Sindromul STOCKHOLM-Parte a psihologiei nationale?
Rubrica: Colţii Misandrei -replică la Rubrica: Colţul misoginului
Sindromul STOCKHOLM-Parte a psihologiei naţionale?
Rubrica Colţii Misandrei -replică la Rubrica Colţul misoginului(articolul Coaliția pentru familie și sindromul Stockholm)
Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu mulțimea de sindroame care ne tot dă târcoale sănătății mintale si bunului-simț, aș vrea să prezint, pe scurt, despre ce este vorba: sindromul Stockholm reprezintă un răspuns psihologic apărut uneori la un ostatic, acesta ajungând să arate semne de simpatie, loialitate și chiar respect voluntar față de cel care îl ține prizonier. De asemenea, sindromul poate să apară și în alte cazuri, cum ar fi în cel al unei soții maltratate sau al unui copil abuzat.
La polul opus, într-o relație de antonimie, se situează sindromul Lima, când rǎpitorii ajung sǎ fie mai receptivi faţǎ de nevoile ostaticilor lor, în cazul nostru, bărbatul agresor manifestând uneori milă, înțelegere pentru soție, eventual copii.
Și cum s-ar explica și aplica aceste teorii pe tiparul familiei tradiționale românești, care se conduce încă pe principiul „Bataia e ruptă din rai”? Eroarea se produce încă din momentul pronunțării „tradițional”, cuvânt care te trimite cu gândul la fapte, evenimente reale sau legendare petrecute în trecut. În trecut! Dar câte dintre noi nu avem o matușă bine „altoită” când se întoarce bărbatul de la „una mică” în compania prietenilor? Sau o prietenă care ne sună înlăcrimată, povestind cum s-a iubit cu soțul după ce și-a „furat-o” că „ăla micu’” face prea multă gălăgie sau că a fost ciorba prea fierbinte ori prea rece? Tradițional sau/și modern?
Psihologii au constatat ca oamenii nu pot sta nefericiți perioade îndelungate de timp. Instinctul de supraviețuire, dorința de a proteja copiii, le va face pe femei să accepte, să caute să-l înţeleagă pe agresorul soț sau tată. Însa în spatele cortinei numite toleranță, iertare, se vor ascunde grave traume sufletești, pe baza convingerii că iertarea constituie un etalon al spiritului feminin.
S-a demonstrat existenţa a doua forțe polare care orientează acțiunile oamenilor: dorința de putere şi dorința de supunere. În ceea ce numim „familie tradițională”, dorința de supunere învingea dorința de putere, femeia având doar obligații pe care și le asuma firesc. Cel care aducea banii acasă își permitea să fie agresiv, irascibil, violent, să impună o ierarhie. O dată cu instaurarea modernității, asistăm la un egalitarism care va păstra, totuși, diferențele fiecărui sex, elegant camuflate. Rămâne tendința de păstrare a imaginii autoritare și puternice masculine și una secundară, feminină, vulnerabilă. Din fericire, femeia nu mai acționează doar în spațiul privat, al familiei, ci și în cel public, este educată și dispune de autonomie.
Exemple din literatură? Mara lui Slavici, văduva care a luptat cu prejudecățile sociale și a crescut singură doi copii, cea care a reușit să răzbată singură într-o lume a bărbaților…
Sau poate enigmatica și distinsa „doamnă T.” din “Patul lui Procust” (Camil Petrescu)? Personaj complex, cu o mare cultură, care își deschide un magazin de mobilă stil pentru a se întreține, dar și pentru a-și hrăni pasiunea pentru artă, femeia modernă prin definiție …
Și dacă Rebreanu credea că „femeia este începutul tuturor păcatelor”, femeia, prin delicatețe, tact și răbdare, nu a arătat niciodată ceea ce nu a vrut să se vadă, s-a comportat de multe ori așa cum își dorea ea ca bărbatul să se poarte. Toate aceste nuanțe comportamentale ale femeii nu au fost şi nu sunt încă înțelese de bărbați.
“Femeia, ce știe femeia?” Femeia știe atât de multe, sau poate știe un singur lucru: să ofere întotdeauna mai mult decât a primit.
Tendințele care circulă în spațiul virtual, dar și în societate, acelea care ne trimit spășite și cu multă voioșie la familia tradițională ( a se citi: la cratiţă!!!), nu fac decât să-mi atragă atenția asupra unui pericol mai mare decât misoginismul: misoneismul – neîncrederea, aversiunea acerbă împotriva a tot ce reprezintă noutate, schimbare.
Sursa foto: Pinterest.com
Si gata? Asa o sa fie mereu rubrica asta coltoasa? Doar respingere a mitocaniilor masculului? Niciun contra-atac? Vreo muscatura unde-i greu voinicului? Represalii cu deschidere de noi fronturi? Nimic? Ar trebui sa angajati mercenari, voi, femeile, ca sa va poarte razboaiele. Tot barbati, desigur. 😀 … Daca ar exista un sindrom cu nume de aparare feminina ca si cea de aici, cred ca i-ar zice sindromul Ana lui Manole. El mai pune o caramida, ea mai susura un cantic de jale : „ajunga-ti de saga/ca nu-i buna, draga/ zidul rau ma strange/tatisoara-mi frange” … Stim cu totii cum se va sfarsi. Cu o manastire. 😀
Bărbații sunt conștienți de limitele lor, doar au băut din fântâna lui Manole. 😉 Femeile adevărate își păstrează demnitatea, nu atacă. De ce să facă o treabă tipic masculină? locco_smiley_5
Bine spus Mira 😉 😉 . Pentru ce sa atacam??!! Uneori cea mai buna arma este tacerea……cea dinaintea furtunii 😛
Eu sper ca noua generatie incepand cu fiul meu si fiul tau, vor fi mai deschisi la minte si vor intelege ca femeile si barbatii au drepturi egale si ca violenta naste violenta.
Foarte interesant articolul si real. Din familia traditionala imi place ideea de „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, deci faptul ca inainte partenerii nu se paraseau la primul obstacol, ci ramaneau impreuna la bine si la greu. Insa la partea cu violenta si supunerea femeii la toanele unuia ce se crede barbat, nu sunt de acord. Intr-adevar, femeia trebuie sa fie independenta si sa nu accepte nimic din ce nu o multumeste.
Sunt de acord cu comentariul Iasminei. Ceea ce eu nu voi intelege vreodata, este de ce unele femei continua sa accepte sa fie „conduse” de catre barbatii de langa ele, sa fie batute, agresate verbal, santajate emotional si asa mai departe. De ce unele femei stau drepte in fata barbatului, atunci cand acesta ridica mana asupra lor, sau de ce inchid ochii si gura, atunci cand el nu le trateaza asa cum ar trebui? Dupa parerea mea, in ziua de azi, nu mai exista/nu ar trebui sa mai existe ideea cum ca barbatul aduce mai multi bani in casa. Si femeia este capabila sa castige cel putin la fel de mult precum barbatul si, astfel, la nevoie, sa reuseasca sa se descurce singura, daca cel de langa ea nu ii arata respectul cuvenit. In viziunea mea, femeia trebuie sa fie puternica, dar nu doar in aparenta, ci sa aiba curajul sa se impuna in fata celui care o maltrateaza.
Anca sunt de acord cu tine 🙂 . Totusi, sa vedem si cealalata parte a realitatii: majoritatea dintre aceste femei nu au unde sa se duca, nu se pot descurca cu un salariu si 1 copil sau doi. Mai rau este faptul ca nici parintii nu sunt alaturi de fiica lor, din contra sfatul dat este sa superte si i se baga in cap ca ea este de vina.
Da, asta cam asa este. Cunosc si eu cazuri, si chiar am vazut recent o situatie de genul acesta, cand parintii au incurajat-o sa ramana alaturi de el. Pacat ca se ajunge la astfel de situatii.
Nu mi se par motive atat de trainice, decat sa induri bataie si alte jigniri zilnic mai bine stai singura. Nu as fi niciodata de acord cu asa ceva, cred ca este foarte greu sa o iei de la capat mai ales daca sunt si copiii la mijloc, dar daca iti doresti sa scapi de calvar faci ceva in acest sens. Parerea mea.
Eu cred ca barbatii sunt „modelabili” daca femeia le vorbeste frumos. Multe femei sunt cicalitoare / agresive / carieriste / geloase / posesive / detective, etc si uita in stilul asta sa mai fie femei. SI eu sunt o femeie de cariera, dar asta nu ma impiedica sa-l las pe sotul meu sa se simta important / capul familiei sau barbatul ideal pentru mine. Cred ca noi femeile suntem inteligente si din momentul in care intelegem barbatii (si le lasam un pic de spatiu) devenim si fericite.
Interesant articolul . E nedrept sa generalizam .
Din pacate da, asa este.. chiar cunosc o femeie care se considera atat de inferioara si neputinciasa, incat tine langa ea un barbat care o batjocoreste de ani buni. Foarte trist!
Nu m-am gandit si nu am mai auzit pana acum de aceste sindromuri. Dar sa speram ca noile generatii se va schimba si nu vor mai gandi ca cei din trecut.
Îmi place mult articolul! Felicitări pentru atitudine! De aceea, femeile pot fi net superioare bărbaților care atacă 😀
Sa facem un test simplu pornind de la ultima afirmatie. Care afirmatie considerati ca vi se potriveste?
1. „Femeile pot fi net superioare barbatilor care ataca.”
2. „Femeile care ataca pot fi net superioare barbatilor.”
Cazuri si cazuri. Eu am stat langa un astfel de barbat 20 de ani. Imi parea rau sa parasesc casa mea, lucrurile mele, tabieturile mele, responsabilitatile mele. Era un barbat slab care nu avea cu cine sa isi masoare ” fortele”. Norocul lui ca eu eram o femeie supusa, incercam sa aplanez conflictul, poate daca ii tranteam si eu o tigaie in cap nu s-ar mai fi simtit atat de „puternic”. Nu stiu care era greseala mea ca la ora 2 noaptea dormeam iar el nu nimerea cheia in usa. Dumnezeu sa-l ierte, eu l-am iertat.
Bine punctat, Cristina! Sunt foarte multe de spus intr-un asemenea caz, precum sunt si nenumarate exemple. Ma bucur ca ai abordat acest subiect, din pacate cei care trebuie sa-l aiba la cunostinta nu sunt prezenti pe astfel de retele de socializare si nu au posibilitatea sa-l citeasca si sa-l puna in practica.
Foarte interesanta abordarea ta in acest articol, eu sunt optimista sper ca exista si normalitate.
Foarte interesant articol , mai auzisem de acesti termeni dar nu stiam ce inseamna , acum totul e clar.
Eu niciodata n-am reusit sa inteleg abuzurile in relatii, fie ele de orice fel. Am crezut si cred cu vehementa ca suntem oameni, suntem educati, si in niciun caz bataia (sau abuzul de orice natura) e rupt din cele sfinte.
Uneori sa pleci este mai greu decat sa ramai…
Mi-ai adus aminte de proasta de sorumea. Greu a acceptat adevarul si a deschis ochii. In cazul ei nu a fost vorba de bataie fizica, ci de tortura mentala si inselat. Nu a ascultat de mine, de mama, de nimeni in familie. Pana nu a confruntat-o amanta, ea inca credea tot ce ii spunea nenorocitul. Pana la urma nu conteaza cine te ajuta, dar ma bucur ca s-a intamplat minunea. Nu a durat decat 6 ani povestea ;( Mult, dar mai bine mai tarziu, decat niciodata.
Cred ca totul porneste de la scoala. Valorile se formeaza in timp, familia are un rol colosal, dar si educatia de la scoala, ca doar acolo isi petrece copilul si adolescentul jumatate de viata. Bineinteles, niciun profesor nu o sa ii spuna copilului „cand cresti mare sa iti bati nevasta”, si nici copilei „Sa stai/sa nu stai cu un barbat violent”. Problema este tocmai in acele „opere” care influenteaza la nivel inconstient valorile unui copil. Nu am inteles niciodata de ce sunt considerate capodopere niste scrieri care scot in evidenta cat de rau le merge romanilor, cum oricat de mult s-ar stradui, tot nu o sa le iasa si cum familia romana a fost sortita necazului dintotdeauna, asa ca nu e de mirare daca modelul este perpetuat. Asta e si nu avem ca sa-i facem. Cred ca asta este una din cele mai mari probleme ale noastre ca popor.
Am vazut si am citit multe pareri dar eu cred ca un barbat se poate schimba atata timp cat are o femeie langa el care stie ce vrea.
In primul rand ideea ca poti sa-l schimbi pe cel de langa tine,indiferent de sex,posibil sa mearga in cazuri singulare la persoane indecise sau nesigure,partenerii daca vor sa mentina o relatie pot doar sa se adapteze si sa adopte ce e bun la celalalt.Ideea e ca in cuplu femeia si barbatul trebuie sa fie parteneri egali si acasa si la lucru.E adevarat exista familii unde tendinta de violenta exista fie din cauza unor abuzuri asemanatoare (din copilarie) fie unui mascul educat in ideea ca el are mereu dreptate dar nu putem generaliza.Ideea e ca nu trebuie sa accepti aceste lucruri iar daca totusi o faci accepta-ti soarta.Intrebarea este alta:unde este raspunderea (ambilor)fata de copii care sufera in aceste cazuri mai mult decat protagonistii?
Cu riscul sa-mi sariti in cap am sa va spun ca o femeie care se complace intr-o asemenea viata da dovada de lasitate nu de curaj.Curaj inseamna sa-ti asumi viata fara partener,sa-ti cresti copiii decent si in liniste(si credeti-ma se poate)