Staţia centrala de Lavie Tidhar-Editura Nemira-recenzie
Staţia centrala, de Lavie Tidhar-Editura Nemira-recenzie
Editura-Nemira, 2018-Colecția Nautilus
Traducere din limba engleză: Mihai Dan Pavelescu și Alina Bilciurescu
Gen: Science Fiction
Număr pagini: 240
Colecția Nautilus vine cu cele mai interesante titluri. Necunoscătoare a genului SF, am pus mâna pe acest volum făcând cunoștință cu viitorul. Cu o altă lume. Ușor entuziasmată, novice a genului, mi-am îndreptat atenția către toate detaliile. Nu puține evident, așa cum orice carte bună este construită din detalii, dacă sunt și originale, iese o combinație perfectă pentru o lectură de calitate.
,,Stația centrală” este un amestec între viața reală și cea virtuală. Spun viață virtuală pentru că tehnologia este umanizată, sau oamenii sunt transformați cu ajutorul tehnologiei. Structura stației este gigantică, un port spațial, o națiune-mall miniaturală, care nu putea fi revendicată în întregime nici de Tel Aviv, nici de Jaffa.
O legătură interplanetară între Tel Aviv și coloniile spațiale, Stația Centrală adăpostește oamenii care au fugit din calea sărăciei sau a războiului.
Acțiunea se petrece atât în Stație, cât și pe Terra, iar personajele sunt diversificate prin diferite însușiri.
Întâlnim oameni normali, vampiri infectați, copii creați în laboratoare, care decid să trăiască departe de tehnologie, Robotniki și Alteri.
Foarte interesante construcțiile acestor personaje originale.
Robotnnikii sunt foști soldați ai războaielor pierdute, purtate de evrei. Au fost mecanizați, folosiți în lupte și abandonați ulterior, cerșind piese pentru a supraviețui. E interesant Alterii, sunt extratereștrii care folosesc telepatia pentru Conversații cu voci.
„ – Roboții simt iubire? Spuse ea.
Gura robotului schiță o mișcare. Poate trebuia să fie un zâmbet.
– Noi nu simțim altceva decât iubire, răspunse el.
– Cum e posibil ? Cum puteți să … cum puteți să simțiți? întrebă ea aproape țipând.
Se aflau însă la Nivelul Trei, unde nimeni nu i-ar fi băgat în seamă.
– Suntem antropomorfizați, spuse blând robotul. Am fost creați după chipul și înfățișarea oamenilor, am căpătat corporalitate, simțuri. Este povara omului de tinichea, continuă el cu tristețe în glas. ….. „
Nu mă așteptam să găsesc o poveste de dragoste în această carte, de fapt doar una umană. Pe parcursul lecturii întâlnind mai multe idile, vechi iubiri renăscute, dar am fost surprinsă de pașii spre iubire între Isabel, o tânără care muncea în Stația Centrală și un Robotnik.
O poveste despre o dragoste regăsită există și între Boris și Miriam, acum în vârstă. Boris revine pe Terra din mai multe motive. Plecat din tinerețe, spre ideea de o viață mai bună, o părăsise pe Miriam. Se reîntâlnesc, femeia are în grijă un băiat născut în laborator, Kranki. Boris este surprins de apariția unei tinere vampir pe Terra, Carmel. O tânără cu care a avut o relație.
Așadar, acest roman este o surpriză din toate punctele de vedere. Nu ai cum să pui la îndoială creativitatea autorului. O imaginație bogată și inventivă. Relațiile născute între tot felul de creaturi (omul fiind una dintre ele) este doar un punct important al romanului. Ce este mai important vine pe partea de science-fiction. Tehnologii noi, însoțite de tot felul de descrieri și de istoria lor. Arborele genealogic al unor personaje prezent în mintea personajelor, ca memorie vizuală a strămoșilor, o însușire nu tocmai reală.
„În Ghildele din Ashkelon, căpitanul Isobel Chow ezită cu mâna pe comenzile propulsiei warp. O șoaptă în urechea ei părea să formeze cuvinte. Ceva miraculos. Lumea-joc deforma spațiul ca pe display tridimensional fantasmagoric. Lumile-joc erau virtualități puternice, progeniturile MMORPG- urilor primitive, ce rulau în timp real pe Miezurile profunde de hardware pentru computare, partajate cu Alterii și împrăștiate prin sistemul solar. Ele erau căminele a nenumărate miliarde de oameni legați în rețele, inteligențe digitale native și sisteme autonome.”
Genul acesta de detalii m-au dus cu gândul la Star Trek, la granița îmbinarea dintre ficțiune și realitate. Știința, tehnologia, călătoriile inter-spațiale din acest roman pune mintea la contribuție. Schimbările genului literar pe parcursul lecturii, sau adăugarea de sub-genuri captivează cititorul. Baza fiind legată prin detalii științifice, tehnologizate, bază care necesită cunoașterea tehnologiei din trecut, prezent și o imaginație bogată spre tehnologia viitorului. Cunoașterea tehnologiei speculativă sau prezisă , necesită documentare, iar în acest volum ne este demonstrat cât de bine se completează informația cu viața.
Nu vă povestesc mai mult din subiectul cărții, ci vă las să-i descoperiți originalitatea citind-o. Descoperind noi personaje, noi informații și noi relații inter-spațiale.
Despre autor
Lavie Tidhar, scriitor britanic de origine israeliană, s-a născut în 1976. De la cincisprezece ani a locuit în mai multe țări și a călătorit în toată lumea, inclusiv în Vanuatu, Laos și Africa de Sud, experiențe reflectate în cărțile sale . Din 2013 trăiește în Londra. A publicat povestiri, romane și romane grafice.
Osama, romanul său din 2012, a fost recompensat cu premiul World Fantasy Award for Best Novel, surclasând volumele JFK. 11.22.63 DE Stephen King și Dansul dragonilor de GEORGE R.R. Martin . În 2017, Stația Centrală a câștigat John W. Campbell Memorial Award pentru cel mai bun roman SF. Tidhar a fost comparat cu Philip K. Dick și Kurt Vonnegut. Cărțile sale se bucură de mare succes. Romanele recente , The Violent Century și A Man Lies Dreaming, de exemplu, au fost primite cu un deosebit entuziasm în Marea Britanie, fiind declarate „ capodopere” de ziarul The Independent. „
sursa foto Wikipedia
Ai descoperit scriitorul inaintea mea, Vero! :p Dupa o asemenea recenzie, atat de tentanta, imi impune forta lui gravitationala sa-l citesc si eu cat mai repede. 😀
Hihihihi ma bucur , Marius !
Multumesc. Pe tine te prinde genul mult mai bine decat pe mine.
Exista si povesti de dragoste? E de mine! Clar! Multumesc mult pentru recomandare, Vero! :*
multumesc, Alina! placerea e a mea!
frumoasa prezentare Vero!Dar eu si SF-ul nu prea facem casa buna
Știi că nu este genul meu, însă trebuie să recunosc că mi-a plăcut recenzia ta 🙂