Ce ai făcut în ultimii 4 ani? Interviu cu scriitoarea Nina Marcu

Ce ai făcut în ultimii 4 ani? Interviu cu scriitoarea Nina Marcu autori români.

În 2016 am demarat campania promovăm autori români – recenzii și interviuri. Să vedem astazi, după 4 ani ce au mai scris scriitorii nostri. O nouă rubrică pe Literatura pe tocuri. 

Azi, scriitoarea Nina Marcu.

În 2016, când ne-am cunoscut şi am stat la poveşti, erai după primele cărţi publicate.

Acum, patru ani mai târziu, (deşi eu te-am urmărit) vreau să le spunem cititorilor ce ai făcut în acest timp.

  Arci:  Ce proiecte şi visuri în plan personal sau profesional ţi s-au împlinit? (cărţi traduse, concursuri, publicat afară, premii, înfiinţare de editură)

   Nina: Constat, dragă Arci, că la capitolul ăsta nu prea am cu ce mă lăuda. Pe la concursurile literare nu mai trimit demult manuscrise. Şi pentru că nu am timp, şi pentru că, intrând puţin pe fb, nu aflu de ele când trebuie, dar şi pentru că, scuzată-mi fie lipsa de modestie, nu mai joc chiar la matineu, cu scrisul şi scriitura, şi nu mai am nevoie de confirmări. Deci, nici premii nu am, din aceşti patru ani. Gândul înfiinţării unei edituri, da, m-a bătut, când am constatat, o dată-n plus, că e al naibii de greu să publici carte, azi. Vorbesc din punctul de vedere al autorului. Că-ţi vine câteodată să zici că, mai bine, vindeai covrigi la colţ de stradă, decât să scrii cărţi. Dar, uite, dacă stau şi mă gândesc şi analizez, ceva tot am să mă laud acum. În ultimii patru ani, toate cărţile pe care le-am scris au fost cerute şi au ajuns în toată lumea. Japonia, SUA, India, Rusia, Republica Moldova, Canada, Turcia, Libia, Maroc, despre Europa şi despre toate coclaurile de la noi din ţară, nici nu mai vorbesc. Ba, şi în Indonezia, Candbogia şi Zanzibar, unde au ajuns nişte medici dedicaţi profesiei lor şi muncii cu omul, care mi-au solicitat nişte cărţi, inclusiv d-ale mele, au ajuns. În toate formatele posibile, tipărite, word, kindle. Desigur, în limba română doar, nu traduse. Deşi, că veni vorba, am promisiuni pentru traducerea romanelor “Cumpăna unei vieţi” şi “Trăind clipa” în spaniolă, portugheză, franceză. Profesional, la această întrebare, nu ştiu ce să mai zic. În plan personal, am învăţat să fac colivă şi borş. Chestii pe care, înainte, din cauze certe, nu le făceam niciodată. Mama se ocupa de astea. Acum, le fac eu. Şi, de când cu pandemia vieţii, am înţeles că, mereu, mereu, dincolo de tot şi de orice, oamenii sunt cei mai importanţi. Oamenii dragi, oamenii apropiaţi, oamenii de departe, oamenii buni, oamenii răi, oamenii serioşi, oamenii fără cuvânt, oamenii minunaţi, oamenii pigmei. Toţi oamenii. Toţi! Sunt mai importanţi decât orice. Şi, acum, dacă îmi vin copiii acasă, gata, scot cele mai bune farfurii, cele mai bune tacâmuri, cele mai bune feţe de masă. Nu mai ţin nimic pentru altă dată, nu mai ţin nimic de bun, nu mai las nicio clipă nepreţuită. Căci, unul mic şi-al dracu’, despre care cu toţii ştim puţine lucruri, e în stare să îngenuncheze o planetă. Ce înseamnă o faţă de masă bună şi nişte farfurii dintr-un porţelan mai altfel?

Arci:Ce cărţi ai mai publicat?

   Nina: În ăştia patru ani, am publicat, la editura Mythos şi sub egida Centrului Cultural Prahova, cele două volume ale romanului “Tango la geamandură”. Urmează – aşa au decis cei care au citit primul volum, să nu se termine povestea la al doilea – şi al treilea. Dar, deocamdată, încă mai scriu la el. Nu ştiu când o să fie gata. Şi, acum doi ani, la mare, mai mult în joacă, pe telefon, am început să scriu “Sărut în trei – poem interzis”. Habar nu am cum am reuşit. Eu, care stric telefoanele şi calculatoarele în draci, care fac prostii, care deranjez, fără să vreau, o lume, numai dacă pun mâna pe telefon, am scris, atunci, în vara aia, 80 de pagini de calculator. Fără să şterg, fără să stric, fără să încurc. Acasă, am scris şi n-am scris la cartea asta. Pentru că, timpul nu e tocmai prietenul meu. Dar, vara următoare, am continuat cu cea mai mare determinare. Acum, romanul “Sărut în trei”, primul volum, c-aşa a ieşit, aşa s-a întins povestea, pe două tomuri, e gata şi sunt pe cale să-l duc la tipar. Cum îmi place să zic, îl pregătesc de bal. Haine, pantofi, muzici, d-astea… Vremurile nebune pe care le traversăm mă tot opresc, mă tot ţin pe loc. Pesemne că, o vreme, lansările de carte, cu lume multă, cu îmbrăţişări, cu uitături ochi în ochi, ca până acum, or să fie doar un vis. Nici nu ştiam înainte de virusul ăsta ce bine ne era şi ce fericiţi, având atâtea libertăţi, eram.

Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre ele.

   Nina: “Tango la geamandură” este – mai ales, primul volum – o carte copleşitoare. O carte care – cel puţin, asta a fost intenţia mea – te pune pe gânduri, te buluceşte, te răvăşeşte. Sper că mi-a ieşit. Feliile de viaţă din acest roman au ca fundaţie nişte fapte reale. N-o să vorbesc decât despre bătrânul închis la spitalul de nebuni, fără să fie nebun, de către fiul care îşi dorea casa tatălui. Cumplit! Şi, în drumurile mele gazetăreşti, am întâlnit şi un astfel de fapt. Să ajungi şi să stai un timp la balamuc, printre nebuni, tu nefiind nebun, mi se pare crunt şi teribil şi de neimaginat! Numai că, se întâmplă. În viaţa asta, în lumea asta, e posibil orice imposibil. Personajele principale din “Trăind clipa”, fiind foarte îndrăgite, au migrat, pentru oarecare misiuni cetăţeneşti, dar şi pentru a echilibra cu povestea lor alte poveşti nebune – chiar şi la propriu – şi în “Tango la geamandură”. Aşa că, iubitorii de Cristi şi Cătălina Popa îi întâlnesc pe cei doi şi aici. Al doilea volum al tangoului e, în bună parte, un pamflet. Iau în balon lumea politică a zilelor noastre, goliciunea celor care ne conduc, urâţenia caracterelor lor, sforile pe care le trag ca să-şi atingă interesele.

Arci: Cum au fost primite de către cititori noile cărţi?

  Nina: Cred că au fost primite bine. N-aş îndrăzni să zic foarte bine. Asta, deşi, au venit şi tot vin semnale de la cei care citesc acest roman, că e supra-ultra-extra-forte. “Tango la geamandură” nu e o carte uşoară, nu e o carte care se citeşte într-o noapte sau într-o dimineaţă, la cafea. Şi nu e, am afirmat mereu, o carte pe care s-o citească şi s-o înţeleagă toată lumea. Dacă, de regulă, citeşti doar cărţi simpluţe, uşoare, siropoase, nu e cazul să-ţi pierzi timpul cu “Tango la geamandură”. Dacă nu ai deschidere şi determinare să treci la următorul nivel, “Tango la geamandură” nu e o alegere bună. E o carte şi grea, şi dătătoare de multe reflecţii.

Arci: În ultimii patru ani s-a schimbat ceva pe / în piaţa de carte? În bine, în mai puţin bine?

   Nina: În bine? Să se schimbe? Nu. Eu, cel puţin, nu ştiu să se fi făcut un aşa salt. Şi-am fost pe aici, pe planeta asta. Ba, dimpotrivă, aş zice. Traversăm o perioadă nu prea propice cărţii. Editurile, cu virusul lu’ peşte, au ridicat preţurile şi au redus numărul de exemplare ale unei cărţi. Tirajele sunt tot mai mici, iar cititorii, din câte se vede, tot mai puţini. Trebuie să-ţi spun un secret, Arci. Mi s-a întâmplat, tot luând legătura cu diverse edituri, pentru romanul nou, “Sărut în trei”, să mi se propună, deşi am plecat, în discuţie, de la un număr extrem de redus, adică, 100 de cărţi, să ajungem la 3000, la 5000 de exemplare, precizându-se că oricând, după ce se epuizează aceste stocuri, să re, re, reedităm romanul. Ceea ce m-a făcut să înţeleg că, da, “Sărut în trei” are potenţial şi editorii cu ochiul format văd şi simt asta.

Arci: Ce urmează? Ce poveşti? Ce planuri? Ce vise/visuri?

   Nina: Of, dacă-aş fi mai prietenă cu timpul ăsta ca să le înfăptuiesc pe toate… Căci, sincer vorbind, idei vin, proiecte sunt, poveşti stau gata să curgă din condei, ca laptele la foc. Trebuie să scriu al doilea volum la “Sărut în trei – poem interzis”. Şi al treilea la “Tango la geamandură”. Şi să mă întorc la “Rug pe rugă”, cartea trasă, din lipsă acută de timp, pe linie oarecum secundară, ca să nu zic moartă, la garaj. Eh, trebuie să adun, că mi s-a tot spus s-o fac, peripeţiile şi năzdrăvăniile mele de fată de la ţară şi de la oraş, în egală măsură, între două coperte. Cred că aş putea să numesc acea carte “Ghid de doreleală”, deşi i-am tot zis “Tratament pentru consti… conspi..”. A, macaronsurile. Macarons la prăvălie, unde am realizat, cu nişte oameni de excepţie, nişte interviuri minunate, ar putea fi altă carte. Şi, nu-ţi mai spun că, deja, am plăsmuit o altă poveste, al cărei şpil l-am aflat acum vreo doi, trei ani, la Sulina. Deci, ca şi celelalte romane ale mele, porneşte de la un fapt real, de la o întâmplare, de la o frază care m-a buimăcit. Şi se va numi, căci acţiunea se pretează, “Precum în cer.”.. Mai sunt nişte proiecte, aş zice de impact şi fabuloase, dar nu vorbesc despre ele acum. Şi visez, cu ochii deschişi, dar şi când mă potopeşte somnul, să stau pe malul mării, ca o scriitoare de succes ce sunt, şi să scriu. Să scriu neostoită, ore, multe ore în şir. Numai zbuciumul mării să-mi dea ritmul la visare.

Arci: Câteva cuvinte  pentru cititorii și echipa Literatura pe tocuri.

  Nina: Eu iubesc, şi tu ştii, Literatura pe tocuri. Uite, şi acum îmi venise să scriu cu literă mare tocuri. Asta pentru că, în sinea mea, cred că aşa ar trebui. Pentru decenţa voastră, pentru corectitudine, pentru promptitudine, pentru implicare, pentru ce şi cum sunteţi voi, toate fetele minunate de la Literatura pe tocuri. Şi, desigur, îi respect şi apreciez pe toţi cei care trec pragul Literaturii pe tocuri. Pe toţi cei care citesc şi care se dedau lecturii, de fapt. Le mulţumesc pentru că au astfel de îndeletniciri. Şi le spun, cu tărie, că cititul, cărţile, cuvântul scris, contează, ba, sunt adevărate comori. Indiferent cine e autorul care scrie o carte. Indiferent care e genul scriiturii. Indiferent care e tema abordată. Îmi vine în minte refrenul ăla cu ţara te vrea prost, de la Sarmalele reci. Păi, citind, stricăm ăstora care vor asta, ploile. Lor, celor care-şi dedică timp şi suflet cărţilor, le mulţumesc. Cum formulez adesea, infinit. Şi-ţi mulţumesc şi ţie, Arci, că te-ai gândit şi la mine, cu rubrica asta, Ce-aţi făcut în ultimii patru ani. De altfel, nu doar pentru asta. Ţie şi tuturor de la Literatura pe tocuri vă mulţumesc până la cer – şi înapoi – pentru tot şi pentru toate. Acestea fiind zise, pupici şi – cum scriam prin oracole – mai jos mă iscălesc!

Arci: Mulțumim Nina și succes în tot ce ți-ai propus!

Interviuri autori români

Nina Marcu FACEBOOK

Ce ai făcut în ultimii 4 ani? Interviu cu scriitoarea Nina Marcu