Enciclopedia spiridușilor – Heather Fawcett – Editura Nemira – recenzie

Titlu: Enciclopedia spiridușilor 

Titlu original: Emily Wilde’s Encyclopaedia of Faeries

Autor: Heather Fawcett

Traducător: Roxana Brînceanu

Editura: Nemira 

Colecție: Armada 

Nr. pagini: 370

An apariție: 2023

Gen: fantasy, romance

  O profesoară călătorește într-o mică localitate din nordul îndepărtat pentru a studia folclorul spiridușilor, dar în această aventură fantasy, plină de căldură și de farmec, descoperă magia, prietenia și dragostea.

  Îmi plac poveștile cu zâne, spiriduși și alte creaturi magice, așa că nu se putea să ratez tocmai cartea de față. Descrierea de pe coperta a IV-a a acționat asupra mea precum cântecul de sirenă, iar numeroasele păreri pozitive de pe Goodreads, m-au făcut să-mi doresc și mai abitir să aflu povestea din spatele titlului. Iar acum, după ce am citit-o, pot spune că a fost cu totul altfel decât mă așteptam.

  Ca să fiu sinceră, aceasta a fost o experiență de lectură puțin ciudată pentru mine. Mi s-a părut că este foarte bine scrisă și am apreciat modul în care autoarea a realizat intriga, că a încorporat o mulțime de basme populare despre spiriduși și alte creaturi supranaturale în narațiune, și, de asemenea, m-am bucurat că povestea are și o latură romantică. Cu toate acestea, acțiunea a decurs puțin mai lent pe alocuri, din cauza cantității prea mari de amănunte cu privire la experiențele academice și opiniile ştiinţifice ale protagonistei, care își condimentează jurnalul cu numeroase note de subsol academice despre domeniul driadologiei. De asemenea, nu m-a încântat prea mult nici faptul că perspectiva lui Emily a fost scrisă ca un jurnal sau că s-a folosit stilul epistolar la perspectiva lui Wendell, dar asta este o chestie total personală. Probabil că alt cititor va aprecia mai mult modul de relatare.

  Din fericire, povestea devine ceva mai interesantă după ce Wendell intră în scenă și începe să-și folosească farmecul personal pentru a-și atinge scopurile, iar Emily începe să-și revizuiască atitudinea, devine mai înclinată spre romantism, dar nu renunță la ironie pentru nimic în lume. Schimbul de replici acide, dar și momentele picante, aduc poveștii un plus de savoare.

,,- Mi-a fost dor de tine, Em, a zis. E ciudat să nu fii de cealaltă parte a coridorului, încruntându-te la mine.

  – Mă miră abilitatea ta de a-mi detecta încruntarea prin perete. Simţurile tale sunt ascuțite și în alte feluri? 

  Îl înţepam. Fac asta uneori. Cred că Bambleby îmi cunoaşte suspiciunile în privința lui.

  – Numai tu ai talentul de a te încrunta zgomotos. M-am întrebat adesea cum reușești.”

  Ceea ce m-a descumpănit pe mine a fost felul în care au fost creionate personajele. Mi s-au părut antipatice și n-au reușit să-mi transmită nicio emoție, motiv pentru care nu mi-a păsat suficient de ele. Poate că Emily Wilde este o savantă genială și o cercetătoare meticuloasă, totuși ea are o minte precum cristalele, tăioasă și rece, și un comportament ușor ostil. Nu știe să-și gestioneze emoțiile, are dificultăți în a-și face prieteni și nici nu se pricepe să comunice cu oamenii. Nu e de mirare că a reușit într-o săptămână să facă aproape un sat întreg să o urască.

 ,,Am simţit o împunsătură de nelinişte. La urma urmelor, era adevărat că nu le salvasem pe Lilja și Margret de dragul lor, ci pentru ştiinţă. Din această perspectivă nu aveau pentru ce să-mi mulțumească; în realitate, aveam la fel de multe motive să le mulțumesc pentru că se lăsaseră capturate, oferindu-mi ocazia să fiu martoră la bâlciul Celor Ascunși.“

  Wendell Bambleby, colegul și în același timp competitorul lui Emily, reușește să inspire o înclinare puternică spre antipatie, fără satisfacția unei dovezi practice care să susțină sentimentul. Este un bărbat fermecător, comunică lejer cu oamenii, dar este și arogant, egoist, egocentric, leneș și destul de înșelător. Emily are toate motivele să-i pună la îndoială caracterul.

 ,,Aveam de gând să-i dau în cap cu enciclopedia când avea să apară. Chiar era necesar să-mi aducă tot timpul aminte că aveam nevoie de el?”

  Acțiunea romanului este amplasată într-o istorie alternativă, la începutul anilor 1900, protagonistă fiind Emily Wilde, profesoară la Cambridge, care vrea să scrie prima enciclopedie dedicată spiridușilor. De nouă ani adună informații despre toate speciile cunoscute ale Poporului Fermecat și mai are un singur capitol de scris, despre o specie enigmatică de spiriduși numită „Cei Ascunși“. De asemenea, ea este interesată de spiridușii curteni, adică acei spiriduşi are adoptă o înfăţişare aproape umană. Cercetările o poartă în Ljosland, cea mai izolată dintre țările scandinave, o insulă situată în mările nestăpânite ale Norvegiei, a cărei coastă nordică atinge Cercul Polar.

  Din nefericire, rivalul ei academic, fermecătorul Wendell Brambleby, își face și el prezența în sărăcăciosul sat Hrafnsvik, pe motiv că vrea să o ajute  în munca de documentare. Însă, pe măsură ce zilele trec, Emily își dă seama că Wendell îi pune în pericol legătura pe care a stabilit-o cu Cei Ascunși. Ba mai mult, ea are suspiciuni că ,,blestematul de Brambleby” nu este om, că face parte din aristocrația spiridușilor. Să fie oare adevărat? Cine este, de fapt, Wendell și ce își dorește cu adevărat? A fost exilat din lumea lui? Ce sentimente are el pentru Emily? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

  ,,Bineînţeles că voiam să mă mărit cu Wendell. Asta era cel mai enervant în toată povestea, faptul că sentimentele mele conspirau împotriva rațiunii. N-o să mint spunând că dorinţa mea era pur romantică, fiindcă nu mă puteam abține să nu-mi închipui ce impresie am face la Cambridge – în pofida controverselor, Wendell Bambleby era totuşi un savant celebru și, da, am fi fost cu adevărat o echipă de temut. Mă îndoiesc că va mai trebui să mă îngrijorez vreodată de asigurarea fondurilor pentru următoarele cercetări pe teren, nici că voi fi trecută cu vederea când venea vorba de invitațiile la conferințe.” 

Cartea Enciclopedia spiridușilor este disponibilă pentru comandă pe cartepedia.ro