Act de război - Brad Thor - recenzie

Act de război, de Brad Thor – recenzie

Act de război 

“Cine crede că singurul gând despre teamă trebuie să fie cel despre însăşi teama noastră ar trebui să-l cunoască pe Brad Thor”.(Newsweek)

   Deci, haideţi să-l cunoaştem pe Brad Thor mai întâi ca persoană.

   Bradley George “Brad” Thor s-a născut în 21 august 1969 în Chicago, Illinois. A absolvit cu “magna cum laude” la University of Southern California, unde a studiat scrierea creativă, producţia de film şi televiziune. Este analist la “Homeland Security” în cadrul programelor de identificare a ţintelor terorismului şi membru al “Alexandrian Defense Group”

   În 2008 a participat la operaţiuni în Afganistan, documentându-se pentru thrillerul său “The Apostle”. A susţinut cursuri despre zonele de conflict şi este membru al “The Heritage Foundation”. Cărţile lui Brad Thor au fost traduse în întreaga lume şi de câţiva ani ocupă locurile fruntaşe pe lista celor mai bune opere de ficţiune a cotidianului ”The New York Times”.

   Cea mai cunoscută este seria “Scot Harvath” ale cărei drepturi de ecranizare au fost cumpărate de Warner Bros.

   La noi au apărut trei romane din serie la editura Rao: ”Lista Neagră” (“Black List”),” Codul de Conduită” (“Code of Conduct”), şi “Act de Război” (“Act of War”).

   “Act de Război este unul dintre cele mai bune thrillere ale lui Brad Thor, rivalizând cu tot ce s-a scris înainte” (ZenksMorningReport.com)

   Din nou o carte ofertantă, spionaj, misiuni speciale secrete, acţiune şi războiul împotriva terorii, acesta este ultimul thriller a lui Brad Thor.
“Lăsaţi-l să doarmă. Pentru că, odată trezit, dragonul va zdruncina întreagă lume.” (Napoleon Bonaparte)
Aşa şi este. Un agent CIA este ucis, o informatoare chinezoaică Mingxia dispare şi cei de la Langly intră într-o continuă stare de agitaţie. Se presupunea că femeia deţinea date despre un posibil atac la adresa SUA, aşa că cei din agenţie aveau nevoie de informaţii.

   Ken Harmon, un agent vestit pentru calmul şi organizarea lui, primeşte ordinul să ia legătură cu chinezoaica la Hong Kong şi reuşeşte să afle tot ce ştia aceasta despre atacul pregătit de chinezi, susţinuţi din umbră de Pakistan şi Coreea de Nord. operaţiune denumită “XIU LONG”=”Dragonul de Zăpadă”, nume dat datorită însemnătăţii lui în mitologia chineză.

   Xiu Long era o creatură din mitologia chineză despre care se spunea că aduce întunericul, frigul şi moartea.
Toate agenţiile colaborează şi propun modalităţi de-a afla ce se întâmplă. Un pion important îl constituie “Carlton Group”, o organizaţie privată, condusă de un fost şef al CIA, Reed Carlton.
Grupul are contracte încheiate cu Departamentul Apărării, reuşind să organizeze o reţea de agenţi operativi extraordinară, care opera mai ales în Pakistan şi Afganistan, pentru că nimeni nu putea să adune date din aceste zone mai repede şi mai bine decât ei. Reed raporta direct Preşedintelui şi Secretarului Apărării.

   Chinezii s-au înmulţit considerabil în ultimii ani, resursele lor au scăzut, aşa că încearcă să le găsească unde pot şi sunt hotărâţi să pornească un război fără limite. Totuşi aveau grijă să acţioneze prin terţe persoane pentru ca lumea să nu-i poată bănui. Se află că intermediarul din regiunea uigura, care făcuse legătură cu un membru al Al Qaeda din Pakistan-Ahmad Yaqub, a fost omorât de chinezi în ideea de a-şi ascunde implicarea. Totodată CIA a aflat că un detaşament special al APE (Armata populară de Eliberare) este antrenat de China în Coreea de Nord, într-un loc ascuns, astfel încât să nu poată fi depistat de satelit.

  Aşa că, americanii demarează simultan două operaţiuni: operaţiunea “Gold Dust” care presupunea infiltrarea unui grup de 3 soldaţi Seal plus un agent de la Divizia de Operaţiuni Speciale, cu misiunea de-a găsi în Coreea de Nord tabăra de antrenament şi misiunea “Blackbird” care trebuia să-l captureze pe Ahmad Yaqub, un saudit cu legături în Al Qaeda , care din fortareaţa lui din munţi participa la finanţarea acţiunilor teroriste împotriva politicienilor corupţi pakistanezi şi afgani, precum şi împotriva tuturor acelora consideraţi duşmani ai islamului şi talibanilor.

   Operaţiunea “Blackbird” era condusă de Scot Harvath, agent al Carlton Group, aşa că dacă erau prinşi SUA nu era implicată. Reed Carlton văzuse în Harvath un izvor de talent în stare pură aşa că îi “şlefuise” priceperea extraordinară de-a combate terorismul şi-l învăţase tot ce ştia el despre tehnicile şi lumea spionajului. Asta, plus perioada activă din trupele SEAL şi din cadrul Diviziei de Securitate Prezidenţială a Serviciilor Secrete, făceau din Harvath un agent nepreţuit. Devenise nu doar un vânător şi un asasin priceput, ci şi un prădător de top temut de toţi ceilalţi. Împreună cu Chase, Sloan şi agenţi pakinstanezi el organizează o ambuscadă şi reuşeşte să-l răpească pe Yaqub, pe care-l duce pe un submarin american să-l interogheze. La început Yaqub nu se teme doar că Harvath nu era obligat să respecte convenţiile de la Geneva şi Haga, se teme şi pentru:

“Teroriştii aleseseră nu numai să pornească un război împotriva Statelor Unite ale Americii, ci şi să-l întreţină prin atacuri din ce în ce mai devastatoare. Ideologia lor religioasă întortocheată era dincolo de orice raţionament. Era imposibil să îi lămureşti, indiferent de fapte, că America jucase un rol pozitiv în istoria lumii. Teroriştii ucideau bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi ca să îşi impună voinţa întregii lumi. Din punctul de vedere a lui Harvath, America şi aliaţii săi nu îi eliminau pe aceşti oameni suficient de repede.”

   Aşa află că un uigur, un recrutor îi ceruse ajutorul ca să adune 6 oameni pe care să-i trimită în America. A cerut ingineri, iar recrutorul Khuram Hanjour s-a ocupat de ei. Urmărindu-l pe acesta ajung în Emirate, unde află că recrutase 6 studenţi arabi, de la aceeaşi facultate de inginerie, pe care-i trimisese în SUA, într-un program iniţiat de fostul preşedinte şi sponsorizat, culmea de NASA. După stagiu, însă studenţii s-au făcut nevăzuţi pe teritoriul Americii şi nu puteau fi găsiţi pentru că primiseră telefoane noi speciale, coduri personale şi trebuiau să aştepte să fie contactaţi.
Profitând de orice slăbiciune a acestora pe care şi-o puteau imagina (în fond şi ei erau tineri), reuşesc să afle numele iniţiale şi figurile acestora şi încearcă să-i identifice în bazele de date ale imigraţiei şi pe internet, convinşi că au un cont de facebook.

   Paralel cu ei Jiang Shi, colonel veteran al armatei chineze, lucra pentru Al Doilea Departament, departament de spionaj care-i adunase pe cei mai importanţi strategi ai Chinei. ”Dragonul de Zăpadă”, un război fără limite împotriva SUA fusese ideea lui, respinsă iniţial de politicienii din “Comitetul Permanent al Politburo” care nu voiau ca statul să fie implicat şi, mai mult, aveau copiii la studii în America. În final au fost de acord cu condiţia că vlăstarele lor ”prinţişorii” să fie aduşi acasă şi mai ales totul să pară un atac Al Qaeda. Atacul ar creea un haos total în SUA, urmând să se desfăşoare înainte ca recoltele să fie strânse, pentru că în timpul iernii să se instaleze foametea şi populaţia să fie decimată. Shi trebuia să sincronizeze atacul celor 6 celule iar colegii lui informaticieni să intoxice internetul cu discuţii între adepţii jihadului la un atac. Pentru că unii dintre oameni dispar îl trimite pe Cheng (considerat James Bond al chinezilor) să afle ce se întâmplă, să elimine pe cine trebuie şi să scoată din America odraslele politicienilor ”prinţişorii”.

   Drumurile lui Harvath şi Cheng se intersectează şi se suprapun, totusiHarvath are de partea lui agenţiile care-l ajută aşa că identifica bazele de depozitare ale celulelor,recuperează aparatul luat de Cheng şi îi ia prizonieri pe “prinţişori”.

   De cealaltă parte echipa din acţiunea “Gold Dust” formată din 3 membrii SEAL şi agentul Billy Tang care cunoştea bine Coreea de Nord şi ca teritoriu şi ca limbă, reuşesc să găsească tabăra de antrenament, unde funcţiona şi o închisoare pentru “duşmanii statului”. Aceştia erau închişi împreună cu familiile lor până la 3 generaţii pentru a li se ”curată arborele genealogic”. Acolo erau torturaţi şi mureau cu miile. Tang salvează un băieţel Jin Sang. Acesta se furişa din lagăr, cu acordul paznicilor, şi mai prindea în capcane iepuri, din care le dădea şi lor. Cei care veniseră să se antreneze se prefăceau că sunt fermieri, învăţau să facă agricultură, iar câteodată trăgeau cu gloanţe de cauciuc în prizonierii care chipurile îi atacau. Jin Sang le povesteşte tot ce ştie el, iar Tang reuşeşte să între noaptea în tabără şi vorbeşte cu sora băiatului. Ea îi spune tot ce îi auzise pe chinezi şi coreeni vorbind, mai ales că aceştia nu se fereau de prizonieri, ştiind că vor muri cu toţii. Tang ar fi vrut s-o salveze şi pe fată, dar ea moare, aşa că îl ia pe băiat cu ei, hotărât să-l ducă în America şi să-l înfieze.

   La Wahington, preşedintele Porter şi conducătorii agenţiilor află că vechea administraţie luase împrumuturi fără număr de la chinezi, garantând în secret cu ţinuturi din state. Punând cap la cap toate informaţiile îşi dau seama ce aveau chinezii de gând şi ce armă voiau să folosească.
Din fericire reuşită echipelor, capturarea ”prinţişorilor”, le dau posibilitatea în spatele uşilor să discute altfel cu chinezii, care sunt de acord cu toate cererile. Jiang Shi este lăsat la mâna americanilor şi omorât. Impresionat de povestea orfanului coreean, preşedintele îi determina pe nord coreeni să accepte vizita organizaţiilor umanitare în lagăre şi chiar cercetarea dosarelor.

   Dacă vreţi să vedeţi ce monstruozitate concepuseră chinezii, la ce crime se pretează oamenii invocând lupta pentru dreptate, dar şi cum cei care chiar dacă nu sunt îngeri sunt de partea binelui, citiţi cartea. Romanul este scris într-un stil alert, multă acţiune, multe personaje bune sau rele, dorinţa de mărire şi mai ales putere:

“Soldaţii folosesc orice mijloace aflate la dispoziţia lor, ca să ţină în siguranţă Statele Unite. Thor îşi transformă cititorii, ei având impresia că participă, parcurgându-i cartea, la un TV show, cum e cunoscutul ”24”, direct în pagină.!” (Associated Press)
“Din Hong Kong în America, apoi în Coreea de Nord şi China, cu Al Qaeda şi puşcaşi marini din Navy Seal la bord, cititorul aflat în această navă virtuală abia îşi trage respiraţia în călătoria extraordinară pe care a conceput-o Brad Thor.” (Revista Suspense)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

9 COMMENTS

  1. Mulțumim Arci,o recenzie foarte incitantă! Mi-a plăcut mult cele prezentate!Din păcate,aceste atrocități sunt și reale!

    • multumesc marius!sunt carti bine scrise legate de realitatea pe care e bine s-o cunoastem.

  2. O recenzie foarte incitanta! Nu am prea citit atfel de carti pana acum, dar tu ai reusit sa-mi starnesti interesul. Felicitari, Arci!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.