Continentul Pierdut –  O.G. Arion – recenzie

Titlu: Continentul pierdut

Autor: O.G. Arion

Editura: Up

Număr pagini: 694

   „Continentul pierdut” este al doilea volum din seria „Somnul Zeilor”. Dacă nu ați început această serie, vă recomand să o faceți. Vă veți delecta zilele răcoroase de toamnă cu câteva volume de fantezie pură, veți face o călătorie uimitoare într-o lume complet diferită de realitatea noastră, dar veți regăsi emoția descrisă minunat, iubirea, dar și tristețea, disperarea, dorința, așteptarea, speranța și toate simțirile de care o ființă umană este capabilă. Toate acestea într-un cadru medieval, cu iz tomnatic, așadar se va potrivi de minune cu anotimpul în care suntem. 

  Primul volum al seriei, „La marginea lumii” ne-a familiarizat cu spațiul și timpul, ne-a oferit coordonatele pe care este construită această serie. Am descoperit personaje puternice, regi și regine care duc lupte crâncene pentru asumarea și consolidarea puterii. Al doilea volum, „Continentul pierdut” pune reflectorul pe câteva personaje și le urmărește traseul, iar aici nu vorbim doar de traiectoria personajului în firul epic, ci și de confruntarea emoțională a personajelor cu propriile simțiri. 

  În acest volum, Aserthe, prințul Elandriei pleacă în căutarea unui ținut despre care hărțile vechi spuneau că este un continent pierdut (de aici și titlul acestui volum), Cascadia. Simbolul călătoriei reliefează căutarea sensului vieții, definirea locului între ceilalți, dar și menirea în lume. Aserthe nu pleacă singur în această aventură, ci împreună cu Philibert, prietenul său, Mazen (proaspăt ieșit din închisoare), dar și Oona, fiica Aneyei din neamu Narin, o fată care putea ghici viitorul în oasele lustruite, care simțea dacă cineva spunea adevărul sau nu, o fată iscusită în a prepara plantele astfel încât ele să devină, la nevoie, adevărate leacuri. Oona îl iubește pe Aserthe, dar știe că zeii i-au pregătit acestuia un alt destin. Cu toate acestea, se consideră privilegiată să-l însoțească pe prinț în călătoria sa. De alfel, veți descoperi pe parcursul lecturii faptul că fiecare personaj prezent în această călătorie are un rol esențial în echipă. 

  Oprirea în ținutul Dantell este un moment de mare încărcătură emoțională pentru Aserthe, dar mai ales pentru Oona, întrucât aici, prințul ar trebui să celebreze uniunea sa cu prințesa Diomira, căsătorie stabilită pentru menținerea unor avantaje politice. N-o să vă dezvălui ce se întâmplă aici, vă spun doar că în călătoria sa, prințul este susținut de către regele din Dantell și i se pune la dispoziție încă un membru pentru echipaj, dar și o corabie, împreună cu căpitanul Jury. Din acest punct, suspansul devine tot mai intens, nimic nu e simplu, mai ales în valurile tulburi ale mărilor, iar găsirea Cascadiei nu e nici pe departe finalul aventurii. 

  Personajele sunt puternic individualizate, dar dincolo de frîmântările lor interioare, dau dovadă de o forță nebănuită de a merge mai departe pentru scopul final al întregii echipe, dând dovadă de abilitatea de a acționa împreună, unitar, ca o singură ființă, însuflețiți de duhul speranței. 

  Firul epic se despletește în poveștile mai multor personaje, astfel cititorul capătă o imagine de ansamblu a poveștii. Urmărim, așadar, pe lângă povestea lui Aserthe, și parcursul lui Rokkas, dar și pe cel al prințului Blayne. Dacă Aserthe pleacă în călătoria definitorie a vieții sale, asta nu înseamnă că pentru cei rămași în Elandria, soarta este una netedă. Dimpotrivă, menținerea stării de pace devine una extrem de dificilă pentru Var Rokkas, aflat acum la conducerea Elandriei. Nici Blayne nu are un parcurs lin, acesta trece prin evenimente care-i pun viața în pericol. Despre toate acestea și nu numai, veți afla citind cartea. 

  Originalitatea autoarei O.G. Arion nu constă numai în construirea poveștii și a personajelor, a spațiului în care se desfășoară acțiunea, ci și în abilitatea de a lansa în mintea cititorului diverse ipoteze pe care acesta le transformă, în timpul lecturii în certitudini, pentru ca apoi să spargă zidul acesta al siguranței cu incredibile răsturnări de situație. De asemenea, descrierile mi-au plăcut foarte mult, mai ales tenta lor suavă și modul în care te plasează în atmosferă. 

  Cu siguranță, seria „Somnul zeilor” este una dintre cele mai bune serii fantasy pe care le-am citit, iar dincolo de suspans și de povestea care vă va captiva, există și o simbolistică bogată care merită studiată: simbolul călătoriei, simbolul ținutului pierdut și regăsit, simbolul corabiei care te duce spre necunoscut, etc. 

  Faptul că Aserthe, ajutat de echipa sa, ajunge în cele din urmă la continentul pierdut, reliefează ideea că îndeplinirea scopului scoate adesea la suprafață aspecte și pericole inedite. Așadar, lupta cu sine este una eternă, iar îndeplinirea unui obiectiv nu înseamnă armonie veșnică, ci doar trecerea spre un alt nivel. 

  Iată câteva citate:

„Mirosul ce se ridica deasupra tarabelor negustorilor de condimente, amestecat cu parfumul bețișoarelor ce ardeau pe micile altare aflate la orice colt de stradă și cu cel al florilor ce copleșiseră orașul, atârnând pe crengile curbate, a feresrele largi, în grădini ori împodobind coafurile extravagante ale femeilor era copleșitor.”

„-Yatis era nebună…

-Dar am iubit-o, Bert. Încă o mai iubesc. Și mi-am riscat viața pentru ea. Și sufletul, adăugă el aproape în șoaptă. M-a lăsat gol pe dinăuntru, ca o cochilie azvârlită de valuri pe nisip.”

„La ceasul al cincilea al dimineții un corb marthistis zburase peste turnurile Effului, aducând vestea că prințul avea să sosească în aceeași seară. Da, corbul se numea Ala și-i aparținea lui Philibert, cel care-l însoțise pe bravul lor print. Da, Rokkas aproape plânsese de bucurie.”

  Mai trebuie să adaug faptul că la finalul cărții găsiți și un glosar de termeni, așadar nici un aspect nu va rămâne neelucidat, dar povestea va continua, cu siguranță la fel de plină de suspans și în volumul următor, „Secretele nordului”.