Interviu cu Dana Nichițelea - Autori români

Interviu cu Dana Nichițelea – Autori români

Memento Mori –  poveste de Dana Nichițelea.

1. Cine este Dana Nichițelea omul și cum a devenit autor?

  D.N: Încă nu m-am obișnuit cu titulatura de autor sau scriitor, considerând această carte pe care am publicat-o ca pe un hobby care a luat naștere într-un moment în care, mai mult în glumă decât în serios, m-am decis să trimit Editurii HeyDay Books câteva materiale. Mi-a plăcut întotdeauna să scriu, este o manieră prin care reușesc să îmi pun în ordine gândurile și să întrevăd și alte posibilități la evenimentele care mă înconjoară și cărora de multe ori, le-aș schimba cursul. Din păcate, nu scriu atât de des pe cât mi-ar plăcea. M-am bucurat teribil să văd aprecierile venite din partea cititorilor, într-o combinație ciudată de surprindere și încântare, motiv care m-a impulsionat oarecum, să lucrez la o a doua carte. De data aceasta va fi vorba de un roman thriller-fiction, pe care sper să îl pot finaliza anul acesta.

  Despre mine, pot să vă spun că am aproape 35 de ani, locuiesc în Bacău și sunt mama unei puștoaice extrem de simpatică, inteligentă și sarcastică, în vârstă de 8 ani. Din punct de vedere profesional, mi-am axat atenția către aprofundarea studiilor pe latura serviciilor sociale ce vizează categoriile speciale de beneficiari. În paralel, aleg să mă implic în proiecte dedicate laturii psiho-sociale, fie din aria marketing-ului sau a publicității, pe care le lucrez, individual de acasă, sau împreună cu persoane cu care îmi este ușor să colaborez. Ca și hobby-uri, îmi place să citesc. Recunosc, chiar mai mult decât să scriu. În funcție de timpul de care dispun, mă relaxează să urmăresc filme, mini-seriale și diverse documentare. Desfășor cât mai multe activități posibile cu familia, atât acasă cât și în aer liber (plimbări, activități sportive, cinema, teatru, sau lenevit în diminețile de weekend la terase, unde ne savurăm cafeaua). Din când în când, îmi place să mă refugiez împreună cu un număr restrâns de prieteni la pensiuni sau cabane ceva mai retrase, unde să ne detașăm și încărcăm bateriile. Sunt o persoană sociabilă, dar cu o personalitate introvertită, în esență, motiv pentru care, cel mai confortabil mă simt desfășurând activități acasă, în spațiul personal.

2. Cum a luat naștere” Povestea funcționarului care a devenit curier”?

  D.N: Brusc, dacă pot spune asta. Aveam strânsă o colecție de mai multe povestiri, scrise în ultimii ani, pe care nu intenționam neapărat să le public. Jonglasem cu ideea, dar nu o vedeam concretinzandu-se. Într-un acces de inconștiență și considerând că nu am nimic de pierdut, am trimis în cursul anului trecut editurii HeyDay Books, câteva dintre aceste povestiri. Ulterior, săptămâni mai târziu am primit un răspuns plin de entuziasm despre posibilitatea de a colabora. M-am lăsat dusă de val și astfel, în februarie anul acesta, am lansat cartea, împreună cu lansarea oficială în Bacău a editurii menționate.

  Am selectat pentru această carte 20 de povestiri, fracțiuni de viață, în care cred că majoritatea dintre noi ne putem regăsi. Le-am scris din perspective diferite, permițând personajelor principale să nu fie limitate de timp sau de spațiu, sex sau vârstă. Am încercat să jonglez, într-o maniera detașată, cu întâmplări inspirate dintr-o realitate adesea inconfortabilă, condimentate cu sarcasm sau cinism, menite să evidențieze faptul că adesea nu putem schimba finalul, deși uneori îl putem intui. Am conturat personalitatea omului adesea împins la limită. Omul care nu știe de ce este capabil până nu se află constrâns de situație și care, de cele mai multe ori simte că nu are sens să se împotrivească cursului evenimentelor care se succed. Astfel rămâne cumva, prins la limita dintre confuzie și acceptare, dintre dorință și eșec. Un eșec complet asumat atunci când situația nu îi mai permite să lupte.

  Titlul cărții este dat de una dintre cele 20 de povestiri. Am considerat că este de impact datorită capacității pe care o are de a evidenția umilirea treptată și abuzul emoțional crescând la care personajul principal este supus, până viață lui ia o întorsătură ciudată. Într-o lume inechitabilă, plină de contexte nefavorabile, omul nevoit să facă tot ce este necesar pentru a face față piedicilor zilnice, se pierde tot mai mult pe sine, uneori până la atingerea pragului maxim al propriei depersonalizări. Fie că este vorba de funcționarul supus regulilor rigide ale instituțiilor cu regim învechit, care îl frustrează și îl fac să își piardă încrederea în forțele proprii, până la corporatisul care se străduiește ani de zile să prindă un proiect-minune care să-l propulseze pe scară ierarhică, sau la persoana aflată în etate, a cărei viață este plină de regrete și dezamăgiri îngrămadite într-o cutie a amintirilor, fiecare dintre noi ne luptăm zilnic cu sute de gânduri negre pe care le ascundem, de cele mai multe ori în spatele unui zâmbet resemnat, menit să ne ferească de alte complicații. Puteam, într-adevăr să îl numesc corporatist în loc de funcționar, dar întâmplarea face ca în această etapă a vieții să mă aflu de partea baricadei bugetare, după ce am oscilat, ca mulți dintre noi, între ambele tabere…

3. Ce citești? Proză sau poezie?

  D.N: Obișnuiesc rar să citesc poezie și în general se întâmplă să fac acest lucru involuntar. Cel mai adesea reușește să îmi capteze atenția câteva versuri regăsite din întâmplare și să mă atragă ideea respectivă, să-mi imprime o anumită stare de spirit cu care să rezonez. Recunosc că acelea sunt și momentele în care mi se face poftă să dau curs scrierii a câtorva versuri, pe care cel mai adesea le păstrez pentru mine. Proza m-a atras mai mult dintotdeauna și cred că o zi în care nu reușești să aloci măcar câteva minute lecturării a câtorva pagini, este, într-un fel, o zi pierdută.

4. Preferi clasicii sau autorii contemporani? Ne dai un nume?

  D.N: Am citit o bună parte din romanele clasice renumite, când mă aflam în perioada liceului și a primilor ani de facultate. Obișnuiam să citesc multe romane scrise de scriitori ruși sau francezi, cu care, recunosc, nu mai am atât de multă răbdare în prezent. Mi-a devenit dificil să rezonez cu acest tip de scriere și cu transpunerea în lumi și contexte de mult „apuse”, chiar daca esență trăirilor rămâne neschimbată. Partea ironică în ceea ce privește stilul literar clasic constă în faptul că, cel mai adesea este citit la vârste fragede, când nu deținem capacitatea de a procesa toate gândurile și emoțiile transmise și resimțim nevoia să le reluăm într-o perioadă mai înaintată a vieții noastre, după ce experiența ne-a învățat să ne raportăm altfel la viață și umanitate.

  Din scriitorii secolului 20, mereu m-au atras romanele lui John Steinbeck, Boris Vian, Isaac Asimov, Agatha Christie etc, oscilând adesea între drama cutremurătoare, crima neînțeleasă și transpunerea abusurda sau SF a unei întâmplări sau construcții imaginare. Întotdeauna am preferat lecturile ceva mai sumbre, intense, cele care te mențin într-o stare de tensiune și cu un final incert sau interpretabil. Lecturile care îți pun la îndoială credințele și îți activează frustrările, cele care îți stârnesc latura critică și discriminatorie pe care te minți că ai eradicat-o.

  Dintre contemporani, savurez oricând cu plăcere un roman scris de un autor nordic, din categoria crime, thriller, fiction, precum cele ale Camillei Lackberg, Liza Marklund, Yrsa Sigurdardottir și aici lista e destul de lungă. Mă relaxează Stephen King sau George R.R. Martin. Dar sunt foarte mult atrasă de stilul brutal-cinic și de imaginația lui Chuck Palahniuk, Pascal Bruckner, Ryu Murakami etc. Încerc să citesc mai tot ce îmi cade în mână și chiar dacă o carte nu reușește să mă impresioneze, fac tot posibilul să o duc la bun sfârșit pentru a-mi oferi o imagine de ansamblu. Orice carte te poate surprinde, dacă ai răbdare cu ea până la capăt… Sau, mă rog, aproape orice carte… 😊

5. Cum crezi că influențează rețelele sociale piața de carte?

  D.N: Rețele sociale vin în sprijinul autorilor, îi ajută să își promoveze operele și îi pune în contact direct atât cu fanii, cât și cu cei care sunt pregătiți să le critice creațiile. Influencerii de profil au un rol foarte important în mediatizarea autorilor și editurile își găsesc un punct de susținere în sprijinul bloggerilor cu mii de followeri. În același timp, acest tip de mediatizare reprezintă și o modalitate prin care pot fi promovate la scară largă și materiale cu potențial nu atât de strălucit. Una din tendințele umane psiho-sociale este aceea de a a ne lasă influențați de către reclamele și recomandările majorității. Poate materialul parcurs nu se vă mula pe așteptările tale și pe propria personalitate, dar cu siguranță, sunt șanse mari să te lași convins pentru a-i oferi o șansă, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Cred că savoarea unei cărți este dată în funcție de câtă reclamă primește. O carte grozavă, dar cu o campanie slabă de promovare, este pierdută din start.

6. Cum îți împarți timpul între viața cotidiană și scris?

  D.N: Nu am o activitate constantă în ceea ce privește scrisul. Strecor scrisul printre picăturile de timp, rămas cu greu, neocupat. Cel mai mult mă izbește inspirația, tocmai atunci când se presupune că ar trebui să mă îndeletnicesc cu altă activitate, ajungând în acest fel să desfășor mai multe activități în paralel. Nu aloc în mod expres timp pentru scris, pentru că aș rișca să nu reușesc să mă concentrez cu adevărat. Nu am ajuns, deocamdată, în punctul în care scrisul să fie organizat, sistematic, impus… și nici nu mă grăbesc să ating această latură. Dacă nu am un dead-line clar pentru o temă, pot să nu scriu nimic zile întregi. La fel cum pot ajunge să mă pierd printre rânduri, în timp ce nici nu dau de bănuit că fac acest lucru. Cred că este important să lași gândurile să se așeze, să se sedimenteze, să fie digerate, evitând astfel să te epuizezi, sau frustrezi deoarece nu reușești să conturezi ideile care îți dau târcoale, sau nu te poți decide în ceea ce privește cursul acțiunii. Scriu doar când am dispoziția necesară să fac acest lucru, fară să mă pregătesc mental înainte sau să mă forțez să duc această activitate la bun sfârșit. Cred că doar așa reușesc să-mi păstrez entuziasmul legat de scris.

7. Când scrii și cum stai cu inspirația?

  D.N: Cel mai bine mă concentrez dimineața. Ideile care mi-au dat târcoale seara sau în zilele de dinainte, se așeaza ceva mai lin în fața unei cești de cafea aromate. Nu duc lipsă de inspirație, am o imaginație bogată și mi se oferă adesea contextul în care să asimilez sau să prelucrez idei noi. Cred că mai degrabă resimt o presiune în a discerne între ideile care îmi vin în minte, a le separa și a mă hotărâ în ceea ce privește cursul acțiunii, sau limita până la care să împing un personaj. Să identific un consens între ceea ce gândesc și ceea ce vreau să transpun în scris. Alte momente în care obișnuiesc să scriu sunt cele în care lucrez în paralel la altceva. Mă inspiră, energizeaza și amuză totodată, să lucrez la un proiect în timp ce nu dau de bănuit că aș face acest lucru, de multe ori schițând idei în simultan cu participarea la diferite conversații pe alte teme, cu diverse persoane.

8. Am citit câte ceva despre tine și știu că ești asistent social și psiholog. Lucrezi cu tinerii abuzați, neglijați, abandonați. M-am lovit de câteva cazuri și știu că nu mulți reușesc să treacă peste traume. Sistemul din România nu este foarte bine pus la punct. Spune-ne cum vezi situația și de  ce îmbunătățiri ar fi nevoie?

  D.N: Consider că trauma face parte din viață cotidiană, fie că este vorba de o despărțire, o pierdere, faptul că ne simțim neglijați sau abandonați de către cei dragi, neînțeleși, sau uneori expuși abuzurilor fizice sau de natură emoțională. O regăsim sub o formă sau alta și o asimilam în funcție de personalitatea noastră, de inteligența emoțională de care dăm dovada, de context și nu în ultimul rând de dorința noastră de a depăși aceste piedici.

  În cazul copiilor și tinerilor care intră în atenția sistemului, impactul resimțit este cu atât mai mare, cu cât se întâlnesc cu aceste traume de la o vârstă fragedă, unde cei care ar fi trebuit să le ofere protecție, iubire și să le călăuzească pașii, îi tratează cu indiferență sau îi supun diverselor tipuri de abuz. Este cu atât mai dificil să faci față neajunsurilor când nu ești capabil să înțelegi ce ți se întâmplă și mai ales de ce. Și este dificil să accepți ajutorul, indiferent cât de mult ai nevoie de el, când te-ai obișnuit cu rolul de victimă sau să te descurci singur și să nu ai încredere în nimeni.

   Capacitatea sistemului de protecție de a face față problemelor cu care se întâlnesc tinerii și copiii din societatea actuală, este adesea limitată. Numărul cazurilor și complexitatea lor crește de la an la an, într-o societate în care lupta pentru supraviețuire primează și gradul de empatie este tot mai scăzut. Ne-am desensibilizat sistematic și am început să devenim din ce în ce mai practici, acest lucru fiind tot mai adesea indicat, pentru a reuși să îți păstrezi profesionalismul și obiectivitatea. De multe ori legislația nu vine în sprijinul nostru, serviciile pe care le putem oferi sunt oarecum limitate, personalul calificat este de multe ori depășit numeric de cazurile pe care trebuie să le gestioneze și foarte des obligat să devină autodidact.

  De asemenea, trebuie luat în calcul și un alt aspect foarte important și anume că uneori, în ciuda eforturilor pe care le depui, nu poți ajuta pe cineva care considera că nu are nevoie de suport și îndrumare.

9.Câteva cuvinte pentru cititorii site-ului Literatura pe tocuri

  D.N: În primul rand țin să le mulțumesc celor care și-au rupt din timpul lor în încercarea de a mă cunoaște, măcar puțin, la un prim nivel. Prin intermediul povestirilor mele, sper să vă pot oferi mai multe frânturi ce-mi aparțin și pe care cred cu convingere că le puteți regăsi și la voi sau la cei din proximitatea voastră.

  Fiecare dintre noi reprezintă o poveste nescrisă, o trăire, un freamăt, o căutare, o nevoie de mai mult și cel mai adesea putem rezona la un nivel sau altul prin intermediul cărților, lecturile fiind cele care ne pot ajuta să identificam o frecvență comună. Cei care aleg să citească, își asuma un stil de viață în care refuză să se limiteze doar la realitatea în care se afundă, sau de cele mai multe ori, doar încearcă să înțeleagă mai bine unde se poziționează în raport cu ceilalți și respectiv cu sine. Fiecare individ cu care intram în contact ne percepe diferit, astfel încât și modul nostru de raportare și relaționare oscilează în funcție de feedback-ul pe care îl recepționăm. Din acest motiv, în preajma unora ne simțim relaxați, curajoși sau energici și plini de imaginație, existând de asemenea și reversul medaliei – cei care ne activează oboseala, frustrarea, dezamăgirea sau pur și simplu, indiferența. Spre deosebire de aceste interacțiuni umane complexe, realizate în mod direct, relația dintre scriitor și cititor are capacitatea de a se reinventa cu fiecare pagină, într-o manieră mult mai intensă și personală, dar capabilă să te ferească de o expunere emoțională pentru care riști să nu fi pregătit.

  Poveștile noastre de viață se pot intersecta sau completa doar dacă ne dam o șansă să identificăm o cale prin care să putem rezona unii cu ceilalți…

Mulțumim pentru interviu, Dana! Succes!

Interviuri autori români

literaturapetocuri grup facebook

Interviu cu Dana Nichițelea – Autori români – Literaturapetocuri.ro

***Vero Budea (Vero)***Iubesc viața și oamenii, sunt o fire sociabilă, deschisă, loială, apreciez persoanele sincere cu coloană vertebrală, pasiunile mele sunt scrisul și cititul, deși sunt încă o amatoare. Sunt deschisă la tot ce e nou și folositor. Familistă convinsă, soție, mamă, fiică, noră și prietenă. Nu suport minciuna și trădarea. Găsesc fericirea în lucrurile mărunte. Pentru mine nu există nu pot, numai nu vreau, iar eu vreau. Literatura pe tocuri e locul unde mă simt acasă, un loc unde prietenia și bunul simț mă îmbrățișează.

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.