Cuvintele care dau viata

      Cuvintele care dau viaţă

     „Că nu e om să nu fi scris o poezie,/Măcar o dată, doar o dată-n viața lui…” Când scrie omul o poezie? Când simte cum îi dă talentul târcoale, când  căutarea rimelor și a metaforelor îi provoacă neliniște și insomnii? Sau atunci când fiorii dragostei dau năvală, iubirea se revarsă din inima incapabilă să mai poarte povara tăcerii și devine vers, declarație înfierbântată de dragoste? Tinerii, bătrânii, pot depune mărturia încercărilor de poezie, unele mai reușite, altele mai puțin, dar toate, absolut toate, devenite amintiri nostalgice și motive de suspine melancolice.

   „Cea mai frumoasă jucărie este jucăria de vorbe” spunea Arghezi. Jucăria? Obiectul banal cu care se distrează copiii. Noi, oamenii, în marele joc al vieții folosim „jucăria de vorbe” să producem și să transmitem emoții, să dezvăluim gânduri, să dăm viață faptelor, iubirilor.

   Cât suntem de diferite față de bărbați știm și ne bucură acest lucru. Și mai știm că nu ne vom îndrăgosti niciodată de o poză, de niște pectorali „bine lucrați” și un zâmbet șmecher în colțul gurii. Dar putem să iubim o privire și cuvintele care știu să ajungă în acele cotloane ale sufletului, pentru că viața se inventează prin cuvinte până să ajungă faptă.

    Povestea de iubire a femeii pentru un bărbat e ceva dincolo de hormoni, de disperarea speciei care vrea să meargă mai departe. Și va începe totdeauna pornind de la cuvinte. Bărbatul nu se hazardează, el are nevoie de o imagine. Doamnelor, știți ce este o imagine? Conform DEX, imaginea este o reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări, mai concret, un obiect perceput prin simțuri. Așadar, bărbatul trebuie să simtă, femeia să-și imagineze, cu ajutorul cuvintelor. Bărbatul vrea acțiune, femeia, visare, emoție, sensibilitate. Femeile vor detalii despre tot: despre el, despre sentimentele lui, despre ea în ochii lui, despre cum cum vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

    Femeia independentă, dar mai ales femeia intelectuală, va suferi mereu de un complex de inferioritate. Ea nu va avea niciodată timp să se consacre frumuseții și imaginii sale, îngrijirii atât de atente precum o cochetă, a cărei unică grijă este aceea de a seduce; va prefera să citească o carte, să vadă o expoziție, să asculte un concert. Ea știe că este o conștiință, nu va putea să-și „ucidă” privirea ironică și să-și preschimbe vorbele într-un tors de pisicuță. Ea nu este precum surorile ei, sclavele fardului și ale salonului. Simțind cât este de neîndemânatică, va vrea să își ia revanșa. Dorința de a seduce, cea din inima dar și din creier, poate să ofere percepții greșite: ea va vorbi în loc să asculte, își va etala cele mai subtile gânduri și emoții, își va contrazice partenerul în loc să-l aprobe.

   Când vă uitati în oglindă și simțiți că parcă nu v-ați încadra în canoanele frumuseții și parametrii perfecțiunii, gândiți-vă că fotomodelele din reviste sunt prelucrate de calculator, iar cele de pe FB necesită ore lungi petrecute în compania trusei de machiaj. Nu sunteți perfecte? Și ce dacă? Nici măcar femeile perfecte nu sunt perfecte. Și, până la urmă, ce poate fi mai plictisitor decât perfecțiunea?

   Bărbatului îi este uşor să facă dragoste cu o „imagine” aleasă la întâmplare, care poate să-i bucure trupul şi să-i  satisfacă „ego-ul”. Uneori, bărbatul are nevoie doar de o femeie și de oxigen. Ei nu au timp, ei nu au lacrimi, ei nu au vulnerabilități. Ei au un paradis al lor în care nu se spun și nu se trăiesc cuvinte. Femeia are nevoia permanentă de sensibilitate tradusă în cuvinte, de ce nu și în flori?!  Bărbaţii pe care-i numim „mari” sunt aceia care – într-un fel sau altul – își iau pe umerii lor greutatea lumii și a iubirii declarate. Sunt bărbații încăpățânați care ne țin strâns de mână și ne promit ca vom merge împreună până la capătul lumii, chiar dacă știm că lumea se poate sfârși mâine. Sunt bărbații care nu se tem de cuvinte și își găsesc împlinirea lângă un suflet-pereche: „Dacă tu ești a mea, dacă tu îți dăruiești eul tău mie, atunci și eu o să-ți dăruiesc ție și tuturor celorlalți lucruri frumoase, unice în felul lor… Altfel, crede-mă, aș închide buzele și aș tăcea viața întreagă, căci nu ar putea vorbi cineva, dacă te-a pierdut. Aș tăcea retras în mine și nimeni n-ar ști după moartea mea, că am trăit. Un singur izvor am pentru tot ceea ce fac: Tu!” (Lucian Blaga către Cornelia Brediceanu)”.

    Mintea bărbatului, mintea femeii. Cuvintele care dau viață sau ucid iubirea. Nichita Stănescu, cel care descifra hieroglifele trăirilor, a elucidat (prin cuvinte!) misterele ambelor sexe: „Şi-ţi auzeam gândurile cum mă priveau…”.