Agonie Mentală de Veit Etzold-Editura Rao-recenzie
Agonie Mentală de Veit Etzold-Editura Rao-recenzie
Titlu: Agonie Mentală/Seelenangst
Autor: Veit Etzold
Editura Rao
Număr pagini: 425
Serie: Clara Vidalis
Veit Etzold este profesor universitar în marketing, astfel, nu lasă loc de nicio mirare în privința a cât de bine poate să “vândă” cititorilor opera sa. Aceasta a fost scrisă în colaborare cu dr. Saskia Guddat, soția acestuia și medic specialist la institutul de Medicină Legală Charite.
În primă instanță suntem puși în pielea Clarei Vidalis. O persoană care are ca și standard moral ajutorarea celor din jur. Probabil, cititorul se va regăsi, într-o formă sau alta, în nevoia civică. Cu atât mai mult când va afla că motivația acesteia pleacă de la o traumă.
“Clara își jurase să fie mai pricepută decât polițiștii ratați care nu fuseseră în stare să o salveze […] ”.
Astfel, autorul formează rama conceptuală a motivației umane. Cei ce citesc mult, au avut odată nevoia de refugiu într-o altă lume, cei ce vindecă răni, au avut odată nevoie de un leac. Însă prezența și credința umană în valori și un scop definit, are, curând, să fie redusă la o simplă și odioasă scenetă sub privirile dualitității divine.
“Sensul vieții? Sensul este suferința.“De ce există răul? ”Unde este permanenta milă Dumnezeiască? “.
Nimeni nu va fi învinovățit dacă, chiar și pentru o secundă, ajunge la aceeași concluzie și la aceleași tormentări existențiale după ce urmează pașii în universului cărții, practic, inseparabil de cel al realității noastre. Dacă ar fi să compar expunerea firului narativ cu o dimensiune reală, aceasta ar fi un tablou. Un tablou ce se pictează, în culori vii, apoi se sodomizează, singur, în cele mai gotice tonuri. Totul este calculat cu sânge rece, de la fiecare zâmbet empatic al personajelor, la fiecare tăietură abominantă. Astfel, cititorul va trebui să renunțe la impulsul de predictibilitate, prezicere, impulsul de a calcula ce urmează, și să se lase pradă nevoii de autoconservare, nevoia de a rămâne în viață. Tocmai pentru că oricine poate deveni o victimă.
Imaginarea, proiectarea în sfera mintală, a teatrului de colorit roșiatic, creat printr-o evocare adâncă și detaliată își câștigă chiar titlul de roman horror. Aceasta îndreptățește cu atât mai mult căutarea, asupra justificării, a unei medicații a neputinței, un răspuns la agonie.
”Sânge și carne tăiată fâșii, pântece despicate din care se revărsau viscere, orbite în care se înfingeau degete. […] un alai de cadavre, o gură umplută cu lame de ras, un platou uriaș cu inimi sângerânde.”
Prin ochii Clarei nu vom explora doar teroarea și vânarea unui criminal diabolic, care pare însuși Lucifer. Aceasta nu este singura dimensiune de care se bucură cartea, ci și de cea religioasă. Cele două dimensiuni nu pot fi separate. Cum lumina nu poate fi separată de întuneric. Cum un obiect nu poate fi tridimensional dacă nu este conturat de umbra acestuia.
Vom pătrunde în umbra teologico-filosofică, treptat, și ne vom întreba:
“Ce este diavolul? “Există satana? ”Ce este bine? ”Ce este rău?”
În picturile cu multe detalii, făcute de un ochi atent, se poate observa că indiferent din ce unghi privești, acestea te vor duce spre un punct central, spre motivul care contează cel mai mult și în jurul căruia restul orbitează. Alegând în pielea cărui personaj decizi să te îmbraci, vei avea un set de răspunsuri la toate aceste întrebări și asupra locului în care toate piesele puzzle-ului literar trebuie să se îmbine. Fie că este vorba de Clara, polițista determinată să extermine răul, de Walter Winterfeld, superiorul Clarei și îndrumătorul ei spiritual, de Martin Friedrich, personajul care menține balansul între macabru și uman, prin glumele mai mult sau mai atent poziționate la momente mai mult sau mai puțin potrivite:
“- ‘Un criminal cu o motivație care merge dincolo de moarte? întrebă Clara.’
– Flăcăul asta ar trebui să țină seminarii despre gândirea pe termen lung .”
Fie Tomasso Tremonte sau Alvaro de la Torrez, două figuri religioase, cu valori total diferite, dar care luptă pentru aceeași cauză, cauza înfrângerii răului suprem. Aceștia ne sunt îndrumătorii în “lojele“ private ale catolicismului și în practica exorcismului.
Pentru ca o operă să fie cuprinsă dintr-o singură analiză și fără a fi extra-detaliată, se optează pentru o abordare pe segmente, pe porțiuni mari și reprezentative, în care pictorul să exprime cât mai mult. Însă cartea noastră demonstrează contrariul, în literatură, și anume că „frumosul“, și nu doar diavolul, stă ascuns în micile detalii.
Detaliile istorice acurate sau doar pură fantezie, sunt omogenizate în așa fel încât cititorul se va afla în fața unei dileme, de a crede sau de a respinge totul. Relatările din al doilea război mondial, a cazurilor criminalilor celebrii, sau a unor etaloane cu care ne confruntăm zi de zi:
“Era ultima armă secretă a lui Hitler pentru câștigarea unui război de mult pierdut. Interesant este că, în cel de-al Treilea Reich, consumul de droguri era pedepsit cu moartea […] “.
“ Știa că în realitate existau trei papi, nu doar unul […]
Defapt, mai lipsește unul […] ”.
Apoi adăugările de limbaj tehnic în domeniul psihologiei criminalistice și medicinei:
“Avem genul de criminali care văd în crimele lor o răzbunare pe societate și cred că devin asemenea zeilor […] Asta îi excită. Și îi face neprevăzători. ”
Autorul, din punctul de vedere omniscient, ne permite să privim o lume unică pe mai multe pânze, în același timp, și prin ochii tuturor personajelor care iau parte la teatrul său. O lume pe care, de altfel, nu o vom înțelege complet decât la final, însă, chiar și atunci vor rămâne câteva întrebări nerezolvate.
‘’ – E bine să ucizi pe cineva care scapă de rău? ‘‘
Astfel, se pune problema că oamenii nu reprezintă doar o singură culoare, ci un amestec, și tocmai de aceea ne va fi atât de greu să alegem o parte căreia să-I fim fideli tot timpul.
Cititorului nu-I mai rămâne decât să aleagă dacă vrea să treacă prin această aventură și să se confrunte cu tot ceea ce are expus și ascuns în lumea agoniei mentale.
Lectură plăcută!
Felicitări pentru recenzia frumoasă, interesantă cartea.
Multumesc!
Un subiect intens dezbatut in diferite romane sub diferite forme.Foarte reusita recenzia ta!
Felicitari Lucian!
Sa speram ca nu o sa ne oprim din a-l aborda cu toate ca ne face nopti albe 🙂 multumesc.
wowwww!! da, asta e fix genul de carte pe care-l ador si imi doresc sa-l citesc!
Lectura placuta ! 🙂
Imi place ceea ce ai scris, dar cred ca este prea horror pentru mine. Oricum, niciodata nu spun niciodata, pentru ca nu stiu ce se poate intampla in viitor 🙂
Speram sa mai existe un exemplar pentru momentul in care o sa prinzi curaj 🙂
Sadicule 🙂
Foarte profunda recenzia, felicitari!
Multumesc !
Pare interesanta cartea. Felicitari pentru recenzie!
Ma bucur ca v-a suscitat interesul. Multumesc !
Fiecare carte care abordează acest gen este o surpriză. Asa pare si acest volum. Pare o carte care ridică semne de întrebare. Felicitări pentru recenzie, Lucian!
Frumoasa recenzie1 Am citit si eu cartea zilele trecute. Asa cruzime la un ucigas, nici ca am mai gasi prin carti… Oricum, mi-a placut povestea. Si primul volum, Taietura finala, merita recomandat.
Alina, sadic încât să nu poți închide ochii noaptea?
Te felicit pentru recenzie 🙂