Promite-mi veşnicia, de Lorraine Heath-Iubiri de poveste-prezentare

Sâmbătă, 17 martie, la toate punctele de difuzare a presei alături de ziarul Libertatea.

   Lauren Fairfield pare să fie întruchiparea aristocratei londoneze bine-crescute, sofisticate și cu maniere impecabile. Însă, în adâncul sufletului, ea tânjește după Texasul natal pe care a fost nevoită să îl părăsească în urmă cu zece ani… și după Tom, fermecătorul vagabond care i-a furat inima.

   Acum toată Londra nu vorbește decât despre chipeșul necunoscut care a devenit pe neașteptate conte de Sachse – iar Lauren este șocată să descopere că este chiar Tom, transformat într-un bărbat irezistibil de fermecător. Proaspătul conte nu a venit în Anglia doar ca să intre în stăpânirea titlului și a averii, ci și să revendice scandaloasa promisiune pe care nici o lady nu ar îndrăzni să o onoreze.
Lauren n-a crezut niciodată că viitorul ei va fi la Londra și că ar putea să se mărite cu un nobil, ducându-și întreaga viață în atmosfera rigidă, plină de reguli absurde, a aristocrației… așa cum Tom va fi nevoit să o facă acum.

   De aceea, ca un ultim gest înainte de a pleca spre Texas, ea este de acord să îl învețe comportamentul adecvat în societate, pentru a-l ajuta să își îndeplinească datoria supremă a unui aristocrat – de a se însura și de a face un moștenitor. Dar sălbăticia și libertatea după care ea tânjește încă sălășluiesc în inima lui Tom – iar el nu se va da bătut până când nu îi va demonstra că veșnicia este o promisiune care poate fi îndeplinită…

****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.