O plimbare de neuitat de Nicholas Sparks-recenzie

Titlu original: A walk to remember

Editura: RAO

Anul: 2010

Traducere: Iordana Ferenț și Ștefan Ferenț

Număr pagini: 192

Gen: romance

Nicholas Sparks… acest adevărat furnizor de cărți „best-seller”, s-a născut la data de 31 decembrie 1965 în Omaha, Nebraska, fiind fiul mijlociu, dintre cei trei copii ai familiei. Pentru ca tatăl său să-și poată finaliza studiile și să-și îndeplinească obiectivele referitoare la carieră, întreaga copilărie a însemnat un îndelung șir de mutări, din stat în stat. Primul său roman, deși niciodată nu a fost publicat, intitulat „The Passing”, a fost urmat de o altă poveste rămasă și ea, în spatele cortinei „The Royal Murders”. După terminarea liceului, are câteva încercări eșuate, din păcate, de a publica, fapt ce îi aduce o dezamăgire suficient de mare încât să încerce alte cariere. Totuși, pasiunea pentru scris îl ține mereu prins ca într-o vrajă, iar în 1990 are parte de primul său succes, în calitate de co-autor la cartea „A Lakota Journey to Happiness and Self-Understanding”, vândută în peste 50 000 de exemplare numai în primul an de  la publicare.

În 1996, cariera sa prinde deja conturul unui scriitor de succes, odată cu publicarea romanului „The Notebook”, devenit best-seller într-un timp foarte scurt. A urmat un salt enorm și mult așteptat în cariera sa. Următoarele cărți pe care le-a scris, majoritatea cărți best-seller, au devenit ulterior și filme… filme de succes, precum: „The Notebook”, „A walk to remember”, „Message in a bottle”.

Există cărți pe care le citești și le recitești și, de fiecare dată, povestea îți răscolește noi emoții. „O plimbare de neuitat” e una dintre acele povești pe care le-aș reciti pentru a nu știu câta oară. Despre această poveste, autorul spune că s-a inspirat din drama pe care a trăit-o atunci când a murit sora sa mai mică. Povestea, una care pare o iubire adolescentină la început, se transformă ulterior într-o lecție de viață, una care te poartă prin valuri de emoții și care te face părtaș la suferință, la iubire, la fericire și la durere, însă o lecție în timpul căreia speri mereu că de undeva, din infinitul neant al iubirii, va apărea un miracol.

„La șaptesprezece ani, viața mea s-a schimbat pentru totdeauna… Am cincizeci și șapte de ani, dar chiar și acum îmi aduc aminte tot ce s-a întâmplat în anul acela, până în cele mai mici detalii. Adesea retrăiesc acel an, readucându-l la viață, și, când o fac, mă copleșește mereu un amestec ciudat de tristețe și bucurie… Aceasta este povestea mea și promit să nu omit nimic… La început, veți zâmbi și, mai apoi, veți plânge – să nu spuneți că nu ați fost avertizați”, spune autorul în Prolog.

Chicago Sun Times spune despre această carte că este „o poveste romantică despre o dragoste nemuritoare… Nicholas Sparks știe cum să atingă coarda sensibilă a cititorilor”.

Într-adevăr, faptul că ne avertizează, nu face decât să ne includă și mai mult în clipele pe care le împărtășește cu noi. Avertismentul lui nu este altceva decât o transpunere instantă a cititorului în lumea emoțiilor pe care autorul vrea să le transmită și, după părerea mea, reușește foarte bine. Te face să râzi (așa cum a promis), te trezești printre rândurile sale cu frământări, cu speranțe, cu neputința de a schimba lucrurile, iar la final… inevitabil, dacă ești genul care te implici total (și eu sunt), nu poți să-ți ții lacrimile în frâu.

La început, povestea pare turnată după un scenariu tipic adolescentin, cu întâmplări deloc ieșite din comun care au loc în liceu. Jamie Sullivan este adolescenta cuminte, cu frică de Dumnezeu, cu note foarte bune… și cum ar putea fi altfel, doar este fiică de preot…

Landon este întruchiparea perfectă a exemplului de „așa NU”. E un sfidător, nu-i pasă de regulile impuse de către societate, nu strălucește la note, e mai mult îndreptat spre distracție, spre „a trăi clipa”.

Destinul, cel care, după părerea mea joacă, de fapt, rolul esențial în carte, îi aduce pe cei doi împreună, îi face să se îndrăgostească și să trăiască o poveste de dragoste memorabilă, una despre care credeau că avea să dureze o eternitate. Dincolo de reguli și de capacitatea celor doi protagoniști de a depăși aceste bariere ale diferențelor de caracter, apare un alt obstacol, de altă natură… unul care se dovedește a fi mult mai puternic decât cele întâmpinate până atunci. Oare vor reuși cei doi protagoniști să treacă și peste acesta? Veți afla numai răsfoind paginile și vă garantez că, odată intrați în poveste, va fi ca și cum ați fi prinși într-o emoție crescândă. Și veți spera că finalul va fi unul fericit…

Plusurile acestei minuni de cărți. Are un format mic (acesta fiind un avantaj foarte mare, întrucât nu poate fi lăsată din mână și e musai să fie luată peste tot), limbajul este unul lejer. Cartea are alura unei mărturisiri, unde divinitatea are și ea un rol aparent subtil. Pentru prima dată îl întâlnim pe Dumnezeu ca personaj, însă unul din spatele cortinei, unul care e prezent prin ceea ce li se întâmplă celorlalți. El e „amicul important din cer” și e cel cu putere de decizie. De aceea speri tot timpul că va ieși de acolo, de după cortină, și va face ceva… Originalitatea este una din caracteristicile principale pe care le-am apreciat (nota 10) la această poveste. Destăinuirile din Prolog îți deschid o ușă, una pe care pășești într-o poveste care îți pare autentică și de aceea râzi când râd personajele, plângi odată cu ele și te întrebi chiar de ce Dumnezeu face, uneori, aceste alegeri pentru existențele noastre.

Cartea se citește repede, atât pentru că are doar 192 de pagini, dar mai ales pentru că, odată prins în poveste, îți este imposibil să o mai lași din mână.

O recomand celor care n-au mai citit de mult o poveste care să le rămână în suflet, una care să-i fascineze și să-i facă să mediteze asupra faptului că, din tot efortul nostru existențial, nu rămânem decât cu iubirea.

Autor: Rodica Puşcaşu