S-a întâmplat într-un oraș mic din patria lui Hitler.

hotul-de-carti

Hoțul de cărți, de Markus Zusak-Curaj mai presus de cuvinte

Editura RAO, 2014

Titlu original: The Book Thief (2005)

Traducere de Adelina I. Vasiliu

Număr de pagini: 571

Curaj mai presus de cuvinte

   Atâtea povești despre Germania nazistă citite, însă nici una la nivelul celei prezentate în Hoțul de cărți, de către un autor australian, a cărui mamă a trăit ororile celui de-Al Doilea Război Mondial. Și surpriza a fost cu atât mai plăcută, când am descoperit vocea autorului: Moartea. Ca narator subiectiv și ca personaj. Ca martor omniprezent și tăcut printre celelalte personaje. Ca eliberare a celor fără de speranță.

O frântură de adevăr. Nu am seceră sau coasă. Nu port decât o mantie neagră cu glugă atunci când e frig. Și nu am acele trăsături faciale de schelet, cu care vă place să mă catalogați de la distanță. Vreți să știți cum arăt cu adevărat? O să vă ajut. Găsiți-vă o oglindă cât timp continui.

   Interesantă la acest roman este și structura: cele zece părți sunt prefațate de câteva explicații. Dacă textul ar fi dramatic, le-aș spune didascalii, mai exact, prezentarea cadrului și a personajelor, lucru repetat și la începutul unor capitole, cu scopul de a anunța evenimentele. Aleg la întâmplare un exemplu:

PARTEA A ȘASEA

PURTĂTORUL DE VISE

în rolurile principale:

jurnalul morții – omul de zăpadă – treisprezece cadouri – următoarea carte – coșmarul unui cadavru evreu – un cer de ziare – un vizitator – un schmunzeller – și un ultim sărut pe obraji otrăviți

    Aproape mi-au amorțit degetele pe tastatură așteptând să le comunic ce să scrie ca rezumat. Ceea ce pare cel mai ușor se dovedește în cazul de față cel mai greu; toate evenimentele sunt importante, pe care să îl treci în plan secund?

    Naratorul urmărește povestea lui Liesel Meminger, o copilă de 12 ani, adusă de către mama sa în casa lui Hans și a Rosei Hubermann, care îi vor deveni părinți adoptivi. Pe drumul spre München, îl vede murind pe fratele ei de șase ani, episod care îi va provoca numeroase coșmaruri. La înmormântarea acestuia, Liesel va fura prima carte: Manualui groparului. Viața în noua casă este foarte grea, Rosa fiind violentă și mâncarea puțină. Singura alinare o reprezintă nopțile petrecute în compania tatălui, care o învață să citească din cartea furată. Războiul este trăit și aici, pe strada sărăcăcioasă Himmel, peste tot tronând imaginea lui Adolf Hitler. Familia Hubermann ascunde în pivniță un evreu, Max Vanderburg, de care îi leagă un profund atașament. În timpul bombardamentelor din 1943, Liesel rămâne din nou orfană și își pierde și cel mai bun prieten. Finalul regăsește o Liesel bătrână, împlinită, împăcată la vederea personajului-narator: Moartea.

    Portretele personajelor sunt realizate cu măiestrie, pictate parcă de o mână experimentată și sigură pe ea. Rosa avea puțin peste un metru și jumătate și își purta lațele castanii-cenușii ale părului elastic prinse într-un coc, gura de carton și aspect de șifonier […] Gătea cumplit. Poseda abilitatea unică de a scoate din sărite aproape pe oricine întâlnea. Dar chiar o iubea pe Liesel Meminger.Modalitatea de a o arăta se întâmpla să fie însă ciudată. Însemna să o atingă cu o lingură de lemn și să o ocărască la intervale variabile. Hans are ochi încântători de argint, un evreu care defila spre lagărul din Dachau, ochii de culoarea agoniei, Iar Max, părul ca penele și ochii apoși.

    În loc de concluzie, redau un pasaj din roman, pentru a te convinge, iubite cititor, de valoare incontestabilă a cărții.

S-a întâmplat într-un oraș mic din patria lui Hitler.

Șuvoiul suferinței era încă pompat bine mersi și o părticică din el ajunsese acum în oraș.

Evreii erau puși să mărșăluiască la periferia Münchenului și, cumva, o adolescentă făcu inimaginabilul, se strecură și merse pe lângă ei. Când soldații au îndepărtat-o cu forța și au dat cu ea de pământ, fata s-a ridicat și a continuat. […]

Doamne, erau atât de mulți!

Atât de multe perechi de ochi muribunzi și picioare sleite!

Liesel căută printre ele și nu a fost neapărat o recunoaștere a trăsăturilor faciale ce l-a dat de gol pe Max Vandenburg. […] Hoțul de cărți păși în stradă. Niciodată mișcarea nu fusese o asemenea povară. Niciodată inima nu îi fusese atât de hotărâtă și de mare ca acum în pieptul adolescentin. […]

Liesel uită cu totul de mulțime și intră în marea de evrei, printre ei până îl apucă de braț cu mâna stângă.

–Sunt aici, Max, zise ea din nou, sunt aici.

 

Review overview
5
***Andreea Oana Duduman-(Andreea D)***Soție, mamă a trei fete superbe, profesor de limba și literatura română, cu un viciu fără leac: cititul. Când am o carte bună în mână, uit de cotidian. Sunt o persoană practică, cu simțul umorului, însă nu foarte sociabilă; vorbesc doar dacă am ceva de spus. Empatică, iubesc oamenii și mă impresionează poveștile lor. Nu de puține ori mi le-am imaginat subiecte ale unor romane celebre. Respir literatură, eman literatură pe tocuri, pe platforme, în balerini sau în opinci; viața toată e literatură, trebuie doar să observi... .

7 COMMENTS

  1. Felicitari pentru prezentare. Am tot citit despre aceasta carte, si am vazut ca are recomandari bune, insa am inca o retinere in ceea ce o priveste. Nu sunt tocmai sigura ca este o carte care sa-mi capteze interesul.

  2. Ma bucur ca ți-a plăcut. Eu am abandonat-o după 100 de pagini. Cred ca nu am fost în dispoziția necesara. Poate alta data!
    Felicitări

  3. De ceva timp o urmaresc, dar nu am apucat sa o achizitionez. 🙁
    Felicitari pentru recenzie! locco_smiley_10

  4. O carte de care tot am auzit cat de buna este si ca merita citita. Cu toate acestea eu totusi ezit sa o iau. Clar este interesanta iar subiectul este unul captivant. Dar eu tot in dubii stau.

  5. Felicitări! Am citit cartea și nu pot să zic decât că e emoționantă și extrem de profundă 😀

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.