După sfârșit de Clare Mackintosh

După sfârșit, de Clare Mackintosh – Editura Trei – prezentare

După sfârșit

Autor: Clare Mackintosh

Editura Trei 

Număr pagini: 496

Titlul original: After the End

Traducere: Mihaela Ionescu

Anul apariţiei: 2020

#1 Bestseller Sunday Times
De la autoarea bestsellerurilor Lasă-mă să mint şi Te văd

   Când Dylan se îmbolnăveşte grav, iar doctorii le cer să decidă în privinţa supravieţuirii lui, părinții săi, Max și Pip, nu pot cădea de acord. Pip crede că supraviețuirea cu orice preț este de neacceptat. Max caută cu înfrigurare un tratament nou pentru boala fiului. Nereuşind să găsească o soluţie comună, Max şi Pip ajung în cele din urmă la proces. Care va fi oare soarta lui Dylan?
O captivantă explorare a iubirii, căsniciei şi vieţii de părinte, noul roman al lui Clare Mackintosh este povestea unei familii care trece prin chinuri inimaginabile, dar în cele din urmă reuşeşte să găsească forţa de a merge mai departe. Pentru că uneori sfârşitul nu e decât un nou început.

O carte emoţionantă, fără sentimentalisme facile, care te va însoţi multă vreme.” – Sunday Mirror

Mackintosh descrie într-o manieră tulburătoare singurătatea, epuizarea şi speranţele părinţilor ai căror copii sunt bolnavi în stadiu terminal.” – Sunday Times

Un roman excelent scris, autentic şi plin de tandreţe. De când l-am terminat, mă tot gândesc la el.” – Liane Moriarty

O carte puternică despre suferinţă, iubire şi felul în care toate deciziile — mari şi mici — ne pot influenţa viaţa.” – Jill Santopolo, autoarea bestsellerului Mai presus de cuvinte (Trei, 2019)

   Clare Mackintosh a lucrat doisprezece ani în poliție, apoi a fost jurnalist independent și consultant social media. Este fondatoarea Festivalului de Literatură Chipping Norton şi patroana Silver Star Society, o organizație caritabilă care oferă asistență mamelor cu probleme în timpul sarcinii.
În 2006, Mackintosh a născut băieţi gemeni, iar unul dintre ei a făcut meningită, suferind leziuni cerebrale severe. Împreună cu soţul, a hotărât să-l deconecteze de la aparate. Ulterior, Mackintosh a născut din nou gemeni. În prezent, locuieşte cu soţul şi cei trei copii în Cotswolds.
De aceeaşi autoare, la Editura Trei au apărut Te las să pleci, Te văd şi Lasă-mă să mint. Cărţile ei au fost publicate în peste 40 de ţări şi s-au vândut în peste două milioane de exemplare.
Pentru mai multe informații, www.claremackintosh.com
www.facebook.com/ClareMackWrites şi Twitter @ClareMackint0sh.

Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Noutăți editoriale

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.