Salată de morcov

Salată de morcov – Pui cu lămâie – Tort la rece – Meniu

Salată de morcov foarte gustoasă și sănătoasă.

1. Aperitiv: salată de morcov

-2 morcovi  mai mari se dau pe răzătoarea fină, se pun într-un castron cu un pic de zahăr și lămâie după gust

-dăm pe răzătoarea fină (sau mai mare dacă vă place)1-2 mere

-amestecăm cele două ingrediente și punem caserola la rece

2. Ciorbă de pui

-punem tacâmurile de pui la fiert în apă cu puțină sare, când sunt fierte le scoatem le lăsăm să se răcească puțin și curățăm carnea de pe oase

-2 morcovi+1 pătrunjel +1 păstârnac = le dăm pe răzătoarea fină

-punem zarzavatul în oală cu foarte puțin ulei și-l călim, adăugăm carnea de pui și zeama  de pe oase (strecurată) și punem la fiert

-potrivim de sare, piper, curry, lemon gras, dacă e nevoie mai adăugăm apă

-când legumele sunt fierte adăugăm amestecul de verdeață care ne place și mai lăsăm câteva clocote

-se poate servi așa sau dreasă cu smântână,  smântână frecată cu gălbenuș de ou

3. Pui cu lămâie

-pulpele de pui se condimentează cu condimentele care ne plac și se lasă la rece câteva ore (eu folosesc un amestec de sare+piper+curry+lemon gras+boia+un pic de ghimbir+puțin oregano sau cimbru)

-alegem o cratiță mai mare, al cărei capac să fie mai bombat, punem în cratiță apă până la jumătate

-capacul îl punem invers peste cratiță și  așezăm acolo pulpele peste care punem 1-2 feliute de lămâie (sau lime) cu tot cu coajă

-punem cratița în cuptor și-o lăsăm până carnea e gata

-se servește cu cartofi piure sau nature

4.Tort la rece (Iliuța)

-200 gr biscuiți sfărâmiciosi și 100 gr unt topit pentru blat, 2 banane pentru gust, cred…

-pentru cremă avem nevoie de 500 ml iaurt 3.5 % grăsime, 4 kiwi, 150 gr zahăr 20 gr gelatină, 100 ml apă fierbinte și puțină zeamă de lămâie.

-tăiem kiwi în cubulețe și le punem cu zahăr și puțină lămâie la foc pentru aproximativ 5 minute.

-le lăsăm să se răcească, le adăugăm împreună cu apa fiebinte în care am pus gelatină amestecată bine,  peste iaurtul rece.

-compoziția rezultată am turnat-o peste  blatul obținut din biscuiții mărunțiți în care am încorporat untul topit și peste feliuțele de banană așezate pe blat.

-se lasă la rece 6 ore.

Poftă Bună!

Reţete culinare

Culinar

#reţeteculinare #culinar #literaturapetocuri

 

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

3 COMMENTS

  1. Vreau și eu tort 🙂 țin cura de slăbire și beau niște ceai de.mi vine mereu sa mănânc ceva dulce, a naibii de cură dacă o să dea vreodată rezultat mâncând dulciuri. :))))))) Mulțumesc pt rețete. Mi-ați făcut o poftă, sunt înnebunită după dulciuri.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.