Codul lui Zoran de Corina Ozon-Editura Herg Benet-recenzie

Data apariției:aprilie 2018

Număr de pagini:240

,,Dacă ar vrea să uite ceva din viață, ar fi atât de multe, încât i-ar trebui vagoane pentru spațiul de arhivare. Vagoane de durere, umilință, bătăi, insulte, vagoane de jeg, mizerie și duhoare. Erau prea multe trăiri, nu putea fi acela sfârșitul!”   “Dacă anii ar putea fugi înapoi, să înghită zilele, care să desfășoare orele în minute, despicate în secunde, și dacă toate ar putea povesti, s-ar opri acolo, în apartamentul lui de la etajul șapte, unde nevastă-sa trebăluia prin bucătărie, iar aromele de mâncare gătită șerpuiau până în camera unde se auzea pe fundal televizorul. Pe covor erau împrăștiate piese de lego. Îl ajuta pe băiat să facă un oraș. O proiecție a orașului-junglă în care a rătăcit după aceea pe străzi ani la rând, o premoniție despre orașul-iad care l-a înghițit făcându-l captiv ca într-o închisoare. Orașul bolnav, plin de oameni care se târau, păduchioși, zdrențuiți, printre oameni grăbiți și pasivi. Orașul care nu l-a lăsat să moară când dormea ca un animal pe gurile aburinde de canal, iarna, dar nici nu l-a iubit când era lovit în coaste în timp ce dormea prin scara vreunui bloc. Orașul care a asistat la căderea lui pe scara valorilor umane, de la inginer electronist la stadiul de cerșetor, lovit, scuipat și alungat. Orașul-balenă, în burta căreia a găsit adăpost, a fost despăduchiat și a dormit la căldură, pe un pat. Orașul din care, dacă ar putea, ar fi ieșit demult; dar n-a avut destul curaj.”

   „Codul lui Zoran este o nouă reinventare literară reușită din partea curajoasei autoare a seriei Amanții. De data aceasta avem un roman de acțiune, cu accente de thriller, cu detalii construite impecabil – societăți secrete, relații complicate de familie, iubiri pierdute, vină, remușcare, regăsire… Orice ar scrie și indiferent care i-ar fi personajele, Corina Ozon nu își dezamăgește cititorii!“

(Cristina Nemerovschi)

    M-a intrigat titlul, dar și afirmația Corinei că a scris un roman polițist.

   Da este ”și” un roman polițist, dar ca la toate cărțile Corinei primează oamenii, destinul lor, capacitatea lor de-a trăi, de-a cădea și de-a se ridica, de a-și depăși condiția, și mai ales speranța și sentimentul că “se poate”.

  Personajele principale sunt urmărite de-a lungul vieții lor de la starea de normalitate, la decădere și apoi ridicarea lor la starea de oameni.

  Barbu a fost inginer electronist, cu un loc de muncă bun, o familie, soție, copil și totuși…

  Împrumută de la cămătari, acumulează datorii, jucând ca să câștige și să restituie banii, în final fugind pentru a nu-și pune familia în pericol. Abia mult mai târziu realizează că totul a pornit și din dorința de a-i oferi soției, altfel o ființă veșnic nemulțumită, tot ce credea el că își dorește:

“Cumva, de aici apăreau certurile dintre el și soție, lui i se părea că ea e prea programată și organizată, nu știa să se bucure de lucruri mici. Rigidă la propuneri neplănuite și negativistă când venea vorba de o schimbare. La ea totul trebuia știut dinainte cu detalii. Aici nu s-au potrivit, de aceea el s-a împrumutat de la cămătari, voia să-i ofere lucruri mari, ca să se bucure, să o vadă zâmbind mai des.”

   Barbu ajunge pe străzi, decade atât de mult încât nu-i vine să creadă, cunoaște o mulțime de oameni ai străzii, este exploatat și el ca și alții, de unii ce vin să le ia banii câștigați. Într-o zi, supărat pe viață și pe el însuși trece pe lângă un bloc unde o bătrână se lamenta văzând mizeria de la ghenă. Fără să gândească, Barbu, începe să adune gunoiul, să facă curat, să alinieze tomberoanele. Uluită femeia îi cere să aștepte să-l plătească. Se întoarce cu un bărbat în vârstă și el, și-i propun să facă curat la gunoi, în schimbul unui salariu și chiar îi permit să stea în cămăruță de la subsol. Ajutat de locatari, Barbu își mobilează micul spațiu, își cumpără haine, se îngrijește, redevine uman. Își organizează timpul astfel încât să-și facă treaba și să aibă răgaz și pentru el, pentru prietenia cu Zaharia, un alt om al străzii.

   Zaharia fusese un pictor de succes, cu serviciu și o logodnică, pictoriță și ea. Logodnica moare în accident și el, distrus, ajunge pe străzi. Ce nu spusese nimănui era povestea din spatele poveștii. În perioada când era debusolat de moartea logodnicei, cineva îi vede o pictură și-i dă de lucru pentru un ban în plus. Picta copii după tablouri și câștiga bani frumoși. Făcuse câteva, dar și-a dat seama că nu e “lucru curat”, așa că încearcă să renunțe. Dar este atacat și bătut cu sălbăticie, este salvat de un tip de la moarte, își pierde totuși piciorul și ajunge pe stradă, considerând că e cel mai bun loc unde să se ascundă. Acum era și el adăpostit într-o cămăruță la subsolul unui bloc vecin, primise chiar și un cărucior cu care se putea deplasa mai ușor. Venea la Barbu, care îl invita la masă și stăteau mult de vorbă. Zaharia  era o adevărată enciclopedie și citea enorm. În cămăruța lui erau stive de cărți, aruncate de oameni la gunoi și salvate de el sau Barbu.

  Într-o zi o doamna de la blocul lui Zaharia îi aduce lui Barbu un rând de haine ale răposatului ei soț.

   Costumul schimbă tot!!! Când îl probează Barbu găsește un bilet scris de-o femeie, semnat M, care-i dăduse întâlnire (proprietarului costumului) la o serată de caritate. Ceva îl îndeamnă să meargă, și-n ziua respectivă se gătește, îmbracă costumul, abia atunci observând că are pe el o insignă în formă de lebădă neagră. La recepție cunoaște o grămadă de lume, o lume total diferită, o lume a banilor. Este luat la ochi de un tip Valerian, dar femeia cu inițială M, Marta, îl scoate de-acolo și se vor împrieteni.

  Așa află Barbu că purta costumul omului pe care Marta îl iubise mulți ani necondiționat, un avocat pe nume Zoran. Marta și Zoran voiau să se căsătorească, relația cu soția lui fiind ca și inexistentă, dar intervenise moartea lui.

   Zoran împreună cu câțiva prieteni fondaseră o societate care lupta împotriva fărădelegilor. Din păcate organizația fusese infiltrată și Valerian preluase conducerea adunând în jurul lui oameni care complotau, comiteau cu ușurință și sânge rece asasinate și fapte reprobabile, folosind baza de date înființată de Zoran.

  Zoran și câțiva prieteni fideli și de totală încredere încercau să le contracareze acțiunile, el fiind ziua un avocat strălucit şi noaptea un justițiar modern.

   Așa îl cunoscuse și pe  Zaharia pe care el îl salvase când fusese bătut și care-l recunoscuse când începuse să locuiască în subsolul blocului. Se legase între ei o prietenie frumoasă și Zoran avea încredere în el.

  Barbu o cunoaște pe soția lui Zoran și află că fără să vrea avusese și ea partea ei de vină în moartea lui. Îi spune și Martei ce aflase:

“Lui Barbu îi era tot mai clar că lui Zoran îi plăcea să joace periculos, atât în viața personală cât și în cea sentimentală. Fusese într-adevăr un om interesant. Se gândea cum și dacă să-i spună Martei despre amestecul Doinei în moartea soțului ei. Până la urmă, avea dreptul să știe adevărul.”

  Marta îl ajută să-și găsească fiul, pe Dorin, care este student la jurnalistică și să-l întâlnească. Astfel Barbu reia relațiile cu el, având câteva discuții sincere și căutând să se cunoască:

“-De cine te ascundeai?

-Acum sunt sigur că de mine. Atunci credeam că de alții, care mi-au făcut rău. Dar eu am fost singurul vinovat, eu mi-am făcut rău, eu am lăsat răul să între în viața mea. Și am zis că mai bine plec, altfel v-ar fi afectat. Știu că nu am nicio scuză, nu vreau nimic de la tine. Mi-e suficient să știu că ești și să te văd.”

  Tot Marta îl pune în legătură cu Mario. Se implică și Zaharia, îi găsesc pe ceilalți doi prieteni care aveau lebede, așa găsesc codul ascuns de Zoran.

   Ce este codul? Ce se va întâmplă mai departe cu Barbu, Zaharia, Marta? Vor reuși să ajute la distrugerea rețelei? Vor descifra codul? Vor reuși să scape cu viață? Cum va fi relația lui Barbu cu fiul sau?

   Veți afla totul citind cartea.

   Este o carte foarte bine scrisă, densă, concentrată, fără lucruri inutile, în deja cunoscutul stil al Corinei Ozon.

   Un roman care te coboară în cele mai de jos abisuri, dar te și ridică până la cele mai înalte culmi.

   Și ce mi s-a părut foarte interesant sunt “eroii”. Ne obișnuisem în romane de gen ca “eroii”, personajele bune să fie mai ales polițiști sau detectivi. Dar aici cei  ce încearcă să învingă răul, cei cărora le pasă sunt niște oameni simpli cu o viață normală, care la un moment dat au ajuns pe treapta cea mai de jos a mizeriei umane, pentru ca mai apoi să aibă puterea să se ridice și s-o ia de la început. Exact ce scrisese tatăl lui Barbu în bilețel:

“Nu când îți este greu primeșți ajutor. Ci când vei ieși din greu.”

   Și mai ales speranța că oricine poate avea parte de-o nouă viață, un nou început, cum ne spune și Alexandru Voicescu despre romanul Corinei:

   „Citind-o pe Corina Ozon, uiți sensul cuvântului sfârșit; nu numai că nici nu știi când ai ajuns la finalul cărții, urmărind ițele întortocheate și captivante din destinele și aventurile personajelor, ci te și trezești pe negândite că tu, cititorule, poți avea oricând un nou început. Al tău. Acesta este în definitiv rolul artei: de a-ți impregna curajul de a merge mai departe.“

Cartea Codul lui Zoran de Corina Ozon poate fi comandată de pe site-ul Herg Benet

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii Cărţi Herg Benet