Misterul cazului Șase Patru – Hideo Yokoyama – Editura RAO – recenzie
Misterul cazului ,,Șase Patru” – Hideo Yokoyama – Editura RAO – recenzie
Misterul cazului ,,Șase Patru”
Titlu original: Six Four (64 Rokuyon)
Autor: Hideo Yokoyama
Editura RAO
Anul apariției: 2018
Traducere: Alexandru Szollo
Număr pagini: 624
Niponul Hideo Yokoyama a lucrat timp de doisprezece ani ca jurnalist de investigații pentru un ziar regional din nordul orașului Tokyo, înainte de a deveni unul dintre cei mai apreciați scriitori de ficțiune. A debutat în 1998 cu o serie de cărți polițiste (Kage no kisetsu – Season of Shadows) care au câștigat premiul Matsumoto Seicho. În anul 2000 volumul Doki (Motive) a fost premiat cu titlul de cel mai bun Mystery Writers of Japan Award la categoria Short Stories. Premiul de cea mai bună carte Crime Fiction a anului în Japonia i-a revenit de două ori, în 2003 pentru Han’ochi (Half a Confession) și în 2013 pentru romanul Misterul cazului „Șase Patru”. Acesta din urmă s-a aflat și pe lista scurtă a premiilor CWA International Dagger în Marea Britanie și a fost ecranizat în Japonia, precum și alte câteva cărți ale autorului.
Recunoscut, așadar, pentru scrierile sale polițiste și thriller, Hideo Yokoyama se folosește cu pricepere de experiența jurnalistică și se dedică întru totul cărților și personajelor, fapt care i-a provocat în 2003 un atac de cord, rezultat în urma a șaptezeci și două de ore de lucru non stop. Misterul cazului „Șase Patru” este întruchiparea devotamentului lui Yokoyama pentru situațiile de investigație, oglindind o imagine a presei resimțită cel mai sigur de însuși autorul și haosul în momente de criză. Ceea ce se prezintă ca un roman polițist, cele 624 de pagini combină și aspecte de cultură japoneză, complicațiile întâlnite de jurnaliști la adunarea datelor pentru știri, ierarhia puterii într-un departament de poliție, jocurile murdare jucate de cei în grad și mușamalizări ce distrug încrederea în organele competente. Hideo Yokoyama își rezervă un loc fruntaș în genul literar pe care îl publică, atenția profundă cu care leagă capitolele și multitudinea de detalii și cunoștințe în domeniul pe care l-a descusut ani la rând, făcând din rândurile scrise nu doar o simplă poveste, ci și o imagine ridicată în plan real a instituțiilor japoneze de poliție și presă cu care autorul s-a confruntat vizibil.
Misterul cazului „Șase Patru” urmează un fir relativ simplu al acțiunii, dar răbdarea aflării ei este complicată. În linii mari, personajul principal – Yoshinobu Mikami – este naratorul ce oferă și descurcă ițele unei povești plină de secrete, mister și intrigi. Un necaz îl macină pe plan personal, fiica lui – Ayumi – fugind de acasă, tânăra de șaisprezece ani suferind de dismorfobie, declanșată de aspectul fizic perfect al mamei ei – Minako – și moștenirea trăsăturilor neatrăgătoare ale tatălui ei – Mikami.
Își dădea pumni, se zgâria pe față, încerca s-o sfâșie. „Urăsc fața asta. Vreau să mor.”
Părinții îngrijorați de dispariția fetei și de dorința acesteia de a recurge la operații estetice sunt liniștiți cu gândul că prietenii lui Mikami din poliție le vor da de veste în cazul găsirii ei, însă vizitele la morgă sunt sumbre și nedorite. Ca prezent director al departamentului de Relații cu presa și fost detectiv, Mikami se luptă în poziția lui cu vocea jurnaliștilor care este tot mai autoritară, cerând amănunte ce nu pot fi dezvăluite, indicații date de șefii poliției. Repartizarea la Relații cu presa îi oferă lui Mikami un orar mai lejer și posibilitatea de a fi alături de familia lui, dar sarcina nu îi este una ușoară.
Odată cu anunțarea unei vizite importante a comisarului de la Tokyo, situația deja încordată cu presa amenință să se accentueze. Investigația cazului „Șase Patru” – denumire dată de anchetatorii implicați, referindu-se la al șaizeci și patrulea an al perioadei Showa în care s-a petrecut incidentul – este încă în derulare dar aproape de termenul final. Nedumerirea lui Mikami este accentuată nu doar de interesul pentru un caz vechi de paisprezece ani, nerezolvat, constând în răpirea unei fetițe de șapte ani, o răscumpărare inutilă, soldată cu o crimă dureroasă, vinovatul umblând încă liber, ci și de reticența afișată de tatăl fetiței ucise – Amamiya – de a accepta vizita și omagiile comisarului. Simțurile de detectiv îi sunt declanșate, amintirile cazului la care a luat și el parte la acea vreme fiindu-i aduse în atenție, Mikami simțind că ceva nu se leagă și detalii cruciale lipsesc din dosarul cazului. Vizita comisarului este doar un paravan, cazul „Șase Patru” motiv de propagandă. Ce îl face și mai îndârjit pe detectivul Mikami este de a dezvălui necunoscutele cazului și de a-l rezolva.
Prins în vâltoarea de ziariști furioși ce își reclamă dreptul la informație și pregătiți de un boicot, Mikami încheie pe cont propriu acorduri cu aceștia pentru a liniști apele și de a se putea concentra pe misterul cazului „Șase Patru”. Mergând pe linia anchetatorilor, ia legătura pe rând cu toți cei desemnați la acea vreme să urmărească, înregistreze și să prindă vinovatul, descoperind în așa fel bucăți ale unui adevăr teribil. Această investigație în afara atribuțiilor lui este surprinsă de superiori și i se ridică un zid al tăcerii care implică și mai multe întrebări și nereguli în rândul poliției, iar și mai bizar este că Futawatari – un rival al lui Mikami – pare antrenat în a-i pune piedici și este mereu cu un pas înaintea lui.
Tulburat de toate cele ce i se întâmplă – presa, dilemele cazului -, Mikami se îngrijorează și pentru soția lui, care în urma unor apeluri telefonice silențioase și pe care le atribuie fiicei lor, este neliniștită. Instinctul lui Mikami îi dictează că această necunoscută este ceva mai mult, oricât și-ar dori să fi fost fiica lui. Cu mintea și sufletul împărțite, rolul de detectiv și intermediar al presei sunt supuse acțiunii odată cu știrea unei răpiri în stilul cazului „Șase Patru”. O stare de alertă se impune în toate secțiile de poliție, iar Mikami pe lângă sarcina de a media situația jurnaliștilor, își dorește a fi martor la conducerea anchetei. Ceea ce se dechide a fi un caz nou, un copy-cat înfiorător, se va dovedi a fi răspunsul mult așteptat dat de persoane cu simțul dreptății și dorința de a plăti cu aceeași monedă – suferința unui tată.
Într-un stil cu totul aparte față de obișnuitele thrillere, cu misterul bine dozat, romanul Misterul cazului „Șase Patru” este epitomul dedicării și analizei, atât ale autorului, cât și ale personajelor conturate de acesta. Ca și cititor e nevoie să fii încărcat cu răbdare și poate o predilecție pentru latura de politici interne din cadrul unor instituții. Ca punct personal, a fost o lectură dusă până la capăt cu multă ambiție, însă în alte circumstanțe nu aș fi răzbit.
Povestea lasă impresia unui monolog lung al personajului principal, Mikami, cu care te afunzi în frământări interioare, griji, intrigi provocate de jurnaliști, proceduri ale poliției și scheme infame ale celor de pe treapta înaltă. Hideo Yokoyama având experiența de primă mână, își permite să despice firul în patru, să detalieze minuțios acțiunea, însă cadrul de poveste captivantă se pierde în diferențele de cultură, scriere și percepere a unei scene de suspans. Lectura este greoaie, încât aparențele sunt înșelătoare, romanul, de altfel de foarte mare succes, neavând priză la oricine, în paginile numeroase așteptările unei intrigi mai palpitante fiind stinse.
Mikami se compune cu un caracter complicat, latura cu care empatizează și cititorul și celelalte personaje din carte fiind cea a părintelui a cărui fiică a dispărut. Ideea permite un spațiu larg în care putea fi dezvoltată, însă autorul alege să se concentreze pe ceea ce știe mai bine: investigație.
Misterul cazului „Șase Patru” se încolăcește în jurul unei singure idei, dar prezintă și ramificații ce stârnesc interes și provoacă la analiză. Cartea combină multe aspecte, fără îndoială fiecare având un farmec care ajută la crearea unui volum complex. Dacă se pune un accent pe desfășurarea unei anchete în stilul nipon, mușamalizări și aspirații de putere, acest punct nu face lumină în a înțelege mai bine cultura, căci în diferite moduri le întâlnim peste tot. Ritmul în care sunt prezentate, însă, și atmosfera rece sunt interesante. La capitolul de construcție a acțiunii, scenele culminate survin destul de târziu, încercând atenția cititorului. Cu un scenariu ce se compune lent, cu multe personaje implicate, o stare de suspans neobișnuită și pasaje profunde, romanul poate fi privit cu ochi buni sau nu de cititori, un singur lucru fiind clar și anume că este o lectură memorabilă.
Foarte frumoasă recenzie! Nu am auzit de autor. Trebuie să încerc și eu cărțile lui.
Mulțumesc! Sper ca stilul autorului să ți se potrivească, pentru mine a fost o mică luptă de răbdare.
Felicitari pentru recenzie si pentru ca ai reusit sa citesti cartea. Nu cred ca as putea sa o citesc, din ce imi dau seama din recenzia ta.
Mulțumesc! Da, eu cred ca nu mă împac cu ideile nipone și scrierea autorului. Scenariul nu e rău dar acțiunea se întinde într-un mod mai diferit decât în alte cărți de gen 🙂
Imi place mult recenzia ta, Alice. Interesanta carte. Nu stiu de ce evit scrierile nipone :)) Poate pentru ca imi plac mai mult povestile intunecate, intense, agitate? Crimele macabre, gen Saw? :)))
Mulțumesc! Prea reci japonezii. Oricât par personajele că se agită, nu e genul intens. Da, avem gusturi interesante :)) suntem posedați de întuneric :))
Minunată și tentantă recenzie, felicitări! <3
Recenzia ta este una tentană. Chiar dacă stilul nipon nu e tocmai pe gustul meu, o să citesc și eu cartea!
Felicitari Alice pentru rabdare si pentru recenzie!
Ati vazut cine face traducerea?
Am întrerupt lectura la jumătate. Prea lent se construiește totul, prea greoi este stilul. Am de gând să o reiau, dar o mai las puțin.
Interesant. Pe mine universul nipon ma fascineaza, insa nu stiu daca as citi aceasta carte 🙂
Apreciez, in schimb, recenzia!
Nu stiu daca v-am spus vreodata, insa eu am vrut sa ma fac detectiv in tineretile mele. :))
Asa ca aceasta carte chiar cred ca ar fi binevenita. 🙂
Felicitari pentru recenzie! 🙂
Felicitări pentru recenzie.