Respiraţia i se opri dureros. Se holba la ea încercând să-şi menţină echilibrul, apoi îşi strânse mai tare bastonul, ca să se apere de forţa cu care amintirile îl aruncară cu câţiva ani în urmă, la Waterloo, la Bruxelles, în toate celelalte momente în care o văzuse făcând exact aceleaşi gesturi.

Capitularea - Julie Anne Long - recenzie

Capitularea, de Julie Anne Long-recenzie

Capitularea – Julie Anne Long 

Titlul original: Since the surrender
Editura Litera
Traducere: Manuela Bulat

Seria Pennyroyal Green:  1. The Perils of Pleasure (Placeri vinovate), 2. Like No Other Lover (Un iubit ca nimeni altul), 3. Since the Surrender (Capitularea), 4. I Kissed an Earl, 5. What I Did for a Duke, 6.How the Marquess Was Won,  7. A Notorious Countess Confesses, 8. It Happened One Midnight, 9. Between the Devil and Ian Eversea, 10. It Started With a Scandal, 11. The Legend of Lyon Redmond

   Julie Anne Long locuieşte în zona San Francisco. Este o autoare cu numeroase premii, iar cărțile din genul romance au cucerit o mulţime de cititori. Are ca hobby-muzica clasică şi muzeele.

   Acţiunea din Capitularea se petrece în mare parte într-un muzeu. Seria Pennyroyal Green ne conduce prin vieţi, pasiuni, aventuri şi rătăciri ale locuitorilor din Pennyroyal Green, Sussex, Anglia, o ţară în care trăiesc familii bogate: Eversea şi Redmond, ale căror relaţii sunt civilizate la suprafaţă, dar de fapt, foarte tensionate din cauza unei serii infinite de nemulţumiri începute în timpul lui William Cuceritorul. Vom urmări aceşti oameni peste tot unde îi vor aduce pasiunile, fie că este vorba de Londra, o sală de bal, un dormitor sau pe mare. Povestirile sunt legate vag şi personajele se repetă, dar nu în fiecare carte. Un număr de personaje Pennyroyal Green vor avea poveştile lor, nu doar Eversea şi Redmond, şi fiecare poveste poate fi citită independent una de cealaltă, iar plăcerea va fi de partea cititorului.

   Viața liniştită de zi cu zi a căpitanului Charles „Chase” Eversea, un erou războinic, dispare atunci când primeşte un mesaj misterios care îl aduce în întâmpinarea lui Rosalind March. Cu cinci ani în urmă un sărut îl costase transferul la o altă comandă. La acea vreme, Rosalind, în ciuda iubirii ei faţă de soţ, dorea atenţia căpitanului curajos, dar acum văduva vrea doar să-i găsească din nou sora dispărută.

   Abia sosit, de fapt „alungat” de familia lui, la Londra, cu misiunea, chipurile, de a vedea cu ochii lui dacă vărul său îndepărtat s-ar potrivi ca vicar în comitatul lor, Chaise va fi abordat de Liam, o puşlama micuţă care îşi face veacul pe străzile din Londra. Isteţ foc, puştiul îl anunţă că- ,,Am un mesaj pen’mneavoastră!
 Biletul buclucaş care îl anunţă cam aşa-,,Căpitan Eversea, ne întâlnim într-o oră la muzeul Montmorency, lângă bucolicele italiene. E o chestiune foarte urgentă.
P.S. – Bucolice înseamnă vaci şi alte chestii de-astea.”

    Întâlnirea stabilită într-un muzeu îi va readuce căpitanului amintiri ce se vor pierdute!

,,Înaltă. Zveltă.
De la pălărie până la botine, veşmintele aveau nuanţe calde de maro, de la ciocolatiu la auriu-închis al tivului pelerinei. Efectul general ar fi trebuit să fie de camufla, dat fiind lemnul vechi şi lumina difuză care o înconjurau. Însă era genul de femeie care nu putea să spere că va rămâne neobservată, indiferent unde s-ar fi aflat şi cât de nemişcat ar fi stat.
Era suficient de gentleman pentru a se întreba cum era bine s-o abordeze pe femeia neînsoţită, care părea de familie bună… când, în sfârşit, ea se mişcă. Subtil, însă vizibil-o înclinare uşoară a capului, o mişcare abia perceptibilă a unui umăr.
Pentru el, avură acelaşi efect ca o lovitură de cizmă în coaste.
Respiraţia i se opri dureros. Se holba la ea încercând să-şi menţină echilibrul, apoi îşi strânse mai tare bastonul, ca să se apere de forţa cu care amintirile îl aruncară cu câţiva ani în urmă, la Waterloo, la Bruxelles, în toate celelalte momente în care o văzuse făcând exact aceleaşi gesturi.
Şi inevitabil, la ultima dată când o atinsese pe Rosalind March.’

    Ce se întâmplă? Unde a dispărut Lucy? Se pare că ar fi probat o brăţară, nu ar fi plătit, a fost arestată de un sergent de stradă, dusă la închisoare şi de acolo a dispărut. Când cei doi tineri vor încerca să dea de mai multe informaţii, drumul lor va fi blocat. Nu ştie nimeni unde a dispărut frumoasa fată, dar cu un creier cât un grăunte. Între timp unele indicii pornesc de la un tabloul din muzeu, unii dintre cunoscuţii căpitanului ar fi şi ei implicaţi. Sora golănașului nostru Liam, ar fi dispărut şi ea. Acelaşi scenariu, un furt al unei pâini, acelaşi sergent ar fi arestat-o şi… a dispărut!

   Coincidenţă sau nu, traficul dintr-un bordel cunoscut de Chase a început să scadă simţitor. Picturile atârnate în bordel ar fi şi în muzeu. Cine este pictorul şi ce legătură au? Ce legătură să fie între un păpuşar care în timpul reprezentaţiilor sale îl atacă pe fratele căpitanului? Unele indicii îl pun pe gânduri, doar că informaţiile obţinute duc la concluzia că păpuşarul este speriat, se teme, fata sa ar fi dispărut, iar el ar fi lucrat pentru cineva în schimbul unor ameninţări.

   Pe lângă goana după informaţii avem parte de o readucere aminte dureros-plăcută din partea văduvei March. Aceasta în timpul căsătoriei cu colonelul, i-ar fi căzut cu tronc căpitanul nostru. Deşi nu mai mult de un sărut schimbat între ei duce totuşi la detaşarea căpitanului.

Uitase că acesta avea talentul de a tulbura atmosfera unui loc, întocmai ca o furtună. Puful de pe ceafă i se zbârli. Braţele i se răciră de emoţie. Venise. Ce triumf!
Cuvintele lui erau la fel de calde ca ale unui ofiţer care îşi pedepsea un subaltern şi erau încărcate de ironie. Dar… oh! Vocea. Cum de nu se pregătise să-i audă din nou vocea? Înşelător de blândă, întunecată şi catifelată, alina precum fumul de opiu când conversaţia era naturală şi intimă-de pildă, în timpul unui vals sau când ţinea pe cineva de braţ la un dineu.
Când dădea un ordin, putea face un cuvânt să tune ca o împuşcătură de pistol.
Vocea lui era o armă.
Ochii lui… Ochii lui încă ar fi putut tăia diamante. Ar fi putut lumina un puţ întunecat.
Erau albaştri.
Nu ,,albaştri” era un cuvânt nepotrivit pentru ei.
Auzise întotdeauna descrieri ale caracterului lui în cuvinte absolute: Curajos. Loial. De încredere. Genial. Încăpăţânat. Neobosit. Disciplinat.

   Acum văduvă, cu o soră dispărută, se vede nevoită să apeleze la căpitan. Oare o va ajuta? Va reuşi să treacă peste ce a fost între ei? Sau pasiunea va pune stăpânire pe ei? Eu zic că focul odată aţâţat mocneşte vreme îndelungată. Scânteile dintre cei doi vor deveni incendiare. Periplul lor prin muzee, prin bordel în căutarea de indicii, îi vor face pe cei doi să îşi analizeze opţiunile pe care le au.

   Ea-ameninţată prin scrisori, el-nevoia de a o proteja, va duce la o cerere în căsătorie, refuzată de Rosalind.
Ce se poate întâmpla mai departe? Cine sunt puternicele persoane care răpesc fetele frumoase pentru simplu fapt că au furat? Ce se întâmplă cu acele fete- vor reuşi să le găsească?

   Vor reuşi cei doi să capituleze în faţă dorinţelor păcătoase şi chiar a iubirii pentru o viaţă?

Recomand această carte din serie. Nota mea este 9.

Cartea Capitularea – Julie Anne Long poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 Sursa foto: Pinterest

13 COMMENTS

  1. Wow! Nicol, mi-ai deschis apetitul pentru seria Pennyroyal Green! Ai prezentat „Capitularea” intr-un mod foarte incitant. Felicitari!

  2. foarte frumoasa recenzia ,felicitari <3 am toate volumele aparute la noi din aceasta serie insa n-am reusit sa le citesc !

  3. Nicol ești expertă în privința acestor povești de iubire 🙂 Prezentările tale sunt mai mult decât ispititoare!

    Felicitări locco_smiley_10

  4. Interesanta cartea Nicol 🙂 . Multumesc de recomandare ! Pare o poveste captivanta.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.