„Era oare posibil să urăști pe cineva cu anii, să nu îl ierți niciodată? O, da, era posibil.”

Cercul de Bernard Minier

Cercul, de Bernard Minier – Editura Trei – recenzie

Cercul de Bernard Minier

Titlul original: Le Cercle

Seria Martin Servaz: 1. Înghețat; 2. Cercul; 3. N’éteins pas la lumière; 4. Nuit; 5. Soeurs; 6. La vallée

Editura:Trei

Colecția Fiction Connection

Colecție coordonată de Magdalena Mărculescu

Anul apariției:  2020, 2012

Traducere din franceză și note de: Alunița Voiculescu

Număr pagini: 574

Gen: Thriller psihologic, Polițist

Cotație Goodreads: 3,97

  Un roman polițist, un thriller complex, complicat, cu multe planuri și personaje. Așa aș descrie la prima vedere „Cercul”. Este cel de-al doilea roman din seria ce îl are în centru pe Martin Servaz, un polițist a cărui viață personală se întrepătrunde cu ancheta.

  Pe parcursul cărții, întâlnim referințe la primul volum din serie, „Înghețat”, apărut tot la Editura Trei. Seria numără mai multe volume, dintre care doar două au fost traduse la noi.

  Romanul se deschide cu o crimă asupra lui Claire Diemar, o tânără profesoară la prestigiosul colegiu Marsac. Aceasta este găsită moartă în cadă, într-o poziție nefirească și înconjurată de detalii sordide. Ceea ce face scena crimei și mai ciudată este piscina, în care plutesc multe păpuși.

  Principalul suspect este Hugo, elevul lui Claire, prezent la locul crimei, respectiv casa profesoarei. Dezorientat, confuz, a fost în mod sigur drogat. Este arestat imediat, iar mama sa, Marianne, îl sună pe Martin Servaz pentru a-i cere ajutorul. Susține că Hugo este nevinovat, că nu ar fi omorât-o niciodată pe profesoară, că totul îi este înscenat.

  Telefonul lui Marianne îi trezește amintiri dureroase lui Martin; ea a fost iubita lui în tinerețe, pe când studiau amândoi la același colegiu precum Hugo, fiul lui Marianne, și Margot, fiica lui Martin, Marsac. Marianne l-a părăsit pentru unul dintre prietenii lor.

„Iubise acei ani. O, Dumnezeu știe cât de mult îi iubise! Chiar dacă pe atunci îi traversase cu un fel de inconștiență marcată de moment năucitoare de fericire sau de depresie, la fel de violente precum trezirea de după un drog.

Iar cel mai rău se numise Mariannne.

După 20 de ani, rana aceea despre care crezuse că nu avea să se cicatrizeze niciodată se închisese – iar acum putea să analizeze epoca aceea cu interesul distant al unui arheolog. Sau cel puțin așa crezuse, până ieri.”

Așadar, Martin se implică în anchetă, încercând să-l ajute pe Hugo.

  Polițistul este convins că un amestec important în toată această chestiune îl are criminalul dintr-un caz precedent și din romanul anterior, Julian Hirtmann. Se pare că acesta este obsedat de Martin și toate faptele săvârșite de el au cumva legătură cu polițistul.

„Se întâmplase ceva în acea zi. Simțise asta. Venise pe neanunțate, dar toți o simțiseră: între ucigașul în serie și polițist se formase un soi de conexiune – ca între doi campioni la șah sau ca două monumente literare care se „miros” și se recunosc reciproc.”

  Cei doi împărtășesc aceleași gusturi muzicale și nu o spun pentru că merg împreună la party, ci pentru că ascultă amândoi același tip de muzică clasică, al cărei autor este Mahler.

  Pe de altă parte, suspiciunea cade asupra unui politician, amantul lui Claire Diemar.

  Martin este îngrijorat și pentru fiica sa, Margot, ce învață la celebrul colegiu și care împreună cu Elias, un coleg, începe să investigheze pe cont propriu situația lui Hugo, îi spionează pe prietenii acestuia, care se pare, nu sunt tocmai ușă de biserică. Tocmai de aceea se pune în pericol.

Existase ceva vrăjit – în sensul malefic al cuvântului – în scena pe care tocmai o văzuse. O atmosferă bizară, pe care nu reușea s-o descifreze. Într-un anumit fel, ceea ce văzuse o mișcase profund. Cei trei erau pierduți, dincolo de orice salvare posibilă, simțise asta. Nu înțelegea la ce anume asistase, dar știa cumva organic că depășiseră un prag, o limită. Și nu mai puteau da înapoi.

  În alt plan, avem o femeie sechestrată, a cărei identitate o aflăm pe parcurs și tocmai din cauza asta, eu, una, nu mai înțeleg nimic. Doar dacă s-ar decala temporal acțiunea. Acest plan al acțiunii îmi pare confuz, în ceață.

  Ăsta este și defectul romanului, după mine: mult prea multe planuri, fire narative și personaje; personaje numeroase și dezvoltate superficial; ajunsă spre sfârșitul romanului, am constatat că uitasem ce citisem la început.

  Mi-au plăcut răsturnările de situație, latura psihologică, misterul, intriga. În schimb, nu mi-a plăcut amalgamul de planuri; autorul vrea să spună multe, să scrie un roman cât mai complex, dar din păcate, reușește doar să creioneze mai multe căi și încearcă din toate câte puțin. Acestea sunt greu de urmat, pentru că sunt prea multe, iar cititorul obosește să alerge de colo-colo.

  Alt minus este volumul cărții. De ce au nevoie unii autori de atâtea pagini nu-mi dau seama. Practic, cea mai palpitantă parte a fost spre final, care într-adevăr, m-a ținut trează până la 2 noaptea. Răsturnări de situație și ritm alert, dar până acolo, în mare parte, s-a tărăgănat acțiunea.

  Și altă „plângere” este referitoare la personaje, cu care nu rezonez. Chiar nu rezonez cu nici un personaj și majoritatea sunt de un snobism ce mă calcă pe nervi. Când dau peste asemenea oameni în viața reală fac un mișto de ei! M-au înnebunit referințele la muzica clasică a lui Mahler, la filosofie, istorie, latină. Am învățat și eu latină în școală, dar personajele din roman  nu se pot exprima fără cel puțin o frază în această limbă.

Concluzia: este o lectură bună, dar trebuie să aveți răbdare.

 Despre autor:

  Bernard Minier este autorul seriei Martin Servaz, dintre care primele două, „Înghețat” și „Cercul” au apărut la Editura Trei. Înainte de a deveni scriitor, a lucrat mult timp ca inspector vamal. Romanul de debut, „Înghețat”, a obținut mai multe premii și a fost ecranizat sub forma unui serial disponibil pe Netflix. Nu mă încumet încă să citesc romanul, însă de serial m-am apucat și deocamdată e ok.

„Cercul” a fost distins cu Premiul Dora-Suarez în 2013.

Carte disponibilă pe site-ul Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți thriller

 

 

 

 

 

***Sorina Ciocârlan***Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

8 COMMENTS

  1. De ceva timp sunt tentata sa citesc cele doua volume, dar acum stau si ma gandesc daca merita. Nu imi plac cartile in care se lungeste povestea fara rost, pe nu stiu cate sute de pagini. Si am o chestie: trebuie sa rezonez cu personajele principale, altfel incep sa fac ca tine :))

    • Daaa, mie-mi spui… Sincer, nu stiu ce sa-ti zic. Am citit doar al doilea roman, dar primul pare la fel de mare. Eu, una, am vazut ecranizarea primului, serialul mi-a placut, dar nu stiu daca as avea rabdare sa citesc romanul.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.