Să ne reamintim de … Herodot

 (n. 484 î.Hr. – d. cca. 425 î.Hr.)

     Herodot, istoric antic grec, supranumit şi “părintele istoriei“ s-a născut în Halicarnas, un oraş grecesc din sud-vestul Asiei Mici, oraş ce se afla în aceea perioadă sub dominaţia persană. Provenind dintr-o familie aristrocratică, Herodot este obligat să-şi părăsească un timp patria datorită luptelor civile ce aveau loc la aceea vreme şi în care familia lui era implicată. A petrecut mai mult de zece ani în călătorii, vizitând multe dintre ţările cunoscute la vremea sa: Grecia, sudul Italiei, Egiptul, Babilonul, Persia, Asia Mică, multe dintre insulele din Marea Mediterană, a ajuns la Marea Neagră şi în Crimeea. Întorcându-se din călătorii în locurile natale, Herodot a participat la mişcarea împotriva tiranului Lygdamis şi a contribuit la răsturnarea acestuia.
     Opera sa, Istorii, ”este o capodoperă literară cu multe digresiuni şi anedocte, măiestrit inserate în istorisirile sale, scrisă în dialect ionic.” Încă din antichitate învăţaţii au împărţit Istoriile lui Herodot în nouă cărţi, numind pe fiecare dintre ele cu numele unei muze greceşti. Iniţial Istoriile au fost alcătuite din povestiri despre oameni, locuri şi întâmplări, ele urmând să fie citite în public. Deşi durata acestor lecturi era de 3-4 ore, nimeni nu se plictisea, dimpotrivă, cei care ascultau erau emoţionaţi şi uneori izbucneau în plâns. Marele istoric atenian Tucidide povesteşte cum aceste lecturi publice a Istoriilor lui Herodot, l-au influenţat, copil fiind.
Herodot     “Istoriile lui Herodot au fost de-a lungul secolelor sursa principalǎ pentru numeroşi istorici. Opera sa marcheazǎ ascensiunea Imperiului Persan, precum şi rǎzboaiele medice dintre Imperiul Ahemenid şi oraşele-stat greceşti din secolul al V-lea i.Hr. Herodot descrie conflictul dintre despotism (persani) şi libertate (atenieni şi confederaţia oraşelor-stat greceşti care s-au unit împotriva invadatorilor).” De asemenea, “istoriile oferǎ informaţii despre vechile tradiţii antice, politică, geografie şi ciocniri ale diverselor culturi cunoscute în antichitate.”
      Spre sfârşitul vieţii, Herodot a dispărut în Italia, la Turium, unde a trăit până la sfârşitul zilelor sale.
     Citate:
Nici zăpada, nici furtuna, nici arşiţa, nici măcar noaptea nu-i poate împiedica să-şi atingă scopurile cu orice preţ.”
“Relaţiile cu oameni imorali ne pierd.”
“Calomnia este flagelul cel mai de temut, pentru că ea prezintă doi vinovaţi şi o victimă.”
“O viaţă uşoară naşte oameni blânzi.”
“Oamenii cred mai degrabă ceea ce văd decât ceea ce aud.”
“Nu remedia răul prin rău.”
“Boala atacă atunci când oamenii sunt expuşi la schimbare.”
“Să nu rămână nimic neîncercat, căci nimic nu vine de la sine, ci totul se realizează prin încercare.”
“Dacă oamenii ar fi întotdeauna serioşi şi nu şi-ar îngădui puţină relaxare sau puţin amuzament, ar înnebuni sau ar deveni labili fără măcar să-şi dea seama.”
“Mai bine să fii invidiat decât compătimit.”
“Acordaţi puteri depline celui mai virtuos om şi veţi vedea curând că-şi schimbă felul de a fi.”
“Omul cu adevărat superior este omul prudent atunci când chibzuieste, pentru că analizează toate riscurile posibile, dar care este cutezător când trebuie să acţioneze.”
“Lucurile măreţe se fac de obicei cu riscuri foarte mari.”
“Lucrul făcut în grabă este sortit eşecului.”
“Egiptul este un dar al Nilului.”
“Minunat lucru este prudenţa şi înţeleaptă este prevederea. “
“Graba este de multe ori cauza nenorocirilor”
“Nu repara o nenorocire cu alta.”
“Nici măcar zeul nu poate fugi de soarta predestinată.”
“Omul e doar o jucărie în mâna întâmplării.”

    Voi prezenţa la finalul acestui articol o povestire din cartea marelui istoric antic Herodot:
     “Înainte de a ajunge la Istru [Darius] îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori, căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la miazănoapte de Apollonia şi de oraşul Mesambria-numiţi skyrmiazi şi nipsei – i s-au închinat lui Darius fără nici un fel de împotrivire. Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită [de a-l înfrunta], au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci. Iată în ce chip se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxis -divinitatea lor- pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis. Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade şorţul îl trimit în solie la Zamolxis, incrediţându-i de fiecare dată toate nevoile lor.
      Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile sulitelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă. Când tună şi fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu recunosc vreun altul afară de al lor.” -sursă enciclopedia-dacica.ro

Cu drag,
Iliuţa Răduţi

Surse imagini: pinterest.com

 

Review overview
5

5 COMMENTS

  1. interesant ca de obicei!felicitari iliuta! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10

  2. “Nici macar zeul nu poate fugi de soarta predestinata.” -acesta este citatul care m-a impresionat cel mai mult. Mi-a placut prezentarea si scurta plimbare filozific-istorica. Felicitari!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.