Cavalerii Timpului – Călătoria (Volumul II) – Mirela Oprea – Tritonic – recenzie
Cavalerii Timpului – Călătoria (Volumul II) – Mirela Oprea
Autor: Mirela Oprea
Trilogia Adevărului
Editura Tritonic
Colecția Cașmir
Anul apariției: 2018
Număr pagini: 230
Cavalerii Timpului – Călătoria (Volumul II) – Mirela Oprea – recenzie carte
Mirela Oprea are precum personajele creionate în volumele sale o abilitate extraordinară de a fermeca și convinge. Prins în vâltoarea de imagini realiste, acțiuni palpitante, emoții, întreaga lectură încununată de o iubire vie se arată pentru cititor o experiență de basm, completată cu lecții de viață și surse de inspirație. Cu cât te afunzi mai mult în rândurile cărților, cu atât este mai greu să te desprinzi de tema puternică, de personajele ce cu bucurie realizezi că ți-au intrat pe sub piele, de aventura șarmantă care nu își dezvăluie toate secretele și de stilul plin de mister și nedumerire cu care autoarea asigură starea de curiozitate și dorința de a continua călătoria.
Cavalerii timpului prezintă o punere în scenă a unei povești neașteptat de intrigantă, compunerea în supranatural aducând o notă magică, așa cum și pericolul pus sub aceeași lumină se adaugă unui subiect cu mesaj bine accentuat. Cele două volume sunt desprinderea frumoasă din imaginar care îndeamnă sufletul să îmbrățișeze binele, inima să transmită iubire și mintea să doboare întunericul.
„Ura nu este folositoare, ea nu face decât să distrugă sentimentele pure, sentimentele frumoase.”
Am fost ghidați și inițiați de Ela în prima carte a Trilogiei Adevărului. Vârcolaci, vampiri și personaje neînfricate au făcut echipă pentru a înfrunta forțe malefice și de a le îndepărta cu succes din lume prin puterile supranaturale dobândite cu ajutorul Elei. Călătoria este pasul următor spre salvarea omenirii de o altă umbră, necaz ce izvorăște din trecut și care odată distrus poate influența viitorul. Devine mai limpede scopul echipei și destinul lor, asta pentru că dacă în Inițierea apariția episodică a unui personaj pe nume Vladimir era repede pierdută în planul de ansamblu și nedeslușită, prezența încă din primele pagini ale acestui personaj fantomă dă de înțeles că va avea un rol cheie în poveste. Învăluită în mister, puterea Elei, pe care a transmis-o și celorlalți, pare a fi un element mitic de valoare și de temut. Suspansul din jurul acestei necunoscute este încă palpabil, căci oricât aș fi dorit să aflu mai multe, autoarea ne hrănește interesul în doze mici.
Prezența „cavalerilor” în Deșertul Persan este o dilemă, însă traseul lor va fi întrerupt de o apariție stranie care îi va delega într-o nouă misiune. Soarta îi trimite la castelul regelui Henri Eduard Frederick de Clarence, în rol de adevărați cavaleri, domnițe, slujnice, îngrijitori de păsări sau preoți. Este de datoria lor să identifice și să înlăture răul ce pândește și sălășluiește în zidurile castelului. Nu trece mult timp de la sosirea lor pe acele meleaguri, că Ela, Rachel, Pari, Logan, David, Peter, Reno, George, Gerry, Ivan și Mahi se confruntă cu tragedia veștii că regele și regina, purtând în pântec un moștenitor, au fost uciși. James și Eliza, fratele și sora regelui, au rămas să își adjudece tronul, dar în timp ce unul dintre ei este indiferent poziției, celălalt este posedat de dispreț și putere. Sarcina Elei și a echipei va fi îngreunată de înfățișarea mincinoasă a vrăjitoarei care spulberă liniștea și planul lor de atac trebuie să fie precis.
„Știa de asemenea că lupta împotriva gândurilor rele nu este ușoară. Era o luptă ce trebuia dusă pe mai multe planuri, iar creatura din fața lor asta reprezenta: întruchiparea gândurilor negative de invidie, gelozie, răzbunare, crimă, distrugere, toate acele gânduri și sentimente care aveau puterea să otrăvească sufletul, atacând mintea.”
Din acest volum secund nu lipsesc relațiile de cuplu, așadar iubirea. Rachel și Logan sunt la fel de simpatici și dragostea lor aprinsă stârnește zâmbete. Peter și Pari se folosesc de șansa lor și își declară sentimentele, scene ce colorează acțiunea cărții și plasează momente favorite. Cele acum două perechi sunt ușor încadrate la preferate și, fără manifestări supranaturale venite de la vârcolaci sau vampiri, legăturile dintre personaje sunt sensibile și emoționante.
„În timp ce-i devora dulceața pielii, bărbatul fu izbit de un mare adevăr: viitorul lor era pecetluit. O-nsemna pentru totdeauna, punându-și amprenta de posesiune pe corpul ei delicat cum se pricepea el mai bine, iar ea-i răspundea pe măsură: atingere pentru atingere, sărut pentru sărut, dăruire pentru dăruire.”
De asemenea, notele de umor, cu care ne-am împrietenit în prima parte a seriei, sunt bine plasate, detensionând situația, făcând să privești senin și imaginile mai întunecate. Nu se pierd din vedere, printre aventurile primejdioase, fantastice, mesajele împletite subtil în rânduri ce îndeamnă la iubire și facerea de bine. Călătoria este o lectură mai rapidă decât volumul precedent, mizând mai mult pe povestea de dragoste. Acțiunea pare că se leagă de la sine, „creatura” care joacă feste personajelor fiind previzibilă dar nu lipsită de importanță.
Cavalerii timpului își dezvăluie secretele treptat, Călătoria retezând rădăcinile răului din trecut, cele din prezent fiind îngropate, dar posibil încă vii. Statutul personajelor de eroi, câștigat prin răspândirea învățămintelor binelui, nu poate decât să conducă la o concluzie incitantă care, însă, se lasă așteptată a fi dezvăluită.
Am pornit pe acest drum desenat în nuanțe trepidante de Mirela Oprea cu gânduri neutre și m-am lovit de stări profunde. Povestea este aparent doar o înșiruire de evenimente pregătite să fascineze, însă, vocea autoarei, real prezentă, propune o analiză mai atentă a omului. Cavalerii timpului – Călătoria surprinde prin cadrul spațio-temporal, care contrastează firii personajelor, dar se împacă perfect cu titlul. Cât timp așteptăm partea finală a trilogiei, recapitulăm în gând scenele principale ale poveștii și facem presupuneri legate de deznodământ. Întrebările: și-a însușit Ela puterile într-un mod ce i-ar putea pune și pe ceilalți în pericol, urmăriți fiind de enigmaticul Vladimir?, sunt forțele malefice trimise de cineva?, sperând să își găsească răspunsurile.
Trebuie să citesc si eu ceva de autoare. Faina recenzie
Felicitari pentru recenzie Alice!Felicitari Mirela!
Observ o direcție spre fantasy a autorilor români, ceea ce nu poate decât să mă bucure. M-a convins că noi, românii, suntem buni și știm că avem resurse de exploatat romanul lui Stachecian, „Apa vie”. După afirmațiile tale, și romanul Mirelei Oprea face cinste genului.
Trebuie sa citesc si eu ceva de autoare.
Felicitări pentru recenzie. N.am citit nicio carte de această autoare, dar asa cum am mai spus, trebuie să remediez asta. 🙂
[…] Recenzie de Alice Dinu pe Literatura pe tocuri […]