Top 5 personaje care mi-au venit în minte în timp ce stăteam la coadă să plătesc impozitul

   Vine o zi în viața fiecărui adult… în care realizează că cine i-a urat „Să crești mare!” n-a avut tocmai cele mai bune intenții. Când devii adult, e musai să faci și lucruri care nu-ți plac… iar dintre acestea, unul e să stai la coadă…

   Nu știu alții cum sunt, dar eu am stat la cozi interminabile și în regimul precedent, prin urmare nu mi pare corect să prind două cozi într-o singură viață… dar am, totuși, un truc care mai atenuează din amestecul de plictiseală și nervi determinat de această probă colosală a existenței.

   În mod perfect explicabil, nu durează două minute de integrare în coadă… și oamenii devin, pentru mine, personaje. Iată, de exemplu, la coada de la impozite, am întâlnit o sumedenie de personaje, însă cinci dintre ele mi-au atras atenția în mod deosebit.

   1. O doamnă sosită după mine. Privește rândurile de la fiecare ghișeu, încearcă să se integreze întâi în față, fără succes, apoi pe la jumătatea cozii… la fel, fără succes. Eforturile sale interminabile de a reuși să ajungă la ghișeu îmi aduc aminte de Jane Eyre din romanul cu același nume al lui Charlotte Bronte. O analizez și îmi dau seama că nu vrea pur și simplu să se alinieze șablonului și caută, independentă din fire și cu o forță deosebită – să își îndeplinească scopurile. Într-un moment de neatenție al unui participant la traficul pentru plata impozitului, doamna sare în fața unui ghișeu, dă buletinul și scopul său este îndeplinit. Se retrage apoi cu o satisfacție vădită pe chip, de parcă ar fi vrut să spună, la fel ca Jane Eyre: Eu nu sunt o pasăre care se lasă prinsă în capcană. Sunt o ființă liberă, cu o voință independentă.”

   2. Gandalf –domnul din fața mea. Înalt și cu părul cărunt, cu alura unui stejar albit de timp, analizează incidentul creat de doamna Jane Eyre și îmi ține un discurs înălțător despre firea umană în societatea actuală. Îl aud și înțeleg fiecare cuvânt, dar în mintea mea trece ca pe un banner, citatul: „Dragul meu, Frodo. Hobbiţii sunt nişte creaturi uimitoare. Poţi învăţa totul despre ei într-o lună şi, totuşi, peste o sută de ani ei tot te vor surprinde”.

   3. La un ghișeu paralel, stă la coadă o tipă brunetă, cu părul prins. Are un ceas ciudat și se tot uită la el insistent, de parcă cineva ar fi trebuit să-i transmită o misiune. Bate din picior și dă impresia că nu e singură. Se comportă de parcă ar avea în dreapta un înger și în stânga un demon. Nu poate fi alta decât Oriana lui Theo Anghel. La un moment dat, uitându-se brusc la ceas, părăsește coada, deși mai avea doar doi muritori în față și pleacă alergând pe scările Primăriei… iar mie îmi trece prin minte citatul: „Trebuie să ne grăbim. Am de recuperat timpul pierdut prin Purgatoriu și de procurat suflete pentru Lucifer”.

   4. Bucuros că se eliberase spațiul din fața sa, tânărul care stătea inițial în spatele Orianei, îmi aducea aminte de motanul Behemoth din „Maestrul și Margareta”. Părea fin și șarmant, dar flerul meu îmi spunea că în privirea lui se ascundea un caracter dual. Cât timp a fost Oriana la rând în fața sa, tipul făcuse eforturi serioase de a se face observat de către fată, dar după ce aceasta a plecat, acum părea mulțumit că timpul său de așteptare se scurtase… dar… vorba marelui Bulkacov: „Omul fără surprize lăuntrice, fără ceva aparte acolo, în cutiuţa lui, nu e interesant”.

   5. Cugetând eu la toate acestea, simt, la un moment dat, o vădită aromă de țuică fiartă, de prună. Mă întorc și, privindu-l pe domnul din spatele meu, îmi dau seama că acesta oscilează… oscilează la propriu, între perete și un punct imaginar. Nu știu sigur dacă e Semion Marmeladov, bețivul dostoievskian sau e celebrul cetățean turmentat al lui Caragiale… cert este că mă întreabă, printre sughițuri: „Eu unde plătesc?”

Acum, că v-am mărturisit ce mi se întâmplă mie stând la cozi, aștept să-mi spuneți dacă vi s-a întâmplat și vouă!

Sursa foto: Pinterest

12 COMMENTS

  1. Până acum nu am gândit-o așa, dar e un exercițiu minunat! Foarte fain articolul, felicitări!

  2. genial articol, Ro! foarte original! P.S.: ma identific cu personajul 3 :))))

  3. Rodica, doar tu puteai sa te gandesti la asemenea lucruri si sa faci asocieri diferite, dar in acelas timp destul de pertinente. Prin peregrinarile mele, de fiecare data cand prins un stat la rand ma straduiesc sa fac abstractie de unele lucruri si sa fac asocieri. Data viitoare nu voi mai analiza gesturile oamenilor, ci le voi transpune in personaje, poate asa placerea “nebuna” de a sta pe loc sa fie fructificata.

Scrie un comentariu. Vorbeste cu mine!