A treia fata de Agatha Christie
,A cunoaşte îndeaproape răul absolut înseamnă a fi blindat împotriva vicisitudinilor vieţii-Hercule Poirot
A treia fată, de Agatha Christie
Editura: Litera
Traducere: Iordana Ferent şi Stefan Fe
Număr pagini: 363
,,A cunoaşte îndeaproape răul absolut înseamnă a fi blindat împotriva vicisitudinilor vieţii-Hercule Poirot
Despre autoare
Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept ”Regina crimei”. A scris 80 de romane poliţiste şi volume de povestiri, 19 piese de teatru şi şase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott. Autoarea a mai scris nonficţiune, o autobiografie, dar şi povestiri amuzante despre numeroasele expediţii în care a participat alături de soţul ei, arheologul sir Max Mallowan.
Cariera ei de scriitoare s-a întins peste o jumătate de secol, perioadă în care, cele două personaje create de ea, micul belgian genial Hercule Poirot şi domnişoara Marple cea neînfricată şi de neoprit, au devenit detectivi faimoşi la nivel mondial. Ambii au făcut subiectul multor filme realizate pe micul ecran.
A treia fată este unul dintre acele romane ale Agathei Christie care se abat de la tiparul clasic, în care întâi este săvârşită o crimă, apare detectivul, adună indicii şi rezolvă cazul. De data această elementele, cel puţin aparent, îşi schimbă ordinea, făcându-mă să cred că Poirot, celebrul detectiv belgian, şi prietena sa madam Oliver, caută misterul cu lumânarea. Totul începe atunci când Poirot este deranjat în timp ce lua micul dejun de o fată ce susţine că e posibil să fi comis o crimă. Dar ea se răzgândeşte brusc, acuzându-l pe detectiv că e prea bătrân, şi fuge înainte de a oferi orice altă informaţie.
Ştim cum arată fata după spusele detectivului:
,,Musafira lui era o fată de vreo douăzeci şi ceva de ani. Părul lung şi răvăşit, de o culoare nedefinită, i se revărsa pe umeri. Ochii mari lipsiţi de expresie erau de un albastru-verzui. Purta ceea ce probabil reprezenta uniforma obişnuită a generaţiei sale. Cizme înalte de piele, de culoare neagră, ciorapi albi de lână cu model ajurat, de o curăţenie îndoielnică, o bucăţică de fustă şi un pulover de lână groasă, lung şi şleampăt. Orice persoană respectabilă de vârsta lui Poirot n-ar fi avut decât o singură dorinţă: să o arunce cât mai repede posibil într-o cadă..”
Deşi îl consideră bătrân fata această îi rămâne în minte lui Poirot. Astfel că, va încerca să descopere cât mai multe detalii. Descoperă că fata are un nume-Norma, că are un tată şi o mamă vitregă, că locuieşte în chirie cu alte două fete, dar mai ales că are un iubit. Iubitul David este un pictor extravagant ce nu este agreat de părinţii Normei. Se pare că şi mama vitregă (pe care Norma nu o suportă) este otrăvită cu arsenic şi se pune întrebarea: să fie mâna Normei?
Ce este cu această fată? De ce pretinde că a ucis apoi dispare? Ce are de ascuns?
A doua colegă de apartament, Claudia, secretară şi o persoană frumoasă:
,,În prag apăru o fată înaltă şi frumoasă. Purta un costum de culoare închisă, bine croit, cu o fustă foarte scurtă, o cămaşă albă de mătase şi încălţăminte de foarte bună calitate. Avea părul negru adunat într-un coc, un machiaj discret, dar bine realizat.
Ceea de a treia fată, Frances era şi ea o apariţie surprinzătoare.
,,Era o fată înaltă, zveltă, cu părul lung şi negru, cu o faţă foarte palidă, fardată în exces, şi cu sprâncenele şi genele uşor arcuite-trăsături intensificate de rimel. Purta pantaloni strâmţi de catifea şi un pulover gros. Contrasta puternic cu persoana vioaie şi competentă care era Claudia.”
Ei…de la aceste două colege de apartament ar trebui să aflăm informaţii, dar se pare că ele nu vor să admită sau să spună cuiva că Norma nu este de găsit.
Cele două colege nu vor să admită că le place David, iubitul Normei. Sau doar poate invidia…
Ce se întâmplă? Chiar a omorât Norma pe cineva? Unde a dispărut?
Doamna Oliver celebra scriitoare de romane poliţiste este vătămată, cineva vrea să o înlăture din găsirea indiciilor.
Va reuşi ambiţiosul şi pedantul nostru detectiv Poirot să dezlege misterul? Ce elemente surpriză apar? Ce este cu focul de revorver şi cu un cuţit, dar şi urmele de sânge? Ştim doar că stilul Aghatei Christie este inconfundabil, iar subiectele sale te ţin cu sufletul la gură. Eu niciodată nu am reuşit să îmi dau seama cine este vinovatul decât la final, unde întorsăturile de situaţie te lasă cu gura căscată.
Cartea A treia fata, de Agatha Christie a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Litera., aici şi aici
Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea vostră.
Sistemul nostru de evaluare aici
Si mie imi place stilul autoarei.
mi-a placut,dar nu destul,drept urmare,a primit 3stelute!
Imi place cum scrie Agatha Cristie. Cartea prezentata nu am citit-o , cel putin nu imi aduc aminte.
Dacă te tentează,poți să o citești!
am citit cartea,dar nu stiu de ce nu mi s-a parut la fel de reusita ca celelalte.felicitari nicol!
Sa știi,nici mie nu mi s-a părut la fel această carte,ii lipsea acel ceva ce te face sa o citești.
Inca nu am citit de la aceasta autoare, dar iti multumesc pentru recomandare, Nicol! 😀 Felicitari pentru recenzie! locco_smiley_10
Mulțumesc draga mea!
Spre rusinea mea nu am citit nimic scris de ea, dar poate pe viitor voi remedia situatia!
Poate Catalina, poate 😉
Imi place Agatha Christie si am cititzeci de carti de-ale sale, incapand cu anul 1993.
Multumesc Nicol pentru tentatie!
Cu placere draga mea! Mă bucur că ai citit cărțile autoarei.
Uf, chiar trebuie sa incep iar sa citesc Agatha Christie. Ma tot tentati cu ea, si de fiecare data cand citesc cate o recenzie la cartile ei, imi amintesc cu cata placere le citeam in adolescenta.
Eii ,ești că mine,și eu le citeam in adolescenta,acum,din când în când,îmi readuc aminte 😀
Felicitări pentru recenzie, Nicol 🙂
Eu nu am citit încă nimic de Agatha Christie, dar nu știu dacă e genul meu.