Chipurile lui Ahriman – Marius Albert Neguț – recenzie

Titlu: Chipurile lui Ahriman
Autor: Marius Albert Neguț
Editura Univers
Nr. pagini: 224

  L-am citit pe Marius Albert Neguț în 2016 când a apărut primul lui roman “Îngeri rătăciți” și am continuat cu celelalte pe care le-a publicat. Îmi place cum scrie, m-a surprins plăcut când a “cochetat” cu ideea unor cărți despre copilărie și tinerețe sau cu povești istorice, dar rămân la părerea mea inițială că cel mai bine i se potrivesc poveștile rupte din realitate. Și “Chipurile lui Ahriman“, ultimul roman al  lui Marius Albert Neguț mi-a întărit convingerea.

  Pe cât de rapid am citit-o, pentru că povestea curge firesc, cu multă acțiune și mult dialog, pe atât de dificil este să vorbești despre ea. Este o poveste dureroasă petrecută la “granița” dintre două lumi, cea dinainte de revoluție și cea de după, când de fapt prea puține lucruri s-au schimbat.

  Totul începe când un criminal pune pe jar poliția ucigând doar femei, mame de copii, cu situații dificile în familie. Polițiștii fac legătura între crime în momentul în care, analizând cazurile, își dau seama că este același mod de operare, că este vorba de femei care-și trăiesc viața fără să le pese de familie, neglijându-și copiii și mai ales abuzându-i.

   Așa cum se gândește vinovatul, care la rându-i a fost abuzat de mamă:

“M-ai transformat dintr-un băiețel slab și naiv într-un adult puternic, capabil să schimbe destine, șopti. Pedepsindu-mă continuu, disprețuindu-mă, umilindu-mă, ai stârpit din mine iubirea pe care ți-am purtat-o, lăsând în locul ei ura. Pentru prezent, ție îți mulțumesc și pe tine te blestem, dragă mamă!”

  Să vedem puțin personajele dramei, pentru că toate s-au întâlnit la un moment dat în copilărie.
Îl avem pe locotenentul Vlad Dragu, căruia i se încredințează cercetarea primei crime. Dragu a rămas orfan la 12 ani, a stat un timp la casa de copii unde a văzut și suportat orori inimaginabile. Cruzimea începea încă de la directorul instituției  până la educatori și la copii. Cel mai periculos era un băiat numit Manae, pe care-l va reîntâlni și mai târziu. Norocul lui este prietena și colega lui Irina, al cărei tată lucra la Securitate. Acesta încearcă întâi legal să-l ia pe Vlad, dar își dă seama că durează prea mult și copilul suferă. Așa că după o “discuție”  cu directorul orfelinatului îl ia acasă și-l crește ca pe copilul lui. Peste ani Dragu își va alege o meserie apropiată de cea a tatălui adoptiv și se va căsători cu iubita lui Irina. Sunt fericiți, deși Dragu mai are și acum uneori coșmaruri legate de orfelinat sau de oamenii din el. Mai ales că, în liceu fiind, îl mai întâlnise pe Manae, care acum teroriza oamenii și copiii. Acesta îl atacase, Dragu se blocase efectiv, dar îl salvase un tânăr, Luca, care îl pusese pe Manae la pământ, apoi dispăruse. Din păcate nu se mai întâlnise niciodată cu el, să-i mulțumească.

  Manae, conform firii și pornirilor lui ajunsese de câteva ori la închisoare, acum avea cu el un copil, o fetiță, pe care o folosea să cerșească și să-i facă bani, și de care se va dispensa, ca de un gunoi, încercând să scape de polițiști.

  Iar Luca care ajunsese să lucreze la Protecția Copilului era oripilat de cazurile pe care le vedea,  dar și de indiferența unor polițiști pe de-o parte și a colegilor lui pe de altă parte. Vedea cu durere și încrâncenare că cei chemați să ajute suflete nevinovate erau indiferenți și nepăsători și gândea:

“Ce folos să poți recunoaște RĂUL care copleșește lumea, dacă ești prea laș pentru a lupta împotriva lui? Ignorarea răului, sau, mai grav, conviețuirea cu el prin complacere, ce altceva poate semnifica decât că ești corupt, la rândul tău, până în măduva oaselor ? Da, poate că nu participi în mod direct la înfăptuirea lui, însă cu certitudine ești complice. Cum? Fiind pasiv și permițându-i să existe, cu speranța deșartă că nu te va afecta și pe tine.”

 Era pornit, ba chiar poți să zici că-i vâna pe părinții care-și neglijau copiii și cărora le păsa doar de propria persoană:

”Pe alei, se grăbeau spre ținte meschine oameni la fel de cenușii ca norii, oameni care- era sigur de asta – se plângeau neîntrerupt de orice. De trecut, de prezent, chiar și de viitor. Însă întotdeauna, pentru nemulțumirile care îi încercau erau de vină alții și tot de la alții așteptau rezolvarea acestora, când ar fi fost atât de ușor să își creeze un viitor mai bun avnd grijă de proprii copii.”

  Și o avem pe Irina, o lumină în viața lui Dragu, cea care îi spune o legendă din mitologia persană aflată de la profesorul ei de la facultate:

“Ormuzd, zeul suprem, fiul lui Zurvan, a făurit paradisul și pământul. Fratele lui geamăn Ahriman, care se hrănește cu întunericul nopții și se folosește de acesta pentru a induce frică în sufletele oamenilor, a creat răul. Între cei doi se duce o lupta continuă-primul generos, face bine, iar al doilea, malefic, se tot chinuie să-l distrugă sau, atunci când nu poate, să îl corupă măcar.”

   Și din păcate în loc să învețe din povețele înaintașilor:

“mulți oameni, prea mulți, se cred dumnezei, însă singurul moment în care sunt cu adevărat este acela când, iubindu-se creează viață!”

   Regretul Irinei era că nu putea avea copii.

  Cercetările crimelor îi aduc pe toți în aceiași arena. Au loc crime, urmăriri, arestări, victime în pericol, toate într-un ritm alert. Avem de toate: persoane care abuzează copii, uneori chiar din familie, medic care face ilegal transplanturi și trafic de organe, și e cumplit să vezi nepăsarea, cruzimea, ideea de a le fi doar lor bine, fără să le pese de victimele colaterale. Și totuși din toată cruzimea și urâțenia lumii răsare și o oază de speranță, pentru că mai sunt oameni ca Irina care-și deschide sufletul  și casa copiilor năpăstuiți de soartă și de semenii lor.

  Sigur că te vei întreba “cine este Ahriman “în poveste. Eu cred că sub “chipul lui Ahriman” se ascund mamele care – și abuzează copiii, medicii care fac trafic de organe, bătăuşii care se folosesc de copii pentru cerșit și alte scheme de câștig, cei de la orfelinate care în loc să-i educe și să-i apere pe copiii ajunși pe mâna lor îi chinuie, dar și lumea din jur: vecini, profesori, polițiști, angajați la primării, care întorc capul, indiferenți la chinul unor suflete nevinovate. Oricare dintre aceștia poate fi AHRIMAN.

   Pentru restul poveștii trebuie să citiți cartea, un roman reușit, o poveste de viață greu de uitat.

   Felicitări Marius Albert Neguț și mult succes în continuare!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti

Recenzii cărți