Meniu:(salată de zucchini, ciorbă de curcan, friptură de curcan, chec de albuș)
Meniu:(salată de zucchini, ciorbă de curcan, friptură de curcan, chec de albuș)
1. Aperitiv: salată de zucchini
-2 zucchini îi curățăm, îi dăm pe răzătoarea fină, adăugăm un praf de sare și-i lăsăm să stea puțin
-stoarcem zucchinii îi punem într-un castron, adăugăm mărar tăiat fff mărunt, 2-3 linguri de maioneză (cu cartof) și o lingură de smântână (opțional)
-potrivim de sare și piper, amestecăm și punem la rece
-servim cu feliuțe de pâine prăjită
2. Ciorbă de curcan:
-2 morcovi,1 pătrunjel,1 pastarnac date pe răzătoarea fină le punem să fiarbă
-adăugăm bucățelele de carne (eu folosesc carne în lucru ), potrivim de sare, piper, cury,
-când carnea e fiartă adăugăm amestecul de smântână cu gălbenuș de ou și mai lăsăm să dea câteva clocote
3. Friptură de curcan
-2-3 pulpe de curcan le condimentam și le lăsăm să stea câteva ore
-le punem în tavă, punem apă cât să acopere și puțin vin
-când pulpele sunt aproape gata scoatem tava și ungem pulpele cu un amestec de muștar cu miere (1 linguriță de muștar cu 2 lingurițe miere)
-punem tava înapoi în cuptor și lăsăm până e gata
-ca şi garnitură serviți cu cartofi piure sau copți
4. Chec de albuș:
-1 pahar de albuș se bate cu un pahar de zahăr
-se adaugă ½ pahar de ulei+1 pahar de făină+1 esență de vanilie +1 paf de copt stins cu 1 lingură apă clocotită și se amestecă
-puneți în compoziție bucățele de ciocolată, bucățele de fructe confiate
-se amestecă și se coace cam 1 oră la foc potrivit
Chiar nu stiam ce sa gatesc in weekend!
Salata de zucchini pare super… și celelalte la fel! Checul îl încerc mâine și revin cu impresii!
Mulțumim, Arci, pentru idei! Mereu ne scoți din impas!
Vreau și eu chec 😀
Mulțumesc pentru minunatele rețete ! Aveam mare nevoie de inspirație !