Paznicii Întunericului – Ruxandra Popa – Petale Scrise – recenzie
Paznicii Întunericului – Ruxandra Popa – Petale Scrise – recenzie
Paznicii Întunericului
Autor: Ruxandra Popa
Editura: Editura Petale Scrise
An apariție: 2022
Nr. de pagini: 190
Gen: fantasy, romance, young adult
Romanul ,,Paznicii Întunericului” mi-a atras atenția din prima clipă în care l-am văzut la târgul de carte Gaudeamus, la standul Editurii Petale Scrise. Mai bine spus, descrierea de pe coperta a IV-a mi-a stârnit interesul într-o asemenea măsură, încât am fost la un pas să mă comport precum Gollum și prețiosul său inel. Iar acum, după ce l-am citit, pot spune că intuiția nu m-a înșelat.
Am fost conectată cu povestea de la început până la sfârșit și n-am mai știut ce se întâmplă în jurul meu. Parcă citeam mult prea încet și nu mai aveam răbdare să ajung la deznodământ. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu am putut să fac pauză, curioasă fiind să descopăr ce se întâmplă mai departe cu protagoniștii. Mi-a plăcut maniera de scriere, modul în care autoarea a îmbinat toate firele narative, latura romantică, personajele învăluite într-un mister îmbietor, dar și finalul absolut demențial. Cu toate că aș fi vrut să mai stau în compania personajelor, am apreciat faptul că povestea nu a fost vastă ca întindere și nu a conținut elemente de umplutură care să frâneze acțiunea.
Însă, pe lângă toate aceste aspecte, ceea ce m-a suprins plăcut, ba chiar pot spune că m-a uluit, a fost faptul că Ruxandra a conturat un univers complex, fascinant, fiind foarte atentă la detalii. Nimic nu i-a scăpat. A prezentant într-un mod foarte ispititor istoria cele două tărâmuri, Reos și Reokosos, aflate cândva sub conducerea Vulturului, Paznicul Suprem al Întunericului, cum sufletul lui s-a împărțit în cinci bijuterii (un inel în formă de şarpe, un pandantiv cu corb, cercei-păianjeni, brățară-vulpe şi bentiță cu bufniță) după ce el a murit și cum au luat naștere Cei Cinci Paznici ai Întunericului. A știut să facă legătura între evenimente, a fost atentă la ordinea desfășurării lor, a oferit explicațiile de rigoare, cine sunt Paznicii Întunericului, motivul pentru care fiecare Paznic trebuia să-și aleagă o Preoteasă și să o ocrotească cu prețul vieții, de ce vrăjitoarea Trixie îi vâna cu atâta obstinație etc.
,,- Bijuteriile Întunericului trebuie să se afle în grija unei Preotese pe care Paznicul o alege în funcție de nivelul de magie pe care-l are şi de personalitate. Preoteasa devine stăpâna absolută a Paznicului. Ea are datoria de a se asigura că bijuteria ei nu se va uni cu celelalte. Astfel se previne renașterea Vulturului. Cea care l-ar învia ar putea reuni Reos-ul şi Reokosos-ul, ceea ce ar fi un dezastru, dat fiind faptul că oamenii de aici au uitat ce înseamnă supranaturalul.”
Având în vedere că sunt o romantică incurabilă, am apreciat că au fost introduse și câteva povești de dragoste, asezonate cu delicioase discuții aprinse și multe secrete ascunse. Dacă la început am presupus că se va trece în mod superficial peste ele, ulterior mi-am dat seama că tocmai iubirea și formarea acestor cupluri au un rol esențial în intriga cărții. Tarot și Jessica mi-au atras atenția și le-am urmărit cu viu interes povestea, dornică să descopăr adevăratul motiv care a dus la destrămarea relației lor, dar am savurat cu plăcere și relația incipientă dintre Wess și Anisia, felul de cum se împotrivesc atracției ce o simț unul față de celălalt. Faptul că povestea este narată de fiecare personaj în parte, mi-a dat posibilitatea să le descopăr gândurile și sentimentele, să le înțeleg mai bine acțiunile.
,,Nu putea nega că era atrasă de el într-un mod pe care nu-l putea explica. Îi plăceau siguranţa pe care o emana, forța, inteligenţa, sarcasmul. Cu toate acestea, i se părea total inaccesibil. Uneori avea impresia că vorbele ei se izbeau de un zid și că nu ajungeau niciodată până la el. Uneori îi venea să urle la Wess cât de tare putea, să-i ceară să nu mai fie un arogant lipsit de sentimente, dar se abținea de fiecare dată. Știa că nu ar fi schimbat cu nimic situația. Se resemnase cu gândul că nu avea să ajungă vreodată să știe exact ce gândește… sau ce se petrece în sufletul lui.”
Anisia mi-a captat atenția prin felul de a fi, neîncrezătoare și precaută, din cauza traumelor suferite, dar și extrem de înțelegătoare, dând dovadă de empatie și toleranță. Ea are un trecut plin de suferință, și nici până în prezent, la cei optsprezece ani ai săi, nu izbutește să-și găsească locul în societate, din cauză că este orfană. Părinții actuali au fost forțați s-o adopte și, de atunci, au fost priviți cu milă, prudență și uneori chiar şi cu dezgust, iar această reacție a celor din jur i-a determinat să o rănească pe fată, să găsească mereu o cale să tăie adânc în sufletul ei deja obosit și jerpelit.
,,Pe vremea aceea, lumea considera că toți cei abandonați de părinți erau blestemați. Deşi conceptul de adopție exista, aproape nimeni nu cuteza să ia sub aripa sa un suflet părăsit. Se considera că persoana care făcea o asemenea faptă urma să ducă un trai mizerabil în viața următoare.”
Însă viața ei se schimbă din momentul în care găsește un inel ruginit, în formă de șarpe încolăcit. Din interior apare o creatură cu formă aproape umană care îi devine protector și supus, iar ea primește să-i fie Preoteasă și să-l însoțească într-un tărâm despre care credea că e un mit, în căutarea celorlalți Paznici. Pe parcursul aventurii lor, Anisia și Wess sunt adesea atacați de oameni care se transformă în păianjeni, iar persoana din spatele creării tarantulelor este nimeni alta decât vrăjitoarea Trixie. Ea e mai înverșunată ca oricând să-i captureze pe Paznici și să pună mâna pe Bijuteriile Întunericului, pentru că vrea să-l trezească pe Vultur, care ar deveni sclavul ei. Va reuși Trixie să-și atingă ținta? Anisia și Wess îi va găsi pe ceilalți patru paznici? Cine sunt Preotesele acestora? Citește cartea și vei primi toate răspunsurile!
,,Paznicii Întunericului” – o poveste captivantă, care îi poartă pe cititori într-o lume fantastică, plină de aventuri, magie, mister, iubiri înflăcărate și stări sufletești contradictorii.
,,- Dar nu am pe nimeni în afară de tine, şopti ea. Wess e doar… un fel de servitor…
– Asta doar dacă tu îi permiţi. Împrietenește-te cu el! Dacă te-a ales, a avut un motiv bine întemeiat. Are nevoie de tine, aşa cum şi tu ai nevoie de el. Poate va învăța ceea ce eu n-am reușit, şi anume că ești importantă. La urma urmei, în final ajungi de una singură. Vei fi tu cu tine. Dacă tu nu te iubești, cine s-o facă? Iar de ți-e teamă de necunoscut, gândeşte-te ca la o provocare! Tu adori să citeşti. Acum ai ocazia să te cufunzi într-o lume miraculoasă, ce te poate doborî sau te poate înălța. Totul depinde de tine. În ceea ce mă priveşte pe mine, voi fi mereu în inima ta. Te voi aștepta să te întorci radioasă, spunându-mi: Ai avut dreptate! Am evoluat, mi-am dat seama că eu contez şi sunt gata să îmbrăţişez cu drag ceea ce mi-a pregătit Destinul.”
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti
Multumim pentru recomandare Alina!
[…] sfârșitul anului trecut, am citit cartea ,,Paznicii Întunericului”, semnată de autoarea Ruxandra Popa, o poveste fantasy romance plină de aventuri, magie, iubiri […]
[…] aventuri, magie, iubiri înflăcărate și stări sufletești contradictorii (mă refer aici la ,,Paznicii Întunericului” și la ,,Între două zodii”). Eram absolut convinsă că, și de această dată, voi avea […]