Cartea blestemelor de Andrei Ruse – Editura Hyperliteratura – recenzie
Cartea blestemelor, de Andrei Ruse – Editura Hyperliteratura – recenzie
Titlu: Cartea blestemelor
Autor: Andrei Ruse
Editura: Hyperliteratura
Număr de pagini: 384
An apariție: 2022
Cartea blestemelor este prima parte a trilogiei Ultimul împărat nemuritor și este un titlu pe care l-am așteptat cu multă nerăbdare. Mereu mi-au plăcut basmele și ca să spun cât se poate de sincer, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte este unul dintre preferatele mele.
Când am auzit despre această reinterpretare, am fost cât se poate de curioasă. Trebuie să recunosc faptul că pe tot parcursul lecturii am fost fascinată de minunatul univers în care autorul m-a introdus.
Povestea se petrece în timpuri străvechi, încărcate de magie, de mituri și de creaturi fabuloase, ființe fantastice. Această primă carte vorbește despre copilăria și adolescența lui Aleodor, care va pleca într-o aventură fantastică, totul pentru căutarea adevărului lumii și pentru a-și înțelege propriul destin.
Fiul împăratului zace într-un somn ciudat încă de când s-a născut, dar într-o seară, la palat, apare un străin ciudat gata să explice ce se întâmplă cu bietul copilaș. Întreaga curte va afla pilda zămislirii celor trei lumi, trei, nu două așa cum știau ei.
Sigur că la suprafață încep să iasă tot soiul de secrete, care mai de care mai tulburătoare, pe cât avansăm cu lectura. Lumile în care intrăm au reguli clare și personaje gata să le încalce, bineînțeles. Așa că cititorul privește întreaga aventură, întrebându-se la fiecare pas ce se întâmplă mai departe.
„Pravila împărăției era cât se poate de clară: nimeni nu avea voie să intre pe tărâmul omenesc de Dincolo și nimeni nu putea părăsi regatul, să nu cumva să stârnească cine știe ce demoni sau lighioane mai sălășluiau pe acolo și să-i asmută asupra crăii. Așa fusese scrisă orânduiala și așa se păstrase încă din Primele Zile ale Păcii până acum.”
Mi-a plăcut foarte tare felul în care povestea a fost reinterpretată, vechii povești i s-a dat oportunitatea să se îmbrace în haine noi, cu câteva aspecte moderne, dar fără să fie transpusă cu totul într-o realitate nouă. De asta mi-a fost un pic teamă, ca nu cumva povestea să se strice, să nu mai fie ea. Nu este cazul.
Nu vreau să vorbesc prea mult despre aventura lui Aleodor – vă las să descoperiți.
Mă bucur de faptul că am putut simți cercetarea făcută asupra basmelor și a folclorului românesc, se vede clar că autorul este bine documentat și nu merge pe ghicite cu acest subiect. Sigur că mă bucur și de faptul că în lumina reflectoarelor a reapărut basmul românesc, cel care aduce la suprafață folclorul, credințele, personajele, ba chiar și trăirile noastre populare.
Este păcat că în zilele noastre s-a pierdut iubirea pentru ele, nu de alta, dar nu absolut minunate, trebuie doar înțelese și da, poate că au nevoie de o reinterpretare. Acum sunt cât se poate de curioasă să citesc cele două cărți care urmează, mai ales Cartea Ielelor, despre care sunt sigură că mă va da pe spate.
Până la urmă, cred că cel mai important lucru de subliniat este faptul că discutăm despre moștenirea noastră culturală, să o înțelegem mai bine și desigur să o dăm mai departe către tineri, care să învețe să o privească mai de aproape și să o iubească în zilele noastre cât se poate de agitate. Tradițiile noastre merg mai departe prin literatură și sunt cât se poate de încântată de faptul că ele merg mai departe, că primesc șansa de-ași arăta chipul minunat.
Până la urmă, fiecare dintre noi este Aleodor, pentru că fiecare caută să schimbe lumea așa încât să se așeze în ea.
„După ce se ducea și albul ghioceilor, pământul nou se bătea în zori cu bote tari și uscate și i se cânta: Intră frig și ieși căldură, să se facă vreme bună pe la noi pe bătătură!”
Multumesc pentru impresii!
Mulțumesc pentru recomandare!
Interesant!