Cuvântul scris, ca formă de vindecare. Mica librărie de pe Sena, de Nina George – recenzie

 Mica librărie de pe Sena

Autor: Nina George

Editura: Litera

Colecția: Blue Moon

Număr pagini: 320

Anul: 2019

   Mica librărie de pe Sena de Nina George – Cuvântul scris, ca formă de vindecare.

   Te-ai întrebat vreodată care este rolul real al cărților pe care tu alegi le citești? Dincolo de îmbogățirea culturală, dincolo de cantitatea de informație pe care o absorbi, primești și altceva… ceva mult mai prețios… e acel sentiment că te-ai regăsit între rânduri, că povestea e – într-o oarecare măsură – și despre tine. Te bucuri că ai ales cartea – deşi, cel mai probabil ai ales-o după criterii impregnate de către circumstanțele exterioare – dar te consideri privilegiat pentru că ai citit o poveste care a descris atât de bine câteva trăiri sau experiențe ale tale… despre care – cu siguranță – nu ai povestit nimănui.

   La prima vedere, „Mica librărie de pe Sena” este despre cărți și despre modul subtil în care acestea pot influența viața cuiva, însă la o analiză mai profundă, descoperim că această carte este o adevărată alegorie impregnată de concepte filozofice despre condiția umană, despre sensul existenței noastre.

   Nina George s-a născut în Bielefeld, Germania. Cărțile sale au fost traduse în peste 37 de limbi, însă a devenit celebră pentru romanul său „Mica librărie de pe Sena”, un bestseller international care a ajuns într-un timp foarte scurt la inimile cititorilor.

   Din ce elemente ar trebui să se alcătuiască o carte pentru a deveni bestseller international? Ei bine, se pare că fiecare scriitor mizează pe respectarea regulilor tehnice de compoziție și structură, însă dincolo de aceste șabloane, harul e cel care face diferența… iar Nina George este – din acest punct de vedere – o privilegiată. Armonioasa cale prin care ea aduce câteva personaje împreună pentru a definitiva morala unei povești despre om și căutările sale de sine, relevă un talent nativ senzațional și asta mă duce cu gândul la milioanele de exemplare de cărți vândute, semnate de Nina George. Astăzi, a scrie nu mai este o provocare… nici măcar a publica nu mai e atât de dificil… esenţial este să folosești toate armele din dotare pentru a capta cititorul cu ceva inedit, iar Nina George reușește acest lucru.

   Așadar… ce poate fi mai romantic și mai misterios decât o mica librărie de pe Sena?! Ei bine, se pare că cele mai minunate povești încep în locuri aparent simple. De acolo, magia se extinde și spre alte personaje care duc vieți diferite, în circumstanțe diferite și cu frământări diferite… însă Nina George demonstrează că dincolo de a fi diferit, suntem cu toții niște ființe în căutarea adevăratului sine.

   Am știut dintotdeauna că librăriile sunt locuri magice. Cine crede că acestea sunt doar spații de comercializare a cărților, se înșeală… librăriile sunt, așa cum relevă și Nina George în această carte, adevărate farmacii pentru suflet.

   Personajul principal, un librar cu un nume atât de expresiv: „Monsieur Perdu”, este recunoscut pentru abilitatea excepțională cu care vindecă sufletele celor care vin și își dezvălui frământările. În ciuda acestei iscusite meserii de a vindeca sufletele celorlalți prin cărți, Monsieur Perdu este devorat interior de pierdere în dragoste. Durerea sa capătă dimensiuni magistrale, la un moment dat al lecturii cititorul ar putea crede că ființa iubită a personajului a părăsit planul fizic, însă nu este deloc astfel. Manon, iubita lui Perdu, rațiunea sa de a trăi, l-a părăsit pentru un alt bărbat, lăsându-I o scrisoare pe care acesta nu are curajul să o deschidă nici după douăzeci de ani de zile. 

   Rareori mi-a fost dat să întâlnesc într-un roman simbolul cuvântului scris ca modalitate de vindecare a sufletului. Ocupația lui Perdu – aceea de a asculta și de a oferi exact cartea de care sufletul îndurerat are nevoie – nu face altceva decât să îi intensifice suferința proprie. Perdu vindecă, împovărându-se, pe lângă durerea sa, cu durerile altora. Aceștia, la rândul lor, se eliberează de durere prin cuvântul scris, regăsit în acest roman ca simbol al purificării, al eliberării și al conștientizării sensului existenței.

Farmacistul sufletelor, librarul vindecător prin cuvânt, se izolează de mediul exterior, în speranța de a se uita pe sine, ajutându-I pe ceilalți. Odată cu uitarea de sine, Perdu nu se așteaptă să scape de durere, ci trăiește fiecare clipă ca și cum ar fi o pedeapsă. Fiecare zi e o nouă oportunitate de a retrăi clipele alături de Manon.

   La un moment dat, viața îi scoate în cale lui Perdu o femeie cu o mare putere de atracție, o femeie frumoasă, pe care – cu siguranță – ar fi iubit-o, dacă nu ar fi avut fantomele trecutului înfipte în spate ca niște cuțite. Astfel, în ciuda faptului că atracția care se instalase era reciprocă, Perdu nu vrea să își permit să iubească din nou, lăsând trecutul să îl chinuie.

   Acest perpetuu chin culminează în mod neașteptat cu o decizie impulsivă a lui Perdu.  Contrar vieții liniare, în care îi lăsa suferinței posibilitatea de a-l devora, Perdu decide să-și schimbe complet existența. Este o decizie care dă peste cap firul epic de până în acel moment. Perdu pleacă, ridică ancora și se aventurează în largul mării, făcând primul lucru nebunesc din viața sa. Este momentul în care realizează un lucru esenţial:

„Cărțile pot face multe, dar nu chiar totul. Lucrurile cele mai importante trebuie trăite. Nu citite. Trebuie să-mi…trăiesc cartea.”

   Așadar, după ce a vindecat mii de suflete în farmacia sa literară, Perdu constată că pentru el, vindecarea nu poate veni dintr-o carte, ci din înfruntarea cu claritate și sinceritate a adevărului.

   Călătoria sa – simbol al trezirii și al curajului de a înfrunta vicisitudinile vieții – nu este una anostă și nicidecum liniară precum ultimii douăzeci de ani pe care i-a trăit în chin. Împreună cu  domnul Jordan, un scriitor chinuit de cea mai cumplită boală – blocajul scriitorului – și de un bucătar Italian care suferă din dragoste, cei trei pornesc o călătorie inițiatică, una în care valorile mărețe pentru care suferiseră până atunci pălesc în fața puterii infinitezimalului. Puterea lucrurilor simple se dovedește a fi una cu mult peste așteptările lor. Fără a fi experți în navigație, fără suficientă hrană, cei trei pornesc în călătoria descoperirii de sine – una plină de aventuri (ocazie cu care gustăm din umorul de bună calitate a autoarei). Desigur, nu lipsesc cărțile din această mare aventură.

Patru sunt temele majore pe care eu le-am detectat în acest roman:

• lupta cu trecutul. Este o luptă extrem de grea, o dependență care împiedică trăirea în prezent. Perdu – pentru douăzeci de ani în care nu o mai are pe Manon – nu mai are propria viață. Tot ceea ce face/spune/citește/mănâncă/crede… totul se raportează inevitabil, la un trecut care nu vrea să îl elibereze.
• uitarea de sine. Obsesia pentru celălalt duce la uitarea de sine. Perdu nu mai știe care este sensul existenței sale pentru că el și-a anulat propria ființă, propria identitate. El nu-și mai cunoaște esența, nu mai consideră ca are valoare existențială fără Manon.
• iubirea ca esență a vieții. Totul pleacă de la iubire. Iubirea este – așa cum aflăm și din această carte – esența vieții. De la ea avem euforia, pasiunea, fluturii în stomac, starea aceea unică de îndrăgostire… și lipsa ei determină dezamăgire, disperare, lipsă de respect de sine.
• curajul de a iniția propria călătorie spre sine. Nimic nu este întâmplător în această existență… de la cartea pe care un librar ne-o recomandă să o citim, până la cele mai impulsive călătorii… totul este un scenariu prestabilit din care noi să avem posibilitatea să pornim cu brio în drumul spre noi înșine.

   Personaje. Chiar dacă personajul principal este Perdu, în această alegorie a căutării sensului vieții, apar personaje oglinzi, menite să evidențieze trăsăturile librarului. În sens mai profund, fiecare personaj pare să fie o piesă din marele puzzle al caracterului uman actual, plin de frământări și aflat într-o perpetuă căutare de sine.

   Cuneo, bucătar italian, este simbolul bărbatului rănit de propriile slăbiciuni. Acesta suferă din dragoste, dar nu are curajul de a-și spune punctul de vedere. În esență, coordonata comună celor trei bărbați (Perdu, Cuneo și Jordan) este, la un moment dat al existenței, lipsa curajului și abandonul în fața circumstanțelor vieții. Cuneo are farmecul specific Italian, gătește extraordinar (de altfel, la finalul cărții avem un capitol cu rețete experimentate de cei trei și vă invit chiar să gătiți, însă nu uitați să adăugați ingredientul esenţial: pasiunea!). Pentru el, călătoria este oportunitatea de a experimenta el însuși necunoscutul, dar și de a învăța din experiențele celorlalți.

   Jordan. Trăiește drama scriitorului aflat în blocaj. Cu alte cuvinte, muza sa s-a făcut nevăzută, din motive necunoscute. Pentru el, călătoria aceasta este o oportunitate de a se privi în interior și de a lăsa sursa inspirației să curgă în mod natural. Drama lui Jordan, incapacitatea sa temporară de a scrie, rezidă din așteptările sale de a face față prestigiului, de a da bine în ochii celorlalți prin scrierile sale strălucite.

   Firul epic are o simplitate și o naturalețe pe care numai un povestitor iscusit l-a putut născoci. Acțiunea e fluidă, deşi curge destul de lent în prima parte. Cu toate acestea, există suficiente elemente care să țină cititorul lipit iremediabil de carte. Suferința lui Perdu apare ca o axă ascendentă, căptușită cu gânduri, întrebări retorice, lamentări, dar toate acestea sunt elemente care nasc așteptările unei inevitabile descoperiri a adevărului despre iubita care l-a părăsit.

   Finalul. Dacă vă așteptați să vi-l descriu în detalii fine, vă înșelați. Pot doar să vă spun că pista pe care ne-o induce până la un moment dat autoarea, se va dovedi falsă. Va avea loc o răsturnare de situație, un final neașteptat, unul la care – cu siguranță se vor vărsa lacrimi. Unele lacrimi vor fi de tristețe, altele de bucurie… iar dincolo de toate acestea, dacă Perdu va citi sau nu scrisoarea… vă invit să descoperiți singuri.

   În calitate de cititor, dar și în calitate de librar, vă spun că această carte poate vindeca. La finalul cărții, domnul Perdu a lăsat chiar și un capitol cu recomandări de titluri în diverse cazuri de boli ale sufletului.

   Recomand cartea celor care suferă/au suferit din dragoste, celor care se află în „blocajul scriitorului”, celor aflați în mijlocul unor incertitudini sufletești și… de ce nu, chiar ție, celui care acum ai terminat de citit această recenzie!

Iată câtea citate:

„În viață nu se pune problema de corect sau greșit.”

„Perdu înota în fiecare dimineață, înainte să se așeze arșița și în fiecare seară, cu puțin timp înainte de apus. Descoperise că aceasta era pentru el singura cale să spele durerea din interior. Să o lase să curgă. Bucată cu bucată.”

„Necazul din dragoste este ca doliul. Pentru că mori și tu, pentru că viitorul tău moare și tu odată cu el… și timpul durerii? Chiar există, doar că durează îngrozitor de mult.”

Cartea Mica librărie de pe Sena de Nina George o găsiţi pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi