este şi ea.
,,La început nu o putu identifica şi se uită la plic uimită, încruntându-se, când deodată o lovi, o lovi cu o claritate înfiorătoare-era mirosul de fum, mirosul de fum de pipă, recunoscuse mirosul de fum de pipă! Într-adevăr, simţul mirosului-cel mai puternic declanșator al amintirilor noastre-făcuse legătură pe care ochii ei, după ce cercetaseră caligrafia, nu o putuseră face”.
,,Soţul lui Grace, iubirea vieţii ei, bărbatul despre care crezuse că a fost ucis în lupta în urmă cu douăzeci de ani, bărbatul după a cărui moarte tragică avusese nevoie de decenii ca să-şi revină, nu era doar în viaţă, ci se afla acolo, în Guernsey! Grace se înfiora şi ofta adânc, copleşită de valul de amintiri.”
Vor reuşi cei doi să se întâlnească faţă în faţă? Ce se va întâmpla cu ei? Grace mai are sentimente pentru Dylan?
Al Doilea Război Mondial îi prinde pe insulă, vor reuşi să scape şi să reîntoarcă în State?
O poveste emoţionantă despre iubirea dintre un bărbat şi o femeie, care nu se pierde niciodată, dacă speranţa şi credinţa nu dispar.
OFER CADOU ACESTA CARTE CELUI MAI FRUMOS COMENTARIU DESPRE IUBIRE SCRIS AICI PE SITE.
Autor: Nicol
Partajează asta:
SIMILAR ARTICLES
22 COMMENTS
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
In primul rând felicitări pentru recenzie! Din recenzia ta îmi dau seama e o carte frumoasă care merită citită. La capitolul cel mai frumos mesaj/conentariu de dragoste stau mai prost. Eu simt iubirea si o exprim prin gesturi si mici atenții, nu prin cuvinte.
„Iubirea imatură spune: te iubesc pentru că am nevoie de tine.
Iubirea matură spune: am nevoie de tine pentru că te iubesc.”
Erich Fromm
Cornelia,si eu mă exprim mai bine prin gesturi,cuvinte nu prea la capitolul iubire
☺ asa este la capitolul iubire, cred ca cu cat sunt cuvintele mai putine si gesturile mai multe cu atât e iubirea mai mare.Dacă ma întrebi pe mine ce e iubirea? Nu as putea sa îți răspund(sa iti dau o definiție ) si cu toate asta iubesc: îmi iubesc sotul, părinți, frații, bunicii…cred ca iubesc pe toată lumea. Chiar azi ma jucam cu verisorul meu de patru ani în piața si el râdea cu gura pana la urechi si îmi spunea ca ma iubește pentu ca il făceam sa rada, iar un domn mai in vârstă ne privea si zambea. În acel moment am simțit un sentiment ciudat si minunat in același timp, cred ca aceste lucruri minore sunt gesturi de iubire. Eu ofer iubire celui mic jucandu-ma cu el ca sa nu se plictisească la piață, el îmi oferă iubire spunandu-mi ca ma iubește, amândoi oferim iubire batranelului facandu-l sa zâmbească, iar bătrânul ne ofera nouă (mie, ca verisorul nu s-a prins) iubire zambindu-ne si privindu-ne. Azi am simțit ca iubesc si ca sunt iubită si nu numai odată, si o simt in fiecare zi, chiar si atunci când citesc o carte romantică.
Cornelia,si eu mă exprim mai bine prin gesturi,cuvinte nu prea la capitolul iubire
Ai dreptate Diana,bine punctat
Niciodata nu am fost o romantica incurabila, mereu m-am amuzat de gesturile altora prin care isi exprimau iubirea, pana cand totusi m-a trasnit pe mine, nici acum nu mi-o strig in gura mare, dar imi plac momentele/clipele de intimitate prin care pot fi eu insami, unde ma pot exprima in voie!
In opinia mea, iubirea este un sentiment care nu poate fi exprimat nici prin vorbe dulci, nici prin cadouri scumpe. Iubirea te face sa simti ca poti prinde aripi, ca poti trece peste orice obstacole si ca ai intotdeauna pe cineva alaturi, atat in momentele cele mai frumoase, cat si in momentele in care simti ca te prabusesti. Iubirea se manifesta prin grija, atentie, respect si incredere. Nu exista pe lumea asta nici un obiect material care sa poata exprima iubirea, deoarece aceasta este un sentiment complex, care iti patrunde nu doar in inima, ci in intreaga fiinta, fara sa iti lase nici o particica neatinsa.
Super recenzia. Sunt curioasa ce isi pot spune doi oameni dupa douazeci de ani in care nu s-au vazut. Isi mai au cuvintele rostul sau totul sta in privire?
Acum cica sa scriu si eu ceva… Nu sunt siropel si nici nu am de gand sa scriu vreo definitie a unui sentiment imposibil de descris dar am citit candva, undeva cuvintele astea si mi-au ramas intiparite pe creier: ” IUBIRE, INGER CU ARIPILE SMULSE DE NEBUNI, CUM CERSESTI PE PAMANT CAND IN CER ITI SUNT RIDICATE PALATE!”
felicitari pentru recenzie Nicol :* Iubirea are atatea forme si definitii incat nu poti decat sa te bucuri auzind sau citind sau observand despre ea, iubirea este ca si fumul daca nu-l intetii se evapora, iubirea de parinte cu asta incepem ,iubirea de frate,sora,veri si etc pana ajungem la adolescenta si iubim orbeste,fara limite si credem ca totul este posibil si vrem sa se faca posibil ( in unele cazuri se si intampla asa,din pacate nu si la mine ) , si ca si in povestea ta poate as vrea sa imi reintalnesc prima mea iubire. Iubirea la o varsta matura cand iti dai seama ca nu tot ce zboara se si mananca te face sa te gandesti bine si sa nu te mai arunci cu ,capul inainte ,asta e iubirea adevarata cand poti aprecia la justa ei valoare defectele si calitatile celui pentru care inima ta a inceput sa bata din nou cu un ritm mai alert si il iubesti oricum. Iubirea,iubirea care naste razboaie si aduce pace, pasiuni si deziluzii peste tot va fi si mereu va exista. Si daca nu ma opresc o sa scriu pana maine despre iubire 😉 Iubirea si iar Iubirea :*
Frumoasa recenzia si clar, cartea merita citita.
Nici eu nu stiu sa ma exprim in cuvinte (desi prietenii m-ar contrazice pentru ca sunt vorbareata de felul meu); totusi atat cat ma pricep am sa va spun cum vad eu iubirea, cum o percep/traiesc sau cum o definesc (luati-o cum vreti 🙂
Pentru mine iubirea este chipul sotului meu dimineata cand ma trezesc, este sarutul pe care sotul mi-l da noaptea sau cand imi spune te iubesc sau cand ma ia in brate atunci cand crede ca dorm; iubirea pentru mine este perna sotului meu, libera, pe care o iau in brate atunci cand el este la program de 24 ore; iubirea pentru mine este Dumnezeu pentru ca mi-a aratat ca pot fi FEMEIE alaturi de un OM minunat, chiar daca nu avem copii, ca putem fi doi intr-unul traind fiecare clipa si bucurandu-ne de tot ceea ce EL ne ofera 🙂
Iubirea pentru mine inseamna sa il faci si/sau sa ii doresti fericire celui drag/iubit chiar daca asta inseamna sa il lasi sa plece 🙂
Ar fi mai multe de spus despre iubire dar nu cred ca as putea exprima intr-utotul exact ceea ce simt/traiesc/cred 🙂
Felicitări, Nicol, pentru recenzie! Felicitări și celor care au încercat, atât de frumos, să descrie iubirea!
Ce e iubirea? Nimeni nu stie sa o defineasca cu exactitate, dar cu siguranta cu totii o simtim in diferitele forme.
Iubirea este poate un sentiment. Un sentiment inaltator care te face sa traiesti totul cu intensitate. Iubirea e un zambet, o lacrima de fericire. Iubirea se afla in fiecare din noi, ne face sa fim mai fericiti, mai blanzi, ne face sa privim altfel greutatile. Iubirea este asadar o binecuvantare, este ceea ce face din noi oameni.
Pentru mine iubirea consta in lucrurile simple. O simt de fiecare data cand vad un zambet pe fata mamei pentru ca stiu ca greutatile si grijile o fac sa uite sa zambeasca. O simt atunci cand imi imbratisez prietenii sau cand ii pot ajuta. O simt atunci cand imi vad familia reunita, atunci cand vad un copil zambind din lucruri simple sau atunci cand ma trezesc dimineata si stiu ca o sa fie inconjurata de persoanele dragi mie.
Nu stiu ce e iubirea, dar pot sa o simt si cred ca de fapt asta ar trebui sa fie, suma momentelor in care zambim, imbratisam pe cineva, daruim sau suntem inconjurati de cei dragi.
Felicitări 🙂
Frumoasa prezentare. Frumos din partea ta ca doresti sa oferi in dar aceasta carte.
Fetelor,ma bucur ca mai sunt persoane care cred in iubirea dincolo de timp,o sa va dati seama despre ce va spun,cand o sa cititi aceasta carte!
Astept comentariile voastre toata saptamana aceasta,iar luni 13,cel tarziu,pleaca cartea spre o persoana norocoasa!
„De-ar fi sa mor si sa renasc as iubi la fel de intens cu aceeasi pasiune si aceeasi incapatanare,aceeasi persoana.Chiar daca iubirea lui mi-a adus multe lacrimi si durere.Asa simt eu iubirea.asa cum am trait-o eu!
Multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase!,mi-a fost extrem de greu sa aleg,toate comentariile mi-au placut!Sper,data viitoare sa castigati toate locco_smiley_37
Cartea merge la Eva Anca-felicitari!
Multumesc! Ce ma bucur! locco_smiley_37
Felicitari Eva Anca 🙂
Lectura placuta 🙂
Multumesc! 🙂