Chemarea focului de Adrienne Celt

Chemarea focului, de Adrienne Celt – Editura Rao – recenzie

Chemarea focului

Adrienne Celt

Invitation to a bonfire

Traducere: Liliana Pelice

Editura Rao, 2020

Număr pagini: 272

Chemarea focului de Adrienne Celt – thriller psihologic.

  “Adrienne Celt este câștigătoarea premiului O. Henry din anul 2016.  În anul 2015 a scris romanul The Daughters. Scurtele sale ficțiuni și eseuri au apărut în Esquire, The Kenyon Review, Zyzzyva, Țîn House, Electric Literature, Literary Hub și multe altele.  În calitate de caricaturist, benzile sale desenate au fost publicate de The Rumpus, The Toast, precum și pe site-ul sau săptămânal loveamongthelampreys.com.  Actualmente locuiește în Tucson.”

  “Chemarea focului spune povestea seducătoare a unui triunghi de dragoste periculos, inspirat de infama căsătorie a lui Nabokov. Autoarea construiește cu atenție firul acțiunii, inserând note de jurnal, scrisori și articole din ziare. Narațiunea este dominată de jurnalul lui Zoya, o tânără refugiată din Uniunea Sovietică, ce se găsește în peisajul bizar al unui internat de elită al fetelor din New Jersey. După ce și-a pierdut familia și casa, Zoya se luptă cu răutatea colegilor și cu paranoia despre spionii ruși.”

  “Un thriller psihologic tensionat și o remarcabilă analiză de personaj, ce se inspiră din căsătoria dintre Vera și Vladimir Nabokov”(Chicago Tribune).

Cred că afirmația este exagerată. Povestea este total diferită.

Dar să vorbim puțin despre personaje și carte.

  Cartea este scrisă cu părți intercalate din poveștile spuse, din perspectiva personajelor feminine, iar între  ele scurte epistole ale lui Lev Orlov către soția lui, sau declarații ale persoanelor date poliției.

   Părțile povestite de protagoniste mi s-au părut mai complexe, cu vise, sentimente, dorințe. Epistolele lui Lev sunt diferite, în funcție de locul și momentul de unde sunt trimise, uneori dispoziții date ca unei menajere și două, trei rânduri tandre, alteori o “jelanie” de dragoste și dor, dar oricare dintre ele denotă o continuă dependență de autoritatea și sentimentele celeilalte persoane și chiar de puterea ei.

  Zoia Andropova își povestește viața începând din Rusia, cum a rămas orfană, călătoria către America cu vaporul orfanilor, apoi viața la Școala Donne din New Jersey și în internatul select.

   La terminarea cursurilor rămâne angajată la sera școlii și cu toate că se înțelege bine cu ceilalți angajați este și acum hărțuită de elevele răsfaţate și bogate.

  Viața curge liniar și oarecum firesc până la sosirea ca profesor a scriitorului rus Lev Orlov, pe care ea îl citea și-l admira.

   Zoia va urmări din umbră comportarea lui și atitudinea față de elevele școlii, până în momentul când Lev o va aborda și între ei se va țese o poveste de dragoste tăinuită de ochii lumii și mai ales de ai soției  scriitorului,Vera.

   Vera este o ființă autoritară, puternică și inabordabilă. Născută într-o familie bogată din Rusia țaristă, dusese o viață privilegiată, iar la sosirea comuniștilor plecase cu tatăl ei în Franța.

 Acum, după moartea tatălui, mai avea apartamentul de la Paris și banii.

Este o ființă făcută să hotărască destine cu măiestria unui păpușar.

  Undeva în adolescență, la Moscova, la o adunare a pionierilor, drumurile ei și ale Zoiei se intersectaseră. Dar spre deosebire de Zoia,Vera, privea numai înainte lăsând în urmă trecutul cu întâmplările lui mai puțin plăcute.

  Îl cunoaște pe Lev și se căsătoresc, mai ales că simte în el un om slab pe care-l poate dirija, sfătui și conduce.

  Ea este cea care-i va corecta  manuscrisele, ștergând pasaje întregi, cea care ține legătura și negociază cu editorii, cea care practic îi dirijează toată viața.

  Deși la început Vera îl atrage prin frumusețe și chiar răceală, părând o ființă magică și de neatins, după căsătorie lucrurile se schimbă.

   Lev ajunge cumva să se simtă sufocat de stilul ei de autoritate și control, și deși o iubește are momente când vrea să se elibereze de sub jugul ei.

   Și totuși o iubește foarte mult, dar și el și Vera sunt doi oameni la care nu le e foarte bine nici separat, nici împreună. Amândoi vor să scape, dar hotărând că celălalt trebuie să dispară și fizic.

   Și tot amândorura, cea mai potrivită pentru rol li se pare Zoia, care aparent  este o ființă slabă și ușor de subjugat, fie din dragoste, fie din admirație sau dorință de putere.

Care va fi mai puternic Vera, Lev sau poate Zoia?

Ce planifică Lev?

Ce planuri ale Vera?

Ce va face până la urmă Zoia?

Sunt întrebări la care veți găsi răspuns citind cartea.

  Sinceră să fiu, deși am fost curioasă cu privire la personaje, acțiune și deznodământ, romanul nu “m-a prins”.

  Povestea este scrisă într-un stil greoi, obositor, întunecat pe alocuri, la fel ca în unele povești rusești. Un stil care devine dificil de citit și de parcurs.

  Dar asta nu înseamnă că vouă nu v-ar plăcea cartea, percepția romanului depinde de fiecare cititor.

Iată și câteva păreri avizate:

Un roman construit inteligent, despre dragoste, obsesie și răzbunare…O acțiune vicleană și…o proză singulară.”(Book Page)

Un stil magic și profund,animat cu detalii materializate într-un scris savuros.”(The Independent)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

5 COMMENTS

  1. Arci, ca de fiecare dată, o recenzie elocventă, cu toate aspectele, chiar și cu cele mai puțin plăcute. Dacă ar fi fost să urmez doar descrierile scurte ale publicației Chicago Tribune, aș fi fost tentată la maxim. Stilul greoi nu mă prinde nici pe mine.
    Felicitări pentru recenzie!

    • Multumesc Ro!Stii ca-mi plac cartile de la Rao dar asta mi s-a parut obositoare desi povestea este interesanta.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.