Listă carti bune de citit scrise de Raluca Butnariu (Anna Butnar)

Listă cărți scrise de Raluca Butnariu (Anna Butnar)

   Raluca Butnariu sau Anna Butnar a devenit cunoscută în mediul online prin platforma scribd.com. Cărțile au fost îndrăgite de cititori și autoarea s-a decis să le publice pentru a ajunge în format fizic la cât mai multe persoane.

  În anul 2015 Raluca Butnariu mărturisea:“Repet: cărțile acestea au erupt efectiv din inima mea și nu mi-am imaginat niciodată că vor ajunge să fie citite și de către alte persoane, cu excepția mamei mele (cea mai bună prietenă a mea) și a unor prietene apropiate (trei la număr).

   Romanele au ajuns accidental pe Internet. Nu știu care-i persoane îi datorez această fericită întâmplare (deși inițial am boscorodit-o!) însă acum îi sunt realmente recunoscătoare pentru asta (Îți mulțumesc, oricine ai fi, pentru că ai făcut-o!). Am fost nefericită la acea vreme, pentru că aceste cărți reprezentau o parte esențială a sufletului meu și m-am simțit… cuvântul potrivit ar fi “furată”.
   Însă nimic nu se întâmplă fără un scop precis.”-citiți continuarea

  Gen: historical romance și fantasy

Listă cărți

  1. Privilegii (Editura Celestium/Editura Librex Publishing)-recenzie

  2. Deziluzii (Editura Celestium/Editura Librex Publishing)-recenzie

  3. Umbra Nopţii (Editura Celestium/Editura Librex Publishing)-recenzie

  4. Regăsire (Editura Celestium/Editura Librex Publishing)-recenzie

  5. Văpaia soarelui (Editura Librex Publishing)-recenzie

  6. Când dragostea ucide (Editura Librex Publishing)-recenzie

  7. Crepuscul (Editura Librex Publishing)-recenzie

  8. Fără regrete…(Editura Librex Publishing)-recenzie

Trilogia Tărâmul Tăcerii

1. Refugiul (Editura Librex Publishing)-recenzie

2. Născuți sub zodia tăcerii (Editura Librex Publishing)-recenzie

3. Dulcele sărut al morții-în curs de apariție

Listă cărți scrise de Raluca Butnariu (Anna Butnar)

Social Media Raluca Butnariu

Facebook

Goodreads

Sursă foto: Arhivă personală Raluca Butnariu

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.