Mintea de dincolo de prof. Dumitru Constantin Dulcan-recenzie
Mintea de dincolo, de prof. Dumitru Constantin Dulcan-recenzie
Titlu: „Mintea de dincolo”
Autor: Dumitru Constantin Dulcan
Editura: Școala Ardeleană
An apariţie: 2015
Număr pagini: 323
Tip carte: Cartonată
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Suntem atât de ancorați în realitatea noastră plină de preocupări mărunte, încât am uitat – se pare – că sensul vieții este acela de a trăi. Scurta noastră existență pe această planetă – așa cum au dovedit-o oamenii de știință în ultimii ani – nu este decât o parte din marea noastră călătorie spre definitivarea spiritului nostru.
Îmi amintesc de primii ani de facultate, când, la îndemnul unui profesor, am citit „Inteligența materiei” și am descoperit o perspectivă inedită asupra vieții, perspectivă susținută cu argumente solide de renumitul profesor doctor Dumitru Constantin Dulcan. La momentul respectiv, cunoștințele mele despre viață se limitau la noțiunile elementare (naștere, viață, moarte și nimicul de după), toate creionate mai mult sau mai puțin subtil de către un Dumnezeu gata oricând să contabilizeze erorile umane și să le transforme în pedepse. „Inteligența materiei” a deschis, cu siguranță, multe minți… iar acum, am avut ocazia să citesc și „Mintea de dincolo” – o incursiune fascinantă în misterele unui domeniu din ce în ce mai explorat în ultimii ani.
Ceea ce scrie profesorul Dulcan nu stă sub semnul supoziției, ci al certitudinii. Rândurile sale nu sunt ipoteze, ci concluziile studiilor aprofundate din diverse domenii precum: fizica cuantică, psihologie transpersonală şi ştiinţe neurocognitive.
Dumitru Constantin Dulcan s-a născut în Argeș la 6 noiembrie 1938. Este medic militar specialist în neurologie și profesor universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” din București. În perioada comunistă a publicat celebra carte „Inteligența materiei”, însă varianta a fost una cenzurată. Ulterior, după căderea regimului comunist, cartea a fost publicată fără cenzură.
În prima parte a cărții autorul ne introduce în atmosfera complex a miracolului existenţial, pentru a ne pregăti de călătoria din partea a doua. Aici, pe parcursul celor 11 capitole, scrise cu un limbaj simplu, precis, care poate fi înțeles de către toată lumea, autorul conturează o lume imensă și uimitoare, un tablou infinit din care viața aceasta nu e decât de mărimea unui grăunte.
Experiențele pe care profesorul le descrie sunt frapante, însă ele sunt analizate cu ochiul critic și atent al unui medic care știe, cu siguranță, ițele creierului uman.
Iată una din relatările care m-au lăsat fără cuvinte:
„ Aflată în comă profundă, terminală, din cauza unui cancer al sistemului limfatic apărut în urmă cu Patru ani, înconjurată de personalul medical din secţia de reanimare în care se afla internată şi de membrii emiliei sale, dintr-odată, Anita observă că începe să Perceapă lumea cu toate cele cinci simţuri într-un alt registru de acuitate, cu mult mai intens şi mai extins, dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, asistă la toate manevrele de reanimare la care este supusă. Il vede pe fratele său în avionul cu care venea din India la Hong Kong pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă, aude discuţiile dintre medici şi soţul său, deşi acestea aveau loc pe un coridor situat la distanţă de salonul în care era internată. Nu numai că îi „vedea” şi „auzea” pe cei din jurul său, dar avea să afirme, la ieşirea din comă, că realiza şi ceea ce gândeau aceştia. Simţea durerea mamei sale şi ar fi vrut să-i spună să nu mai plângă pentru că nu mai are nicio durere. Dispariţia durerii se petrece în momentul în care începe fenomenul de extracorporalizare, când deja bolnavul se vede din afara sa. Corpul subtil, format din energie pură, este desprins de cel fizic şi, ca urmare, simţurile anatomice nu mai pot percepe nimic. Corpul fizic este, în acea clipă, deja intrat în moartea clinică”.
De-a lungul călătoriei sale în odiseea descifrării minții de dincolo, autorul face referire și la alți autori celebri care au studiat misterul vieții de dincolo și aici o să amintesc de Anthony Peake, cu lucrarea sa celebră „Există viață după moarte” care descrie și ea o serie de experiențe ale unor persoane care au trecut prin episoade de moarte clinică. Profesorul Dulcan face referiri și la Raymond Moody, un adevărat promotor în studiile fenomenului NDE (Near Death Experience), dar și la vechi lucrări celebre precum „Cartea tibetană a morților”.
Fără îndoială, odiseea prin care profesorul Dulcan ne poartă de-a lungul acestei cărți dovedește faptul că omenirea a fost mereu fascinată de misterul vieții de dincolo, însă odată cu boom-ul progresului tehnologic, noi și surprinzătoare elemente ies la iveală, adăugând tot mai multe piese dintr-un puzzle a cărui imensitate nu se cunoaște încă.
Perspectiva descrisă de autor conturează o frumoasă și neașteptată fuziune dintre știință și religie, o viziune inovativă despre ființa umană ca element spiritual, creat de o forță pe care știința o acceptă și o cercetează – divinitatea.
Dacă primele zece capitole abordează elemente din experiențele reale trăite de oameni, în ultimul capitol, concluziile sunt și ele pe măsura întregii cărți:
„DUMNEZEU EXISTĂ!
Este primul Adevăr, din care emerg toate celelalte explicații referitoare la om și la Univers.
Este Sursa promirdială a întregului existent.
Se încheie astfel o dispute dintre Știință și Religie, veche de peste 400 de ani.
Omul și Universul au o origine sacra, spirituală. În mod paradoxal, argumentele care susțin originea spiritual a Universului vin din partea oamenilor de știință.
Cea mai mare descoperire a mileniului al treilea o constituie, în opinia mea, regăsirea lui Dumnezeu într-o lume secularizată și atee”.
Profesorul Dumitru Constantin Dulcan este, fără îndoială o personalitate impozantă în domeniul neuroștiinței, iar fiecare carte a sa nu face altceva decât să ajute masele, prin limbajul simplu și mesajul atât de intens, să conștientizeze faptul că sensul vieții este acela de a trăi… dar nu oricum, nu dintr-o inerție a clipelor, ci a trăi viața cu bucurie, a savura fiecare moment, până la cel final, într-o perfecta armonie cu cei din jur.
Dacă mă întrebați pe mine… iubirea e soluția și calea spre armonie.
Recomand cartea tuturor celor care vor să citească o abordare inedită și bine documentată asupra fenomenului morții și a vieții de dincolo.
Cartea Mintea de dincolo, de prof. Dumitru Constantin Dulcan poate fi comandată de pe Libris.ro
Cărţi Literatură Universală
Mintea de dincolo de prof. Dumitru Constantin Dulcan-recenzie
Rodica, asta nu mai e doar o recenzie, este un minunat eseu despre sensul vietii. 🙂 Remarcabil cum autorul ajunge la concluzia ca el este dat de iubire si bucuria de a trai, din dubla perspectiva, a stiintei si a credintei. 🙂
Mulțumesc din suflet, Marius! E un subiect care mă fascinează, iar Constantin Dulcan e o somitate în domeniu.
Foarte interesanta prezentarea,se vede ca.te pasioneaza subiectul.Si mai interesanta impacarea stiintei cu religia. Felicitari Rodica!
Într-adevăr, Arci, perspectiva aceasta a punctelor comune și a împăcării științei cu religia e una minunată.
Mulțumesc din suflet!
O recenzie fermecătoare pentru care țin să te felicit, Rodica 🙂
Mulțumesc mult, Cosmin!