Cavalerii doamnei în negru, de Ruxandra Ivăncescu-Editura Tracus Arte

Editura: Tracus Arte 
Număr pagini: 170
Anul apariţiei: 2017
Imagine copertă: Împăratul Carol V al Muhlberg, 1548, detaliu
Autorul tabloului: Tiziano Vecellio
   Ruxandra Ivăncescu s-a născut în 25 iulie 1963, la Braşov. Este absolventă a Facultăţii de Filologie (secţia română-engleză) a Universităţîi „Babeş-Bolyai” din Cluj. A debutat publicistic în revista studenţească Echinox din Cluj (1984) şi a colaborat, de-a lungul anilor, la revistele Echinox, Astra, Vatra, Interval, unde a publicat eseuri, studii critice şi cronici literare. A publicat volumele: O nouă viziune asupra prozei române contemporane (Paralelă 45, 1999), Ştefan Agopian (monografie) (Aula, 2000), Paradisul povestirii – memorie şi realitate trăită în povestirea tradiţională (Paralelă 45, 2004). Ultimul volum menţionat reprezintă teza de doctorat a autoarei, susţinută în 2003 la universitatea clujeană. Ruxandra Ivăncescu a coordonat, împreună cu Ana Popescu, volumul 111 române celebre într-o singură carte, publicat în 1989 la Editura Paralelă 45. În 2008 a scris ”Ochiul dragonului”, carte premiată pentru debut de către Uniunea scriitorilor.
   O carte comprimată a istoriei zbuciumate în perioadă când voievodatele aveau mari frământări, când conducători erau schimbați des, uciși, în funcție de cine îi susținea….veţi citi câteva povestiri despre diferiți conducători. Titlu cărții este reprezentativ, doamna în negru fiind constanța din carte:  Întotdeauna ,,doamna în negru” apare în locuri neobișnuite la momente de mare cumpănă pentru a-și salva favoriții la domnia ce li se cuvine.

   Deocamdată suntem cu ,,Prințul pastor”, ascuns în munții Mehedinţilor. Izvoranii aveau sarcina de a apara moștenitorul lui Radu Vodă. Mama prințului era Cătălina, sora cu jupâneasa Dobra, astfel că Izvoranii au avut grijă de micul flăcău dintotdeauna. Când îi se va spune taina semnului domnesc de pe spate, și cine sunt părinții lui adevărați, Mircea, alias Dumitru va afla din ce neam măreț se trage.

 ,

,-Adevărat este, copil iubit, că nu noi suntem părinții tăi. Și numele ce ți s-a dat la botez a fost Dumitru, iar apoi ai fost numit Mircea

.-Mircea este nume de Domn, și e cu primejdie de moarte, suspină jupâneasa Dobra.

-Și cine spuneți că era acel voievod care mi-a fost tată?

-A fost Radu, căruia i s-a zis, ,,Cel Mare”, pentru că a ctitorit multe mănăstiri frumoase, alminteri a fost și el om cu păcate. Și a doua lui soața a fost Cătălina, sora Jupânesei Dobra.”

    Tânărul flăcău a trăit o bună bucată de vreme la mătușa şi unchiul său, părinții adoptivi. Nu voia să meargă să își revendice drepturile domnești. Vremurile tulburi, alianțele și favoriții puterilor străine se perindau la tron într-un ritm alarmant, la fel de scurtă le era și domnia.

   Totul se schimbă când Cătălina, mama adevărată a prințului este pe moarte, și va ruga să vină fiul ei la ea. Retrasă la mănăstire, Cătălina ținea ascunsă identitatea tatălui adevărat a lui Mircea. Se pare că Mihnea Vodă, într-o noapte petrecută cu Cătălina, ar fi zămislit acel copil. Cum și pereţii au urechi, secretul nașterii prințului este în pericol, astfel că, dușmanii familiei de drept la tron, vor purcede a-l cauta și a încerca să îl omoare. Izvoranii vor fi siliți să fugă în Sibiu, iar ajutorul unei doamne în negru îi va scăpa de moarte.

,,Pe aici! Veniți repede pe aici! auzi Mircea deodată un glas ce părea a veni din desiș.

Dând crengile de-o parte, văzu o bortă ce se deschidea în spatele său, într-o stâncă ce păruse până atunci închisă, acoperită de crengi.

-Sloboziți caii! se auzi iarăși glasul din desiș.

-Veniți după mine! Drumul asta duce spre Țara Ungurească! spuse glasul ce-i adusese sub acea bortă.

-Cine eșți? De unde m-ai cunoscut? șopti Mircea.

Poate că am mai călăuzit pe aici, mulți ani în urmă, un cavaler chipeș, urmărit, și el, de oamenii stăpânirii.

Zăbovise prea mult în preajma unei frumoase doamne, pe care o scăpase de lotri…

Femeia îmbrăcată în negru mergea mai departe prin peșteră, purtând făclia.”

  Probabil după cum bine șțiți, în vremurile de demult, alianțele, căsătoriile din interes domnesc erau la putere. Astfel că Izvoranu Dumitru și fratele său Dragomir vor purcede la Stambul, acolo unde era fratele vitreg a lui Mircea Ciobanul, Mircea Vodă și unde puternicul Alex Comnenul erau în grațiile puterilor turcești.

   Mircea Ciobanul și Mircea Vodă, se vor înțelege, astfel că, cu ajutorul lui Alex, cu o pungă plină de bogații, certificatul de domnie din partea padișahului va fi gata. Mircea Ciobanul va făgădui că va domni până când fii lui Mircea Vodă vor fi pregătiţi să conducă.

   În continuare asistăm la diferite etape, la conducerea diferiţilor domnitori. Mircea Ciobanul va face o alianța puternică prin căsătoria cu Ana Chiajna. Uneltirile, arestarea lui, grațierea, toate vor fi descrise în carte.

   Avem parte și de un fragment din viața lui Mihnea, tatăl lui Mircea. Se spune că strămoșul lor este nimeni altul decât Vlad Dracul. Datorită rădăcinilor lor, și firii aprige a lui Vlad, (acesta nu suporta uneltitori, mincinoșii și prefăcuţii) preoțimea nu va fi de partea lor. În diferite etape a diferitelor domnii, aceștia vor unelti neîncetat.

   Singura care le este alături celor din neamul lui Vlad Dracul, este doamna în negru, și un talisman norocos numit ,,ghearele dragonului”. Această îi va apăra pe adevărații conducători din această sămânţie aleasă să fie conducătoare.

,,Mihnea Vodă îngenunche în locul unde ultima oară îl călăuzise doamna în negru.

Scoase talismanul din sân și văzu că, sub razele de lună, piatră cea prețioasă dintre ghearele dragonului începea iar să scânteieze.

-Ajută-mă, doamna mea! Ajută-mă tu, care m-ai scăpat din atâtea primejdii! Ajută-mă să îi izbăvesc pe ai mei de cumplita pacoste a secetei, rosti el în vreme ce strângea în mâna talismanul.

-Eșți sigur că asta îți dorești, Mihnea? se auzi deodată un glas dulce și învăluitor.

Doamna în negru se află în față voievodului. Îi atinse ușor fruntea iar apoi, privindu-l cu ochii ei mari, negri, mai rosti încă odată întrebarea:

-Eșți sigur că asta vrei?

Da, îmi doresc din tot sufletul să-i scap pe oameni de secetă, să curgă iar belșugul și bucuria în țara mea.

-Recunoștința nu-i cel dintâi nărav al oamenilor. Vrând să le faci bine, vei lua năpasta asupra-ți. Facerea ta de bine va stârni urîă și invidie. Răutatea lor te va pierde…”

   O carte pe gustul pasionaţilor de istorie, un fel de arbore genealogic al domnitorilor perindaţi în vremurile lui Vlad Dracul şi a urmaşilor săi. Un strop de misticism, luptele care se dau pentru putere, acţiunea alertă din povestiri, alianţele încheiate între diferite puteri sau în urma căsătoriilor fac să urmărim cu plăcere firul narativ.

Cartea Cavalerii doamnei în negru, de Ruxandra Ivăncescu poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte

 

 

11 COMMENTS

  1. Foarte interesant subiectul! De aceeasi autoare am citit Ochiul dragonului si e cam pe acelasi subiect. Multumesc pentru recomandare, Nicol! :*

  2. Faina prezentare. Chiar daca nu e genul meu , cred ca o pun pe listă. Mai incercam ceva nou

  3. Felicitari Nicol!Asta este intr-adevar pentru pasionatii de istorie.Si mie imi plac romanele istorice.

  4. Am auzit numai lucruri bune despre această autoare 🙂

    Felicitări pentru recenzie, Nicol!

    • Multumesc Cos.Am vrut sa mentionez ca este anume genul tau,iar autoarea cu siguranta va fii la tine pe lista!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.