Crăciunul la Cluj – Cezar PÂRLOG

   Cîndva demult, cu zeci de ani în urmă, vremurile erau vechi, orînduirile retrograde, constrîngeri la tot pasul, multe lucruri interzise şi altele făcute pe ascuns. Aşa se întîmpla şi cu sărbătorile religioase, cu Crăciunul, cu Paştele, „treburi” de care, la vremea respectivă nici nu prea aveam habar. Poate că lucrurile nu ar fi arătat atît de rău dacă nu aş fi fost complet lipsit de „două universuri” (da, ştiu, construcţia care urmează nu este tocmai corectă dpdv ştiinţific): cel al bunicilor şi cel al vacanţelor la ţară, ambele de o mare importanţă pentru oricine într-o anume perioadă a vieţii. Nu ştiam nimic nici de Paşti, care pentru mine însemnau doar acele coji colorate de ouă pe care le vedeam aruncate pe lîngă coşul de gunoi din vreun parc ori din Grădina Botanică, şi nici de Crăciun. În mintea mea exista doar Moş Gerilă, acel personaj necunoscut şi miraculos care aducea cadouri pentru toată familia şi venea în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie cînd, spre ziuă, se întorceau ai mei de la Revelion. Şi care, de multe ori ţinea cont de dorinţele mele scrise din timp, în creion, cu litere mari şi uşor înclinate, pe un carneţel. Îmi amintesc că le treceam în ordinea importanţei şi că toate erau apoi subliniate. „Iribal” (baloanele de săpun de azi), „maşină de jucărie” sau „jocuri”, generic și atoatecuprinzător, sînt doar cîteva dintre ele. Apăreau miraculos sub bradul plin de globuri cu beteala făcută de frate-meu mai mare şi mai mult de maică-mea din hîrtie colorată, cu bomboane false, adică nuci învelite în staniolul celor mîncate cu cîţiva ani în urmă, cu steluţe luminoase şi cu artificii. Care într-un an au aprins vata ce înlocuia zăpada, şi a fost aruncat rapid de taică-miu de pe balcon, în flăcări, direct în stradă. Crăciunul la Cluj – Cezar PÂRLOG

   Cu toate cele „datorate” altor timpuri şi epoci nu pot să nu recunosc că am avut o copilărie aşa cum o doresc pentru toţi, una realmente minunată. Curtea de la bloc, „ascunsea”, „împuşcatea”, poveşti cu fantome şi alte întîmplări ciudate povestite la ceas de seară de copii mai mari, cu expediţii la „Polul Nord” şi convoaie de sănii, cu trîntori prinşi cu punga şi eliberaţi cu cîte-un pai în fund, cu „ora de linişte” de după amiază şi un şef de bloc care ne gonea în casă, cu călătorii prin cimitirul din apropiere, ridicat cloştile de pe ouă şi aruncat cu ele în, vai! cruci, furat cărţi, cu împrumutatul unei supermitraliere, împiedicat şi căzut pe ea, făcută praf, poarta aia de fier de pe Horea 59-63 a fost de vină, călătoriile pe la blocurile vecine cu cel mai bun prieten, Flaviu, în speranţa întîlnirii cu o simpatie comună (nu ştiam atunci de concurenţă, nici de rivalitate, se ştie oricum că prieteniile adevărate se fac în copilărie, atunci cînd nu există interese) şi multe alte mici prostii. Cu frate-miu care-mi aducea cretă colorată furată de la şcoală sau bomboanele cu care era servit de colegii aniversaţi; era mai mare cu unşpe ani şi binevenit la casa omului, puteai să îl strigi oricînd în ajutor, etajul doi nu era prea sus, cînd erai pe cale să o iei în barbă. Chiar dacă continuarea depindea mult şi de lift, dacă îl prindea rapid, dacă se defecta, chiar era o problemă. Excursiile de duminică la pădure, spre Făget, Kojak-urile cumpărate de la tanti aia grasă de pe Fericirii (oare le mai zice aşa bomboanelor alea transucide din zahăr ars de pe băţ?), plimbările aproape zilnice cu acelaşi frate prin gară ori vizitele de sîmbătă la Ăl bătrîn la serviciu, să văd păunii sau porcii de-acolo… Şi cîte şi mai cite!  Crăciunul la Cluj – Cezar PÂRLOG

   Iar ca să mai dreg din imaginea lipsă a unui anume Crăciun din copilăria mea, adaug ceva care m-a impresionat teribil. Într-un pseudo-jurnal de front, ajuns absolut accidental la mine, autorul, sublocotenentul Sabin Popescu, cu deosebite calităţi artistice şi participant în prima linie a primului război mondial, desena la un moment dat, pe 17 decembrie 1917 cu creioane colorate, „Unul dintre bordeiele locuite de mine”. Adică o săpătură în pămînt, o mică cameră cu cuptor, foc arzînd şi cîteva tingiri, probabil în vreunul din locurile în care frontul stabilizat de inamic ori de condiţiile vitrege ale iernii, a rămas pentru mai mult timp. La următoarea filă a carnetului, zugrăviţi în cărbune, un el, militar şi o ea, văzuţi din spate, ţinîndu-se pe după umeri într-o postură tandră şi caldă. Datat 24 decembrie 1917. adică în Ajun de Crăciun, cea mai importantă sărbătoare religioasă, alături de Paşti, adică acele zile în care toată lumea sărbătoreşte fericită și fără alte griji, cu familia, prietenii ori alte persoane dragi. Ei bine, alături de dată mai apare şi „titlul” desenului: „Visuri”. Ar fi fost prea frumos, dacă nu ar fi continuat readucînd realitatea, cu… „din acelaşi bordei; Nămoloasa”. Adică o localitate cu nume sonor în primul război mondial, care, alături de celelalte puncte de apărare, Focşani şi Galaţi, formau „Maginot”-ul românesc. Realitatea crudă şi morbidă versus inocenţa spirtului Crăciunului.

La mulţi ani, prieteni!

Cezar Pârlog este scriitor. Ultima carte apărută – proză scurtă, „Facts of life” – editura Junimea 

Au mai apărut 3 cărți  „Ce mult te-am iubit!” (Editura Libris Editorial, 2018), “Flori, fete, fițe sau băieți “ și “Life Stuff sau Învățături pentru Andreea”

 Crăciunul la Cluj – Cezar PÂRLOG